Despre visuri, despre zbor.

luni, 15 iunie 2026

Paralelă

    

    Orișicine
 își transmută gândul peste un orizont ancestral, transformându-l visceral în faptă, e asemeni cu efemerida care și-a împlinit destinul tăinuit înainte de amurg, într-un zbor când iute, când agale, desenat peste văi într-o caligrafie amintind de cifra opt răsturnată.

    Alte scrieri cu aceleași cuvinte obligatorii găsiți aici
    Imagine generată de Chat GPT.
    
    Zeul scris atât de convingător de Vero m-a făcut să mă răzvrătesc în fața terorii pe care o răspândește.
 

Răzvrătire



    Nu mă tem de răzbunarea zeului ancestral

    N-am excelat vreodată la caligrafie. Cuvintele cu care-mi zidesc poduri peste apele învolburate ale vremii sunt greu de descifrat și-s ale mele mereu. Mi-am tăinuit până și pașii, strecurați agale printre clipele pe care le stăpânește, ca să nu-mi poată transmuta orișicine viața, de pe făgașul ei, mai aproape de amurg.

    Poate că sunt în ochii lui doar o efemeridă, dar sunt o efemeridă cu un drept visceral la un orizont mai depărtat decât cele opt văi pe care știe să le numere.

    Poate ne vom întâlni într-o zi la capătul unui hohot. Un hohot de râs!


6 comentarii:

  1. Frumoasa imaginea. Infinitul este mereu prezent. E un simbol
    minunat. Eu inca nu imi pot transmuta niciun gand.
    Poate intr-un alt timp!😊
    Noapte buna si zile frumoase de iunie, draga Carmen!❤️😘

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vin ele, gândurile, când te aștepți mai puțin. Trebuie o scânteie care să le stârnească.
      Noapte bună și zile așa cum ți le dorești, dragă Suzana! ☺♥

      Ștergere
  2. Comparaţia e interesantă. Îmi place ce... întrebuinţare i-ai dat optului. 😊
    Iar desenul e sugestiv.
    Noapte bună, dragă Carmen!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Gemini m-a luminat în privința optului. Mi-ar fi plăcut să fie ideea mea. ☺
      O zi frumoasă, dragă Vero! ☺♥

      Ștergere
    2. AI-urile au şi idei bune. Important e să ştim ce să alegem din tot ce ne oferă.
      Seară frumoasă, dragă Carmen! 😊🧡

      Ștergere
    3. De aceea conversăm cu ele. Au învățat mult și bine la „școală”.
      Seară faină, dragă Vero! ☺♥

      Ștergere