Pentru că finalul bijuteriei scrisă de Vero m-a amuzat cu ironia și hazul de necaz plantate acolo, am să vă povestesc despre oglinzile mele.
La începutul iernii trecute mi-am spus: „Am în baie prea multe rafturi care poartă cutii mari și mici, șipuri, sticle și alte recipiente pe care se adună vârtos praful în cantități supărătoare. În diminețile cu cer albastru și lumină nouă și limpede, rafturile mele de sticlă cer o mână harnică să apară și să le curețe. Dar cum anii vin și trec din ce în ce mai repede, fugind din păcate într-o singură direcție, iar hărnicia mea tinde să fie invers proporțională cu numărul lor, ar fi cazul să le înlocuiesc cu niscaiva dulapuri.”
Zis și făcut: am intrat pe mai multe platforme online care vând mobilier și, cu chiu, cu vai, am găsit două dulapuri soldat și două suspendate, potrivite ca dimensiuni și între ele. Dulapurile soldat și unul dintre cele două suspendate erau chiar din aceeași linie de design, având ușile cu oglindă pe ele. Pentru al patrulea, conceput pentru mașina de spălat n-am găsit decât ceva asemănător, fără oglindă, dar produs de aceeași firmă. Ciudat a fost faptul că mânerele ușilor, deși din același plastic și de aceeași culoare, au forme diferite pentru fiecare dulap.
Iar oglinzile... sunt o încântare! Când intri în baie, oricum te-ai învârti, poți să-ți admiri obrazul scofâlcit, silueta deficitară, părul vâlvoi... După vreo câteva luni, m-am obișnuit cu avalanșa de imagini, dar încă primesc comentarii de tot felul de la musafiri.
Concluzia? Ar fi trebuit să cumpăr dulapurile astea acum vreo treizeci de ani... Atunci aș fi putut să cânt de bucurie, nu de jale ca acum. Rezultatul ar fi fost oricum dezstruos pentru că sunt afonă. Dacă se spărgeau oglinzile?
Această scriere nepremeditată pentru duzina de cuvinte se alătură celorlalte din tabelul dedicat.

Pe lângă ceea ce am spus în comentariile articolului meu către care ai pus linkul, ar mai fi de zis că şi eu sunt afonă. Dacă am locui în acelaşi oraş, ne-am putea întâlni să spargem oglinzi împreună! 😁
RăspundețiȘtergereSă ai o duminică frumoasă, dragă Carmen - cu multe zâmbete în oglinzi!
Oglinzile, ca oglinzile, dar vai de cine ne aude! :))
ȘtergereO duminică frumoasă și ție, dragă Vero! ☺♥
Daca spargeti oglinzi as putea incerca un mozaic din resturile lor!
RăspundețiȘtergereOglinzile sunt perfecte pentru reflexii. Eu am doar strictul necesar.
Candva, comandand un dulap, m-au intrebat daca vreau o oglinda
lipita pe una din usi. Am zis categoric nu. S-au uitat cam ciudat.
Am citit la un moment ca pozitionarea lor are niste reguli, asa ca
am lasat balta subiectul, chiar daca nu stiu daca exista cu adevarat
vreo regula.
O duminica faina, draga Carmen!❤️😘
Cred că regula pentru oglinzi se referă la înălțimea la care trebuie poziționate, astfel încât să te vezi în întregime. Oglinzile mele de pe cele două holuri de acces în casă nu respectă regula. Nu-mi văd picioarele în ele. În schimb văd bine de tot tavanul.
ȘtergereBaia e chiar lângă una din ușile de intrare și, dacă vreau să văd cum arăt înainte de a ieși din casă, mă duc să mă uit în oglinzile din fotografie, care de obicei nu sunt aburite.
Până acum n-am reușit să sparg nimic doar cu vocea și talentul muzical din dotare, dar dacă se întâmplă promit să te anunț. :))
O duminică pe placul tău, dragă Suzana! ☺♥