luni, 28 octombrie 2013

Octombrie

Azi mi-s cuvintele sărace
(această vorbă se repetă),
dar toamna aşa mult îmi place
că am să fac o piruetă
şi am să scot de prin arhive
o poezie ce mi-e dragă
fiindcă-i curg pe portative
silabele care-o încheagă.

Toamna



Toamna-şi picură alene,
blândă, stropii de lumină,
strecuraţi ca printre gene
prin copacii cu rugină.

Se îmbracă în miresme
moi şi jilave de humă
şi ne-arată cât de lesne
toate mor până la urmă.

Frunzele-n iarbă picate
se topesc ca o părere,
iarba plină de păcate
arde-n propria durere.

Pe un cer fără culoare
norii-n dans au ameţit,
vântul leagănă ba soare,
ba ploi reci, fără sfârşit.

Ploi de patimă mocnită
în pădure par să scadă
flacăra nechibzuită,
dar mai mult o fac să ardă.

O împrăştie-n câmpii,
o întind prin văi, prin munţi
şi inundă cu incendii
inimi, suflete şi frunţi.
(2010)


Apoi am să aduc în dar
un cântec blând, o elegie



şi nişte poze cu chenar,
să fie pentru bucurie.

Crizantema


S-auzi cum suflă vântul

rugina peste frunze,

s-asculţi plânsul ierbii,

să vezi înfiorarea văzduhului,


să simţi ploaia curgând


în ritmul tristeţii


şi să nu ştii dacă plouă


cu stropi de apă sau cu stropi


de frunze;

s-adulmeci toamna

şi mirosul ei să-ţi pară 
moarte.



Apoi să întâlneşti vârtejul de viaţă
al unei crizanteme,
s-o cuprinzi în miezul fiinţei tale
şi să arzi în flacăra petalelor ei
toată tristeţea.
(1988)


Florile fac parte din Expoziţia de crizanteme deschisă la Grădina Botanică din Iaşi. 

Au fotografiat în cuvinte miezul toamnei cei care s-au înscris în tabelul psi-lunelilor.

18 comentarii:

  1. Superbe pozele, superbe versurile!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc mult! Aprecierile tale îmi merg la inimă. :)

      Ștergere
  2. Răspunsuri
    1. Mulţumesc mult, Cita! Îmi creşte inima... :)

      Ștergere
  3. Minunatat poezie, iar expozitia de crizanteme de la Gradina Botanica din Iasi nu se dezminte... am fost si eu acum cativa ani acolo, si acum pare la fel de frumos ca atunci.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc, dor! E tare frumoasă expoziţia, da... :)

      Ștergere
  4. Ca de obicei, poeziile tale sunt pline de culori :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dacă-s despre toamnă, mă bucur că am reuşit să i le fur! :)

      Ștergere
  5. Cu riscul de a deveni o moară stricată spun din nou: eu uram toamna până anul acesta dar, articolele voaste m-au făcut să o văd cu alţi ochi până când mi-a devenit dragă ş-am început să o iubesc poate un pic mai mult decât primăvara (anotimpul meu de suflet).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Toamna aceasta şi cea trecută au fost atipice, mai blânde, fără ploi, mai uşor de îndrăgit. Uite aşa era anul trecut pe 30 noiembrie:
      http://aburi-de-cafea.blogspot.ro/2012/12/ultima-zi-de-toamna.html

      Ștergere
  6. Mie imi place toamna si trista. Iubesc ingemănarea asta magică dintre frigul ce bantuie prin suflări de vant şi ploaie rece, şi covoare tesute din crizanteme, frunze si tufanele. Azi ne-ai cantat şi incantat. Multumim.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Şi mie mi-au plăcut toamnele, cel mai mult din toate anotimpurile... Ca şi tine, văd în toamnă începutul, sămânţa, nu sfârşitul. Cred că îmi lipsesc ploile acum şi am în plus nişte dureri de oase...
      Eu mulţumesc, Adriana!

      Ștergere
  7. Uite...toamna ta este superba...imi place si pozele sunt un tot cu ce ai scris.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu mă gândisem de la început să transcriu şi "Crizantema" printre poze.
      Mulţumesc mult! :)

      Ștergere
  8. Oh, cât de colorate sunt florile și cât de frumoase. Sunt aproape la fel de frumoase ca și versurile tale!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu-mi asum vina pentru flori, doar pentru versuri... :))
      Mulţumesc, Simona! :)

      Ștergere
  9. Octombrie ăsta al tău are culori vii. De unde atâta viaţă? Poate încă din roua verii, fiindcă octombrie ăsta e deosebit, amână tristeţile generale...chiar dacă cu una recentă ne-a cam lovit. :( Nu vreau să te întristez, mai privesc o dată printre rânduri, scăldându-mă-n culori şi alte ape, dulci.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Răzvrătitele crizanteme... ultima răbufnire a naturii înainte de zăpadă. E simplu să spui că sunt plante rezistente la frig, e mai greu de înţeles cum nu le arde bruma... Şi da, poţi amâna tristeţile, privindu-le... :)

      Ștergere