Octombrie

Azi mi-s cuvintele sărace

(această vorbă se repetă),

dar toamna aşa mult îmi place

că am să fac o piruetă
şi am să scot de prin arhive
o poezie ce mi-e dragă
fiindcă-i curg pe portative
silabele care-o încheagă.

Toamna

Toamna-şi picură alene,
blândă, stropii de lumină,
strecuraţi ca printre gene
prin copacii cu rugină.

Se îmbracă în miresme
moi şi jilave de humă
şi ne-arată cât de lesne
toate mor până la urmă.

Frunzele-n iarbă picate
se topesc ca o părere,
iarba plină de păcate
arde-n propria durere.

Pe un cer fără culoare
norii-n dans au ameţit,
vântul leagănă ba soare,
ba ploi reci, fără sfârşit.

Ploi de patimă mocnită
în pădure par să scadă
flacăra nechibzuită,
dar mai mult o fac să ardă.

O împrăştie-n câmpii,
o întind prin văi, prin munţi
şi inundă cu incendii
inimi, suflete şi frunţi.
(2010)

Apoi am să aduc în dar

un cântec blând, o elegie

şi nişte poze cu chenar,
să fie pentru bucurie.

Crizantema

S-auzi cum suflă vântul

rugina peste frunze,

s-asculţi plânsul ierbii,

să vezi înfiorarea văzduhului,

să simţi ploaia curgând

în ritmul tristeţii

şi să nu ştii dacă plouă

cu stropi de apă sau cu stropi

de frunze;

s-adulmeci toamna

şi mirosul ei să-ţi pară 
moarte.

Apoi să întâlneşti vârtejul de viaţă

al unei crizanteme,

s-o cuprinzi în miezul fiinţei tale

şi să arzi în flacăra petalelor ei

toată tristeţea.

(1988)

Florile fac parte din Expoziţia de crizanteme deschisă la Grădina Botanică din Iaşi. 

Au fotografiat în cuvinte miezul toamnei cei care s-au înscris în tabelul psi-lunelilor.

Când eram frumoşi - When We Were Beautiful

Lumea se sfărâmă,
cerul se sfâşie.
Eu sunt o fărâmă,
tu eşti încă vie.

Nu pot să pretind
că nu ne-am schimbat
când umbrim trăind
iubirea de-altădat'.

Demult... când eram frumoşi
lumea nu ne era strâmtă,
nu aflasem tot, dar ştiam ce încântă.
Demult... eram naivi şi inimoşi.
Mă întreb unde s-au dus toate, unde suntem noi?
Ca să le găsim haide înapoi!

Unele vise rezistă,
altele mor.
Eu şi tu încă există,
între noi încă-i dor.

Am fost binecuvântat?
Sau am fost blestemat?
Fiindcă aşa cum suntem acum
nu eram şi pe drum.

Demult... când eram frumoşi
lumea nu ne era strâmtă,
nu aflasem tot, dar ştiam ce încântă.
Demult... eram naivi şi inimoşi.
Mă întreb unde s-au dus toate, unde suntem noi?
Ca să le găsim haide înapoi!

Lumea se sfărâmă,
cerul e-o fărâmă.
Tot ce-avem în minus
însemna atât de mult în plus.

Demult... când eram frumoşi
lumea nu ne era strâmtă,
nu aflasem tot, dar ştiam ce încântă.
Demult... eram naivi şi inimoşi.
Mă întreb unde s-au dus toate, unde suntem noi?
Ca să le găsim haide înapoi!

Demult... când eram frumoşi...

Obsesia fericirii

Dacă sunt psiluneli şi lipsă de idei încep de la psi. Astăzi psi a ales un citat care spune cât un tratat întreg: "Fericirea ca obsesie este o sursă sigură de nefericire" (Andrei Pleşu). Nu e nevoie să mai adaugi ceva pentru că e genul acela de afirmaţie care poate fi considerată axiomă. Nu mai e nimic de demonstrat şi nebun trebuie să fii ca să încerci să negi evidenţa. Mai ales că toţi am văzut în jur oameni obsedaţi de fericire, chinuindu-se singuri pentru un bob de extaz, argint viu ce le scapă printre degete chiar atunci când cred că au reuşit să-l prindă. 

