duminică, 28 septembrie 2014

Călătorind

Viaţa întreagă-i o călătorie
căreia, dinainte, nu-i ştim itinerariul.
Cu toate-acestea ne îmbie
teama, curajul să-i aflăm scenariul.

Îl scriem singuri pas cu pas,
cu gândul şi cuvântul îl croim,
ne căutăm norocul de pripas.
Întâi visăm, pe urmă făptuim.

Dar sunt şi visători a căror faptă
trece cuvântul în sunet şi în vers
şi inimii îi cântă despre viaţa toată
a unui singur om, iscând un univers.

Azi vă invit să vă lăsaţi în voia
a două melodii, purtaţi de mână
în universul ce trăieşte înapoia
faţadelor. Simţirea ne rămână.

E viaţa mea (It's My Life)




Acesta nu-i un cântec despre cei cu inima frântă,
Despre cei ce-şi plâng de milă, căci în ei nimic nu cântă
N-am de gând doar o faţă-n mulţime să fiu
Îmi veţi auzi vocea când am să strig că sunt viu.

E viaţa mea
Acum, nu când n-are să fie
N-am să trăiesc o veşnicie
Vreau să trăiesc acum cât sunt viu.
E viaţa mea
Inima mi-e deschisă ca o autostradă
Trăiesc “În felul meu” Frankie poate să vină să vadă
Vreau să trăiesc acum cât sunt viu
Fiindcă e viaţa mea.

E-un cântec despre cel hotărât, curajos
Despre Tommy şi Gina care n-au fost mai prejos
Mâine va fi mai greu, nu faceţi vreo greşeală
Norocul ni-l facem singuri, nu-i nicio îndoială.

E viaţa mea
Acum, nu când n-are să fie
N-am să trăiesc o veşnicie
Vreau să trăiesc acum cât sunt viu.
E viaţa mea
Inima mi-e deschisă ca o autostradă
Trăiesc “În felul meu” Frankie poate să vină să vadă
Vreau să trăiesc acum cât sunt viu
Fiindcă e viaţa mea.

Fii mândru, nu te plânge
Când ţi se cere socoteală şi-apoi
Nu te supune, nu te frânge
Nu da înapoi

E viaţa mea
Acum, nu când n-are să fie
N-am să trăiesc o veşnicie
Vreau să trăiesc acum cât sunt viu.
E viaţa mea
Inima mi-e deschisă ca o autostradă
Trăiesc “În felul meu” Frankie poate să vină să vadă
Vreau să trăiesc acum cât sunt viu
Fiindcă e viaţa mea.

În felul meu (My way)




Acum, mai e puţin,
Cortina cade ultima dată
Şi, clar, vreau să susţin
Că întâmplarea mi-e-adevărată.
Mi-a fost timpul preaplin,
Am străbătut alt drum mereu
Şi-am mers, mai mult de-atât, în felul meu.

Regrete, am câteva,
Dar iarăşi spun, sunt prea puţine,
Făcând tot ce-a trebuit, fără ocol şi cât mai bine,
Croind tipar de drum, pas după pas, pe-acest traseu
Şi-am mers, mai mult de-atât, în felul meu.

S-a întâmplat să muşc mai mult
Şi-am mestecat ceva mai greu,
Dar îndoieli, dac-am avut,
Am judecat şi n-am crezut,
Nu m-am ascuns, le-am înfruntat în felul meu.

Iubind, am râs şi-am plâns,
După căderi, izbânzi depline...
Acum, lacrimi s-au stins şi toate mi-s dragi într-adins,
Că ştiu că-mi aparţin şi pot să spun fără ruşine:
“O, nu, o, nu, nu-s eu, în felul meu!”

Şi ce-i un om, ce-am devenit?
Dacă nu eu, m-am risipit!
Spunând ce sunt cu-adevărat,
Nu gând de om îngenunchiat,
Am încasat ce mi s-a dat
În felul meu.


Toţi călătorii acestei provocări
au punctul terminus al căutării lor
acolo unde duc mereu cărări...
Nu Roma, ci tabelul de la Eddie din pridvor.