Păzitul fetei la ruşi

Nu ştiu cum o fi la ruşi, dar fata e fată oriunde în lume, iar păzitul ei, spun din proprie experienţă, seamănă cu alergatul după un cârd de iepuri. Aşa că mă simt datoare, la fel cu toţi psilunaticii, să-i împărtăşesc lui Vladen, posibil viitor tată de fată, ceva din vasta-mi experienţă.

În primul şi în primul rând e necesară o locuinţă corespunzătoare, pregătită din timp ca o fortăreaţă pentru prevenirea intrărilor prin efracţie, precum şi a ieşirilor prin... infracţie (sic!). Ideală ar fi posibilitatea supravegherii permanente a odorului aflat în pază, dar orice fată are nevoie de intimitate. Aşa că locuinţa ideală ar trebui să aibă o singură uşă de acces, să fie mai sus de etajul al treilea al clădirii (cunosc situaţii de salturi de la primul şi de la al doilea etaj soldate doar cu o entorsă de gleznă), balcoanele să fie la o distanţă sigură de cele ale vecinilor sau de arbori şi să nu existe pe pereţii exteriori ai clădirii elemente arhitecturale care ar putea fi folosite pentru căţărat. Chiar şi aşa, nu putem exclude varianta accesului de pe acoperiş a unor alpinişti utilitari. De aceea recomand adăugarea de gratii la ferestre. Camera fetei ar trebui să aibă accesul din dormitorul părinţilor, iar eventualele neplăceri cauzate acestora ar fi minore în comparaţie cu ţelul urmărit.

În perioadele cât progenitura va părăsi siguranţa casei părinteşti, aceasta va fi însoţită permanent de o gardă de corp, de sex feminin, acră ca o murătură, urâtă ca o mătură, şi dornică de aventură, astfel încât va îndepărta din datorie şi din gelozie orice tânăr ce ar îndrăzni să se apropie de protejata ei.

În urma acestor aranjamente adolescenta va exploda de mai multe ori pe zi cu forţa unei bombe nucleare, dar ştim că dragostea şi răbdarea unui tată nu au limite, aşa încât el va suporta cu stoicism şi fără supărare toanele tinerei fete. În caz contrar şi aşa slaba comunicare părinte-copil va deveni inexistentă.

Situaţia va dura câţiva anişori, până când domnişoara, dornică de cunoaştere aprofundată a vieţii, va ajunge la un nivel de înţelegere superior. Momentul acesta e cel mai periculos pentru tatăl păzitor. Fiica sa, de o frumuseţe răpitoare, boboc desfăcut, dar nu încă floare, îi va surâde cu inocenţă, cu blândeţe şi cu nespusă iubire. Câtă mândrie în inima lui topindu-se de drag! Ea va întreba ceva, el va răspunde "Da!" fără să audă măcar întrebarea...

Fortăreaţa va fi dărâmată, iar tatălui nu-i va mai rămâne decât să spere că aripile pe care i le-a făurit fiicei lui cu migală în fiecare clipă de când ea îl are îi vor fi potrivite pentru tot restul vieţii.

Nu vă ascund că mor de curiozitate ce soluţii pentru spinoasa problemă ridicată de rusul nostru din club cuprinde tabelul găzduit de psi.

Un vis, o cale, un om

Tema aceasta mi-a pus un zâmbet pe buze pentru că, deşi am folosit alte cuvinte în titlu, am scris-o deja. La vremea aceea era una dintre poeziile pe care le-aş fi pus în fruntea celor de care sunt mândră. Şi cred că nici acum n-a coborât prea multe locuri în topul meu personal.

Un vis, un dor, o soartă

Călătorind pe mare, furtuna l-a purtat

Spre-un loc în care nimeni n-a fost cu-adevărat,

O insulă pierdută la marginea din cer

A mărilor brăzdate de valul efemer,

Acolo unde lumea dispare în nimic,

Acolo unde-i totul neînsemnat şi mic.

Din valuri fără tihnă, cu creste argintate

Se ridicau stânci drepte ca ziduri de cetate,

Şi nu era cărare prin piatra necioplită,

Şi nici vreo întâmplare să-l scape de ispită.

Ca să dezlege locul în care a ajuns,

Să înţeleagă taine ce par de nepătruns,

Cu palmele tăiate de sute de cuţite,

Genunchi zdrobiţi de pietre şi lacrimi chinuite

S-a ridicat deasupra, pe marginea de zare,

Lăsând durerea-n urmă, să se înece-n mare.

Şi ce-a aflat pe culme nu pot să povestesc,

Căci ajunsese-n locul unde se împlinesc

Dorinţele ascunse şi visele uitate,

În care gândul singur devine realitate.

Şi, beat de fericire, uitând de tot ce-i greu,

De timpul care trece, a fost precum un zeu.

Dar din genuni de suflet, din umbra unui gând

Apare tulburarea ca un ecou plăpând.

Ce-nseamnă fericirea când n-ai ce să-ţi doreşti?

Şi ce e bucuria când n-o împărtăşeşti?

În vremea lui cea scurtă sunt multe de aflat

Şi dacă-n lumea largă e-un loc mai minunat?

