Un vis, o cale, un om

Tema aceasta mi-a pus un zâmbet pe buze pentru că, deşi am folosit alte cuvinte în titlu, am scris-o deja. La vremea aceea era una dintre poeziile pe care le-aş fi pus în fruntea celor de care sunt mândră. Şi cred că nici acum n-a coborât prea multe locuri în topul meu personal.

Un vis, un dor, o soartă

Călătorind pe mare, furtuna l-a purtat

Spre-un loc în care nimeni n-a fost cu-adevărat,

O insulă pierdută la marginea din cer

A mărilor brăzdate de valul efemer,

Acolo unde lumea dispare în nimic,

Acolo unde-i totul neînsemnat şi mic.

Din valuri fără tihnă, cu creste argintate

Se ridicau stânci drepte ca ziduri de cetate,

Şi nu era cărare prin piatra necioplită,

Şi nici vreo întâmplare să-l scape de ispită.

Ca să dezlege locul în care a ajuns,

Să înţeleagă taine ce par de nepătruns,

Cu palmele tăiate de sute de cuţite,

Genunchi zdrobiţi de pietre şi lacrimi chinuite

S-a ridicat deasupra, pe marginea de zare,

Lăsând durerea-n urmă, să se înece-n mare.

Şi ce-a aflat pe culme nu pot să povestesc,

Căci ajunsese-n locul unde se împlinesc

Dorinţele ascunse şi visele uitate,

În care gândul singur devine realitate.

Şi, beat de fericire, uitând de tot ce-i greu,

De timpul care trece, a fost precum un zeu.

Dar din genuni de suflet, din umbra unui gând

Apare tulburarea ca un ecou plăpând.

Ce-nseamnă fericirea când n-ai ce să-ţi doreşti?

Şi ce e bucuria când n-o împărtăşeşti?

În vremea lui cea scurtă sunt multe de aflat

Şi dacă-n lumea largă e-un loc mai minunat?

Fără ca să se teamă, fără să înţeleagă

Şi-a luat în mâini destinul şi inima întreagă

Şi s-a lăsat furtunii şi valului ce poartă

Pe creste înspumate un vis, un dor, o soartă.

(2010)

Iar dacă vorbim despre visători, cei care-şi aleg calea după alte legi, vă las şi o melodie dragă mie, împreună cu versurile în limba română:

E visătorul

Luptând cu viaţa

Şi-ar vrea s-o înţeleagă,

E visătorul

Purtând speranţa,

Singur, o viaţă-ntreagă...

Pe malul râului, întins pe spate

Priveşte cerul, târziu în noapte,

Numărără stele nenumărate

Legate-n semne predestinate.

Pe malul râului, uitat şi singur,

Pe malul timpului ce curge sigur

Şi-aduce-aminte, adună gânduri,

Din cer curg stele, din ochi curg râuri...

Îl cred nebun şi fără minte

Fiindcă leagă altfel cuvinte,

Dar vrea să fie, mereu încearcă,

Om cât conduce a vieţii barcă.

Ani lungi de zile a suferit

Dureri prea greu de închipuit

Şi-ar vrea să ştie de-au avut rost

Sau în zadar vremea i-a fost...

Cu alte psiluneli ne încântă cei care şi-au înscris numele în tabelul găzduit de psi.

Anacondeiere - E !

Deşert desenat diafan
descris de domnii dezdănăjduiţi,
distins de desişul deschis,
destul de descumpănit de derâderi,
descuamat de decădere,
dezamăgit de dor,
Desluşind desprindere din desen
desaga e dictatorul duzinei
destupată de De.

Descurcatele de-aici.

Octombrie

Azi mi-s cuvintele sărace

(această vorbă se repetă),

dar toamna aşa mult îmi place

că am să fac o piruetă
şi am să scot de prin arhive
o poezie ce mi-e dragă
fiindcă-i curg pe portative
silabele care-o încheagă.

Toamna

Toamna-şi picură alene,
blândă, stropii de lumină,
strecuraţi ca printre gene
prin copacii cu rugină.

Se îmbracă în miresme
moi şi jilave de humă
şi ne-arată cât de lesne
toate mor până la urmă.

Frunzele-n iarbă picate
se topesc ca o părere,
iarba plină de păcate
arde-n propria durere.

Pe un cer fără culoare
norii-n dans au ameţit,
vântul leagănă ba soare,
ba ploi reci, fără sfârşit.

Ploi de patimă mocnită
în pădure par să scadă
flacăra nechibzuită,
dar mai mult o fac să ardă.

O împrăştie-n câmpii,
o întind prin văi, prin munţi
şi inundă cu incendii
inimi, suflete şi frunţi.
(2010)

Apoi am să aduc în dar

un cântec blând, o elegie

şi nişte poze cu chenar,
să fie pentru bucurie.

Crizantema

S-auzi cum suflă vântul

rugina peste frunze,

s-asculţi plânsul ierbii,

să vezi înfiorarea văzduhului,

să simţi ploaia curgând

în ritmul tristeţii

şi să nu ştii dacă plouă

cu stropi de apă sau cu stropi

de frunze;

s-adulmeci toamna

şi mirosul ei să-ţi pară 
moarte.