Adeseori cei ce vânează fericirea o caută în "sufletul pereche", cel construit astfel încât să se potrivească peste fiecare vis, să îndeplinească fiecare dorinţă. Să crezi că-ţi găseşti fericirea în mâinile altcuiva clipă de clipă e ca şi cum n-ai fi trecut de vârsta basmelelor citite de bunici sau ca şi cum ai încerca să trăieşti pe un ecran de cinema.

Fericirea e o stare extraordinară de bine aproape absolut, dar repede trecătoare. Amintirea ei ţine de foame, de sete, de urât... din când în când. Şi cere încă o porţie, ca orice drog. Probabil că e mai greu de obţinut şi, câteodată, mai scumpă. Eu cred că, oricât ai alerga după ea, tot întâmplarea o aduce şi o duce din cale. Iar încercarea de a o construi din bucurii, din împlinirile fiecărei zile e mai eficientă decât fuga după clipa de sublim.

N-am scris versuri astăzi pentru că tema mi-am făcut-o în avans, prin martie. Se numeşte "Eu n-am crezut" şi o voi rescrie aici:

Eu n-am crezut în fericire niciodată,

avară ce adună bucurie lângă bucurie

şi leagă mozaicul bucată cu bucată.

Desenul lui? Nu ştiu ce-are să fie,

dar ştiu că străluceşte de culoare,

că am şi curcubee printre ploi,

că norii de pe cer se spulberă în soare,

că flăcări se opresc în lacrimi dintr-un sloi.

Eu n-am crezut vreodată că sunt fericită,

clipa aceea prea repede s-a dus,

dar încă îmi admir pictura nesfârşită,

chiar dacă nu pricep culori către apus.

E în înlănţuirea de culori atâta armonie

şi am găsit în mozaic atâtea nuanţe noi!

În fiecare m-am împrăştiat tot eu, cea vie,

schimbându-mi învelişuri şi ascunzişuri moi.

Poate n-am fost naivă pân'la capăt,

poate că visul meu n-avea capul în nori,

dar nici nu l-am ţinut închis sub lacăt

şi nici nu i-am tăiat din aripă, din zbor.

Am fost cu o iluzie doar mai săracă

sau am pierdut ce ar fi fost sublim,

dar văd că fericirea parcă mai mult pleacă

ori timpul ei pe-un suflet e deseori infim.

Mă simt însă bogată-n împlinire,

că, adunând avară şirag de bucurii,

aproape c-am legat un vis de fericire

un pic mai lung decât un zbor de păpădii.

Alte păreri aflaţi de la cei ce s-au înscris în tabel.

Din vacanţă

Un luptător - The Fighter

Ar trebui să scriu cuvintele astea ‘nainte să le pierd

sau să-ţi scriu un cântec doar fiindcă le cred.

Poate-ai să vrei să ştii cine sunt vreodată

fără chitară în mâini, după faţadă

Nu, scriitor nu-s...

Ochii mei n-ascund secrete, nici pe-adevăr nu-s stăpân.

Am fost pentru tine şi sunt tot cine sunt:

minciuna şi promisiunea, artist în lumină

şi, în locul pe care-l păzeşti încă, iarbă în grădină.

Nici prefăcut nu-s.

Sunt un luptător, chiar dacă în cuvinte.

Sunt un luptător, unii mă vor ţine minte.

Mâinile mele pot mai mult să apere, să ferească

decât pe mine de ce are să se oglindească.

Sunt cartea aceea neterminată,

chiuveta plină de vase, calul care nu câştigă jocul,

preotul ce păcătuieşte încă, scânteia care stârneşte focul.

Sunt un luptător, chiar dacă în cuvinte.

Sunt un luptător, unii mă vor ţine minte.

La braţ cu însingurarea, ştiindu-i amarul de-acum,

îmi oblojesc încă o rană la răscruce de drum,

număr farurile maşinilor care trec pe lângă mine

aşa cum trec zilele... multe, puţine.

Sunt un luptător, chiar dacă în cuvinte.

Sunt un luptător, unii mă vor ţine minte.

Sunt un luptător, nu m-au învăţat alţii înainte.

Sunt luptător din naştere, chiar dacă în cuvinte.

Ar trebui să scriu cuvintele astea ‘nainte să le pierd

sau să-ţi scriu un cântec doar fiindcă le cred.