luni, 28 octombrie 2013

Octombrie

Azi mi-s cuvintele sărace
(această vorbă se repetă),
dar toamna aşa mult îmi place
că am să fac o piruetă
şi am să scot de prin arhive
o poezie ce mi-e dragă
fiindcă-i curg pe portative
silabele care-o încheagă.

Toamna



Toamna-şi picură alene,
blândă, stropii de lumină,
strecuraţi ca printre gene
prin copacii cu rugină.

Se îmbracă în miresme
moi şi jilave de humă
şi ne-arată cât de lesne
toate mor până la urmă.

Frunzele-n iarbă picate
se topesc ca o părere,
iarba plină de păcate
arde-n propria durere.

Pe un cer fără culoare
norii-n dans au ameţit,
vântul leagănă ba soare,
ba ploi reci, fără sfârşit.

Ploi de patimă mocnită
în pădure par să scadă
flacăra nechibzuită,
dar mai mult o fac să ardă.

O împrăştie-n câmpii,
o întind prin văi, prin munţi
şi inundă cu incendii
inimi, suflete şi frunţi.
(2010)


Apoi am să aduc în dar
un cântec blând, o elegie



şi nişte poze cu chenar,
să fie pentru bucurie.

Crizantema


S-auzi cum suflă vântul

rugina peste frunze,

s-asculţi plânsul ierbii,

să vezi înfiorarea văzduhului,


să simţi ploaia curgând


în ritmul tristeţii


şi să nu ştii dacă plouă


cu stropi de apă sau cu stropi


de frunze;

s-adulmeci toamna

şi mirosul ei să-ţi pară 
moarte.



Apoi să întâlneşti vârtejul de viaţă
al unei crizanteme,
s-o cuprinzi în miezul fiinţei tale
şi să arzi în flacăra petalelor ei
toată tristeţea.
(1988)


Florile fac parte din Expoziţia de crizanteme deschisă la Grădina Botanică din Iaşi. 

Au fotografiat în cuvinte miezul toamnei cei care s-au înscris în tabelul psi-lunelilor.

vineri, 18 octombrie 2013

Când eram frumoşi - When We Were Beautiful


Lumea se sfărâmă,
cerul se sfâşie.
Eu sunt o fărâmă,
tu eşti încă vie.

Nu pot să pretind
că nu ne-am schimbat
când umbrim trăind
iubirea de-altădat'.

Demult... când eram frumoşi
lumea nu ne era strâmtă,
nu aflasem tot, dar ştiam ce încântă.
Demult... eram naivi şi inimoşi.
Mă întreb unde s-au dus toate, unde suntem noi?
Ca să le găsim haide înapoi!

Unele vise rezistă,
altele mor.
Eu şi tu încă există,
între noi încă-i dor.

Am fost binecuvântat?
Sau am fost blestemat?
Fiindcă aşa cum suntem acum
nu eram şi pe drum.

Demult... când eram frumoşi
lumea nu ne era strâmtă,
nu aflasem tot, dar ştiam ce încântă.
Demult... eram naivi şi inimoşi.
Mă întreb unde s-au dus toate, unde suntem noi?
Ca să le găsim haide înapoi!

Lumea se sfărâmă,
cerul e-o fărâmă.
Tot ce-avem în minus
însemna atât de mult în plus.

Demult... când eram frumoşi
lumea nu ne era strâmtă,
nu aflasem tot, dar ştiam ce încântă.
Demult... eram naivi şi inimoşi.
Mă întreb unde s-au dus toate, unde suntem noi?
Ca să le găsim haide înapoi!

Demult... când eram frumoşi...