Apoi să întâlneşti vârtejul de viaţă

al unei crizanteme,

s-o cuprinzi în miezul fiinţei tale

şi să arzi în flacăra petalelor ei

toată tristeţea.

(1988)

Florile fac parte din Expoziţia de crizanteme deschisă la Grădina Botanică din Iaşi. 

Au fotografiat în cuvinte miezul toamnei cei care s-au înscris în tabelul psi-lunelilor.

Când eram frumoşi - When We Were Beautiful

Lumea se sfărâmă,
cerul se sfâşie.
Eu sunt o fărâmă,
tu eşti încă vie.

Nu pot să pretind
că nu ne-am schimbat
când umbrim trăind
iubirea de-altădat'.

Demult... când eram frumoşi
lumea nu ne era strâmtă,
nu aflasem tot, dar ştiam ce încântă.
Demult... eram naivi şi inimoşi.
Mă întreb unde s-au dus toate, unde suntem noi?
Ca să le găsim haide înapoi!

Unele vise rezistă,
altele mor.
Eu şi tu încă există,
între noi încă-i dor.

Am fost binecuvântat?
Sau am fost blestemat?
Fiindcă aşa cum suntem acum
nu eram şi pe drum.

Demult... când eram frumoşi
lumea nu ne era strâmtă,
nu aflasem tot, dar ştiam ce încântă.
Demult... eram naivi şi inimoşi.
Mă întreb unde s-au dus toate, unde suntem noi?
Ca să le găsim haide înapoi!

Lumea se sfărâmă,
cerul e-o fărâmă.
Tot ce-avem în minus
însemna atât de mult în plus.

Demult... când eram frumoşi
lumea nu ne era strâmtă,
nu aflasem tot, dar ştiam ce încântă.
Demult... eram naivi şi inimoşi.
Mă întreb unde s-au dus toate, unde suntem noi?
Ca să le găsim haide înapoi!

Demult... când eram frumoşi...

Obsesia fericirii

Dacă sunt psiluneli şi lipsă de idei încep de la psi. Astăzi psi a ales un citat care spune cât un tratat întreg: "Fericirea ca obsesie este o sursă sigură de nefericire" (Andrei Pleşu). Nu e nevoie să mai adaugi ceva pentru că e genul acela de afirmaţie care poate fi considerată axiomă. Nu mai e nimic de demonstrat şi nebun trebuie să fii ca să încerci să negi evidenţa. Mai ales că toţi am văzut în jur oameni obsedaţi de fericire, chinuindu-se singuri pentru un bob de extaz, argint viu ce le scapă printre degete chiar atunci când cred că au reuşit să-l prindă. 

Adeseori cei ce vânează fericirea o caută în "sufletul pereche", cel construit astfel încât să se potrivească peste fiecare vis, să îndeplinească fiecare dorinţă. Să crezi că-ţi găseşti fericirea în mâinile altcuiva clipă de clipă e ca şi cum n-ai fi trecut de vârsta basmelelor citite de bunici sau ca şi cum ai încerca să trăieşti pe un ecran de cinema.

Fericirea e o stare extraordinară de bine aproape absolut, dar repede trecătoare. Amintirea ei ţine de foame, de sete, de urât... din când în când. Şi cere încă o porţie, ca orice drog. Probabil că e mai greu de obţinut şi, câteodată, mai scumpă. Eu cred că, oricât ai alerga după ea, tot întâmplarea o aduce şi o duce din cale. Iar încercarea de a o construi din bucurii, din împlinirile fiecărei zile e mai eficientă decât fuga după clipa de sublim.

N-am scris versuri astăzi pentru că tema mi-am făcut-o în avans, prin martie. Se numeşte "Eu n-am crezut" şi o voi rescrie aici:

Eu n-am crezut în fericire niciodată,

avară ce adună bucurie lângă bucurie

şi leagă mozaicul bucată cu bucată.

Desenul lui? Nu ştiu ce-are să fie,

dar ştiu că străluceşte de culoare,

că am şi curcubee printre ploi,

că norii de pe cer se spulberă în soare,

că flăcări se opresc în lacrimi dintr-un sloi.

Eu n-am crezut vreodată că sunt fericită,

clipa aceea prea repede s-a dus,

dar încă îmi admir pictura nesfârşită,

chiar dacă nu pricep culori către apus.

E în înlănţuirea de culori atâta armonie

şi am găsit în mozaic atâtea nuanţe noi!

În fiecare m-am împrăştiat tot eu, cea vie,

schimbându-mi învelişuri şi ascunzişuri moi.

Poate n-am fost naivă pân'la capăt,

poate că visul meu n-avea capul în nori,

dar nici nu l-am ţinut închis sub lacăt

şi nici nu i-am tăiat din aripă, din zbor.

Am fost cu o iluzie doar mai săracă

sau am pierdut ce ar fi fost sublim,

dar văd că fericirea parcă mai mult pleacă

ori timpul ei pe-un suflet e deseori infim.

Mă simt însă bogată-n împlinire,

că, adunând avară şirag de bucurii,

aproape c-am legat un vis de fericire

un pic mai lung decât un zbor de păpădii.

Alte păreri aflaţi de la cei ce s-au înscris în tabel.