Viaţa întreagă-i o călătorie
căreia, dinainte, nu-i ştim itinerariul.
Cu toate-acestea ne îmbie
teama, curajul să-i aflăm scenariul.
Îl scriem singuri pas cu pas,
cu gândul şi cuvântul îl croim,
ne căutăm norocul de pripas.
Întâi visăm, pe urmă făptuim.
Dar sunt şi visători a căror faptă
trece cuvântul în sunet şi în vers
şi inimii îi cântă despre viaţa toată
a unui singur om, iscând un univers.
Azi vă invit să vă lăsaţi în voia
a două melodii, purtaţi de mână
în universul ce trăieşte înapoia
faţadelor. Simţirea ne rămână.
E viaţa mea (It's My Life)
Acesta nu-i un cântec despre cei cu inima frântă,
Despre cei ce-şi plâng de milă, căci în ei nimic nu cântă
N-am de gând doar o faţă-n mulţime să fiu
Îmi veţi auzi vocea când am să strig că sunt viu.
E viaţa mea
Acum, nu când n-are să fie
N-am să trăiesc o veşnicie
Vreau să trăiesc acum cât sunt viu.
E viaţa mea
Inima mi-e deschisă ca o autostradă
Trăiesc “În felul meu” Frankie poate să vină să vadă
Vreau să trăiesc acum cât sunt viu
Fiindcă e viaţa mea.
E-un cântec despre cel hotărât, curajos
Despre Tommy şi Gina care n-au fost mai prejos
Mâine va fi mai greu, nu faceţi vreo greşeală
Norocul ni-l facem singuri, nu-i nicio îndoială.
E viaţa mea
Acum, nu când n-are să fie
N-am să trăiesc o veşnicie
Vreau să trăiesc acum cât sunt viu.
E viaţa mea
Inima mi-e deschisă ca o autostradă
Trăiesc “În felul meu” Frankie poate să vină să vadă
Vreau să trăiesc acum cât sunt viu
Fiindcă e viaţa mea.
Fii mândru, nu te plânge
Când ţi se cere socoteală şi-apoi
Nu te supune, nu te frânge
Nu da înapoi
E viaţa mea
Acum, nu când n-are să fie
N-am să trăiesc o veşnicie
Vreau să trăiesc acum cât sunt viu.
E viaţa mea
Inima mi-e deschisă ca o autostradă
Trăiesc “În felul meu” Frankie poate să vină să vadă
Vreau să trăiesc acum cât sunt viu
Fiindcă e viaţa mea.
În felul meu (My way)
Acum, mai e puţin,
Cortina cade ultima dată
Şi, clar, vreau să susţin
Că întâmplarea mi-e-adevărată.
Mi-a fost timpul preaplin,
Am străbătut alt drum mereu
Şi-am mers, mai mult de-atât, în felul meu.
Regrete, am câteva,
Dar iarăşi spun, sunt prea puţine,
Făcând tot ce-a trebuit, fără ocol şi cât mai bine,
Croind tipar de drum, pas după pas, pe-acest traseu
Şi-am mers, mai mult de-atât, în felul meu.
S-a întâmplat să muşc mai mult
Şi-am mestecat ceva mai greu,
Dar îndoieli, dac-am avut,
Am judecat şi n-am crezut,
Nu m-am ascuns, le-am înfruntat în felul meu.
Iubind, am râs şi-am plâns,
După căderi, izbânzi depline...
Acum, lacrimi s-au stins şi toate mi-s dragi într-adins,
Că ştiu că-mi aparţin şi pot să spun fără ruşine:
“O, nu, o, nu, nu-s eu, în felul meu!”
Şi ce-i un om, ce-am devenit?
Dacă nu eu, m-am risipit!
Spunând ce sunt cu-adevărat,
Nu gând de om îngenunchiat,
Am încasat ce mi s-a dat
În felul meu.
Toţi călătorii acestei provocări
au punctul terminus al căutării lor
acolo unde duc mereu cărări...
Nu Roma, ci tabelul de la Eddie din pridvor.
au punctul terminus al căutării lor
acolo unde duc mereu cărări...
Nu Roma, ci tabelul de la Eddie din pridvor.