Acum câteva zile am găsit un comentariu anonim la una din poeziile mele, un comentariu care era un link spre un profil de facebook. Îi mulţumesc binevoitorului care mi-a adus în atenţie acea pagină, pentru că am descoperit că m-am ales cu un cititor pasionat care a răsfoit în arhiva blogului cu poezele pe îndelete şi a ales vreo 10-20 de poezii pe care a dorit să le împărtăşească prietenilor de FB. Totuşi, o umbră de tristeţe s-a abătut asupra fericitului eveniment atunci când am constatat că poeziile mele erau deposedate de titlu şi nu aveau nicio menţiune despre autor, în speţă persoana mea, care se uita cu stupoare la minunăţie de wall...
Trecând de la faza de înmărmurire la cea de indignare, am făcut rabat de la ce m-au învăţat părinţii şi i-am cerut domnului cu pricina prietenia, numai cea de FB totuşi, ca să-i pot lăsa un comentariu condimentat. Cu promptitudine şi gentileţe cererea mi-a fost acceptată şi am profitat cu perfidie de inocenţa noului meu prieten pentru a-l informa de bucuria pe care mi-a procurat-o prin admiaţia dumnealui faţă de poezelele postate şi mi-am exprimat mâhnirea de a constata că din atâta admiraţie a simţit nevoia de a şi le însuşi. Apoi, mai mult pentru informarea eventualilor curioşi, cu evidentă lipsă de modestie, am precizat adresa blogului personal.
În mai puţin de cinci minute am devenit din prieten neprieten, iar comentariul meu s-a ales cu un click pe x şi a dispărut în neant. După vreo două zile am dat de un mesaj în care fostul amic mă lămurea cu privire la acţiunile sale nevinovate:
"nu mi le-am insusit
pur si simplu le-am postat
nu obisnuiesc sa specific de catre cine sunt scrise
daca imi plac ,le postez
netul e plin de poezii
imi pare rau ca a trebuit sa te sterg
dar asta e
nu suport oamenii care incep cu comentarii ca ale tale
cine citeste pozeiile postate aici ,e destul de destept sa caute pe net
si sa iti gaseasca blogul"
Considerând argumentaţia insuficientă şi cu drăgălăşenie izvorâtă din starea de spirit în care eram, fără să gândesc de două ori, i-am răspuns:
"nici eu nu suport oamenii care copie fara ghilimele
nu e nici o problema ca m-ai sters
singurul motiv pentru care am dat add a fost ca sa iti pot lasa comentariul
mi s-ar parea o dovada de bun simt sa stergi de pe pagina ta si poeziile copiate , in cazul in care nu specifici sursa
netul e plin si de oameni care procedeaza corect fata de ceilalti"
Am primit apoi noi lămuriri:
"ti-am zis ca daca ,cineva vrea sa iti gaseasca blogul
il va gasi
fara sa pun eu ghilimele
sunt frumoase poeziile
imi plac foarte mult
de fapt imi place poezia in general
nu numai ale tale
si cum nu am facut asa ceva niciodata
pentru nici o poezie postata pe pagina mea
nu am de gand sa incep sa o fac de acum
oricum nu sunt genul care se lauda cu poeziile altora
daca sunt intrebat nu zic cine le-a scris"
Recunosc sincer că am rămas fără replică. Nu m-am gândit vreodată că dacă nu ai făcut niciodată un lucru e un motiv suficient să nu începi să îl faci la un moment dat. Ar trebui să folosim scutece toată viaţa şi singurele sunete pe care le scoatem să fie scâncetele de bebeluş?
L-aş mai întreba pe acest domn şi pe alţii asemenea lui, iubitori de poezie sau proză care îşi manifestă pasiunea cu atâta lipsă de elementar bun simţ şi de respect faţă de noi, cei care umplem internetul de cuvinte, dacă are habar câtă emoţie investim în ele, dacă ştie că unele sunt scrise printre lacrimi, că nu e numai ştiinţa de a face rime, ci e sufletul nostru care se aşterne în faţa cititorului, se descoperă şi se reinventează, moare şi renaşte în cuvânt. Nu cred, pentru că dacă ar avea o minimă înţelegere, ar şti că merităm măcar semnele acelea mici pe care eu i le-am acordat, cele două virguliţe la fiecare capăt de copy-paste.
