Pe ţărmul veşniciei

Stă netulburat pe ţărmul veşniciei. Pe mare, printre valuri îl aşteaptă mereu acelaşi vapor.

Timp infinit îi par secundele ce-i trec printre mirări şi printre degetele răsfirate. Le cerne ca şi cum ar fi nisipul spuberat de vânt în marginea furtunii mereu neterminate în care se umpluse de iubire. O purta în adâncuri de suflet ca un copil care nu se despărţea vreodată de jucăria preferată.

Un om desenează netulburat, în fiecare seară, cu cărbune pe cer, veşnicia.

Astfel de gânduri mi-au adus cele douăsprezece cuvinte ale săptămânii. Sau poate că melodia cu care Eddie le-a însoţit m-a inspirat.

Totdeauna (Always)

Acest Romeo e rănit,

dar n-ai să mă vezi sângerând,

Nu e decât un simţământ

pe care mi l-ai stârnit.

Plouă de când m-ai părăsit...

Fără tine mă scufund în prăpăd.

Ştii, nu m-am lăsat biruit,

dar înc-o oră nu mai ştiu, nu mai văd ...

Nu pot cânta de iubire

aşa cum ar trebui să cânt.

Nu mai are cine să mă inspire,

singur pe pământ.

Am să te iubesc totdeauna,

aşa cum ţi-am spus,

pentru toată vremea şi ceva în plus.

Totdeauna...

Fotografiile care mi-au rămas

sunt amintiri dintr-un alt ceas.

Am râs sau am plâns din cauza lor,

una din ele m-a lăsat într-un dor.

Ce n-aş da să-mi răsfir degetele prin părul tău,

să-ţi ating buzele, să te cuprind şi mi-e greu

fiindcă mă tem că n-ai înţeles

că nu-s decât un om şi-am greşit... mult prea des.

Când te cuprinde şi te strânge la piept,

când îţi murmură cuvinte înflăcărate,

în locul lui aş vrea să le şoptesc pe toate,

să ştii că până la sfârşitul vremii te aştept,

că am să te iubesc totdeauna,

aşa cum ţi-am spus,

pentru toată vremea şi ceva în plus.

Totdeauna...

Dacă mi-ai cere să plâng pentru tine,

aş putea;

dacă mi-ai cere să mor pentru tine,

n-aş ezita.

Uită-te la mine,

aş da orice să-ţi pot spune aceste cuvinte.

Nu mai e noroc în zarurile acestea învârtite în aruncare,

dar dacă vrei să mai facem o încercare,

ne-am pune vechile noastre visuri în bagaj

şi vieţile noastre dinainte le-am pune gaj

şi vom găsi un loc unde încă e soare...

Am să te iubesc totdeauna,

aşa cum ţi-am spus,

pentru toată vremea şi ceva în plus.

Totdeauna...

Am să-ţi fiu alături până când stelele îşi vor pierde lumina,

până când se va sfărâma cerul şi n-oi mai găsi rime pentru cuvinte.

Până în ultima clipă te voi păstra în minte

şi am să te iubesc totdeauna...

Am să te iubesc totdeauna,

aşa cum ţi-am spus,

pentru toată vremea şi ceva în plus.

Totdeauna...

Alte scrieri cu aceeaşi duzină de cuvinte aflaţi urmând link-urile din tabelul găzduit de Eddie.

Ceainicul

Din ceainicul amintirilor răsare un tablou...

Cândva, demult, în timp ce un acul pick-up-ului umplea odaia şi inima cu Valsurile lui Chopin, iar aburii de ceai negru se întrepătrundeau cu fumul albăstrui de ţigară într-o dantelă transparentă, un surâs veghea orele târzii şi picura dulcea otravă a iubirii în sufletul meu tânăr şi naiv. O poveste de iubire niciodată începută, ca o aripă de vis împrăştiată de lumina crudă a zilei, o vreme a bucuriei, a speranţei şi a durerii, împletite într-un tot aproape de neînţeles... toate acestea au devenit zece ani mai târziu

Chopin, ceai negru şi-o ţigară

Iubirea noastră a trăit
un timp… un an sau poate-o seară.
Chopin, ceai negru şi-o ţigară
ne-au fost prieteni, ne-au păzit.