Fără ca să se teamă, fără să înţeleagă

Şi-a luat în mâini destinul şi inima întreagă

Şi s-a lăsat furtunii şi valului ce poartă

Pe creste înspumate un vis, un dor, o soartă.

(2010)

Iar dacă vorbim despre visători, cei care-şi aleg calea după alte legi, vă las şi o melodie dragă mie, împreună cu versurile în limba română:

E visătorul

Luptând cu viaţa

Şi-ar vrea s-o înţeleagă,

E visătorul

Purtând speranţa,

Singur, o viaţă-ntreagă...

Pe malul râului, întins pe spate

Priveşte cerul, târziu în noapte,

Numărără stele nenumărate

Legate-n semne predestinate.

Pe malul râului, uitat şi singur,

Pe malul timpului ce curge sigur

Şi-aduce-aminte, adună gânduri,

Din cer curg stele, din ochi curg râuri...

Îl cred nebun şi fără minte

Fiindcă leagă altfel cuvinte,

Dar vrea să fie, mereu încearcă,

Om cât conduce a vieţii barcă.

Ani lungi de zile a suferit

Dureri prea greu de închipuit

Şi-ar vrea să ştie de-au avut rost

Sau în zadar vremea i-a fost...

Cu alte psiluneli ne încântă cei care şi-au înscris numele în tabelul găzduit de psi.

Anacondeiere - E !

Deşert desenat diafan
descris de domnii dezdănăjduiţi,
distins de desişul deschis,
destul de descumpănit de derâderi,
descuamat de decădere,
dezamăgit de dor,
Desluşind desprindere din desen
desaga e dictatorul duzinei
destupată de De.

Descurcatele de-aici.

Octombrie

Azi mi-s cuvintele sărace

(această vorbă se repetă),

dar toamna aşa mult îmi place

că am să fac o piruetă
şi am să scot de prin arhive
o poezie ce mi-e dragă
fiindcă-i curg pe portative
silabele care-o încheagă.

Toamna

Toamna-şi picură alene,
blândă, stropii de lumină,
strecuraţi ca printre gene
prin copacii cu rugină.

Se îmbracă în miresme
moi şi jilave de humă
şi ne-arată cât de lesne
toate mor până la urmă.

Frunzele-n iarbă picate
se topesc ca o părere,
iarba plină de păcate
arde-n propria durere.

Pe un cer fără culoare
norii-n dans au ameţit,
vântul leagănă ba soare,
ba ploi reci, fără sfârşit.

Ploi de patimă mocnită
în pădure par să scadă
flacăra nechibzuită,
dar mai mult o fac să ardă.

O împrăştie-n câmpii,
o întind prin văi, prin munţi
şi inundă cu incendii
inimi, suflete şi frunţi.
(2010)

Apoi am să aduc în dar

un cântec blând, o elegie

şi nişte poze cu chenar,
să fie pentru bucurie.

Crizantema

S-auzi cum suflă vântul

rugina peste frunze,

s-asculţi plânsul ierbii,

să vezi înfiorarea văzduhului,

să simţi ploaia curgând

în ritmul tristeţii

şi să nu ştii dacă plouă

cu stropi de apă sau cu stropi

de frunze;

s-adulmeci toamna

şi mirosul ei să-ţi pară 
moarte.

Apoi să întâlneşti vârtejul de viaţă

al unei crizanteme,

s-o cuprinzi în miezul fiinţei tale

şi să arzi în flacăra petalelor ei

toată tristeţea.

(1988)

Florile fac parte din Expoziţia de crizanteme deschisă la Grădina Botanică din Iaşi. 

Au fotografiat în cuvinte miezul toamnei cei care s-au înscris în tabelul psi-lunelilor.

Când eram frumoşi - When We Were Beautiful

Lumea se sfărâmă,
cerul se sfâşie.
Eu sunt o fărâmă,
tu eşti încă vie.

Nu pot să pretind
că nu ne-am schimbat
când umbrim trăind
iubirea de-altădat'.

Demult... când eram frumoşi
lumea nu ne era strâmtă,
nu aflasem tot, dar ştiam ce încântă.
Demult... eram naivi şi inimoşi.
Mă întreb unde s-au dus toate, unde suntem noi?
Ca să le găsim haide înapoi!

Unele vise rezistă,
altele mor.
Eu şi tu încă există,
între noi încă-i dor.

Am fost binecuvântat?
Sau am fost blestemat?
Fiindcă aşa cum suntem acum
nu eram şi pe drum.

Demult... când eram frumoşi
lumea nu ne era strâmtă,
nu aflasem tot, dar ştiam ce încântă.
Demult... eram naivi şi inimoşi.
Mă întreb unde s-au dus toate, unde suntem noi?
Ca să le găsim haide înapoi!

Lumea se sfărâmă,
cerul e-o fărâmă.
Tot ce-avem în minus
însemna atât de mult în plus.

Demult... când eram frumoşi
lumea nu ne era strâmtă,
nu aflasem tot, dar ştiam ce încântă.
Demult... eram naivi şi inimoşi.
Mă întreb unde s-au dus toate, unde suntem noi?
Ca să le găsim haide înapoi!

Demult... când eram frumoşi...