Când, mai întâi, ne-am întâlnit
într-o odaie amândoi
am stat de veghe-ascunşi de ploi,
privind în noi spre infinit.

Ne-am încălzit în seara lungă
cu un ceai negru şi amar,
în aburi de mărgăritar
lăsând iubirea să ne-ajungă.

Am mai aprins şi o ţigară
şi fumul albăstrui ne-a dus
prin clipele de la apus
într-a visării dulce ţară.

Şi răsuna ca într-o vrajă,
de peste tot, de nicăieri,
Chopin în blânde adieri,
iar noi stăteam iubirii strajă.

Demult în lume ai plecat,
ţigara-i stinsă, ceaiul rece,
iar la pian nu mai petrece
Chopin în valsuri de-altădat’.

Odaia inimii-i pustie
şi numai amintiri sihastre,
un abur cald, fumuri albastre,
cântecul vechi sunt pe vecie…

Din amintiri va să-mi răsară
şi dor trecut să-mi reînvie,
cât mi-ar fi ora de târzie,
Chpin, ceai negru şi-o ţigară...
(1999)

Alte gânduri ieşite din aburul aromat al ceainicului s-au condensat în tabelul deschis la Eddie.

Ceaţă în decembrie

Mitropolia

Teatrul Naţional "Vasile Alecsandri"

Biserica Trei Ierarhi

Palatul Culturii

Casa Dosoftei şi Biserica Sf. Nicolae Domnesc

Teatrul "Luceafărul"

Palatul Culturii

Ca o şoaptă de vânt (She's Like The Wind)

E ca o şoaptă de vânt prin ramurile mele,

aleargă cu mine în noapte printre stele,

prin lumina lunii mă petrece

ca să mă aprindă în soare şi să plece

cu inima mea, fără să ştie

ce a făcut şi că e pe vecie.

Îi simt răsuflarea pe pleoape

şi trupul aproape.

N-am curaj s-o privesc.

E prea frumoasă ca să îndrăznesc.

Nu ştiu cum de mi-am închipuit

că i-ar trebui ce am eu de dăruit.

E ca o şoaptă de vânt...

Oglinda atâta mi-arată:

un om cu suflet tânăr, visând o singură fată.

Îmi închipui, doar, că durerea

ar putea să mi-o aline.

De aş rămâne fără ea,

aş înnebuni, ştiu bine.

Îi simt răsuflarea pe pleoape

şi trupul aproape.

N-am curaj s-o privesc.

E prea frumoasă ca să îndrăznesc.

Nu ştiu cum de mi-am închipuit

că i-ar trebui ce am eu de dăruit.

E ca o şoaptă de vânt...

Îţi simt răsuflarea pe pleoape

şi trupul aproape.

N-am curaj să te privesc,

eşti prea frumoasă ca să îndrăznesc...

Nu ştiu cum de mi-am închipuit...

E ca o şoaptă de vânt...

Copiii noştri

Fac parte din generaţia cea mai numeroasă a acestui popor, din generaţia decreţeilor. Suntem cei pe care schimbările din 1989 i-au găsit curaţi sufleteşte.

Am doi copii, o fiică în vârstă de douăzeci de ani şi un fiu de şaisprezece. Fiica mea a votat pentru prima dată în alegeri prezidenţiale. Pentru prima dată familia mea a avut trei votanţi. În 2016, la alegerile parlamentare vom fi patru. Prieteni şi colegi de aceeaşi vârstă cu mine au mers însoţiţi la vot de copiii lor trecuţi de vârsta majoratului.

Eu spun că i-am crescut bine. Că, în sfârşit, viitorul arată altfel, că putem spera.