Ora MWB - Unchained Melody

Nu-i traducerea exactă a versurilor, ci o adaptare:

Flămând de tine în singurătate
Număr trecând prea lent zi lungă după noapte,
Şi între cifre se scurge multă vreme,
Şi ştiu că aş avea mereu de ce mă teme.
Numai o clipă ar putea să schimbe
Iubirile curate în sentimente strâmbe.

Râuri însingurate se scurg mereu spre mare
Şi marea le aşteaptă cu braţe primitoare,
Râuri însingurate oftează când îşi taie valea
Ca să ajungă-n casa care le este marea.

Flămând de tine în singurătate,
Flămând de-mbrăţişarea-ţi zi lungă după noapte,
Când se adună mult prea multă vreme,
Când ştiu că aş avea mereu de ce mă teme,
Te-aş întreba dacă mai eşti a mea...
Iubirea ta e tot ce încă aş mai vrea.

Amurg

Amurgul violet pusese punct unei zile chinuitoare şi unui amor resuscitat de prea multe ori. Le-am lăsat să se stingă împreună, să se prelingă pe zare, către întuneric, fără păreri de rău, doar cu o senzaţie de amar în cerul gurii.

De dimineaţă m-am trezit cu roua uscată pe pleoape împreună cu ultima lacrimă şi cu buzele crestate adânc de secetă. Somnul venise târziu şi fusese agitat. De aceea parcă îmi bătuse vântul prin pletele împrăştiate pe pernă şi desenase arabescuri pe care le voi descâlci greu şi cu durere. La fel îmi era şi inima, încâlcită în suferinţe trecute de prea multe ori sub tăcere. Mă temeam că voi avea parte de  îndelungată cădere în negura tristeţii înainte ca blânda uitare să-mi netezească simţirile.

Până atunci îmi va şopti în minte un zumzet al amintirilor cu miros de mucegai pe care va trebui să învăţ să-l ignor. Dacă nu, mi se va cuibări în inimă şi-o va lega pentru multă vreme. Nu va îmbrăţişa zorii, nu va zburda în soarele amiezii, nu va săruta asfinţitul...

Duzina de cuvinte de săptămâna aceasta, propusă de psi şi preluată de cei înscrişi în tabelul de pe blogul ei.

Evoluţie

Din adânc

răsar

cresc

mă înalţ

în echilibru

şi descopăr

viaţa.

Pentru Monday Seven

Mărţişor

Seminţe

Bucurie

Nuntă

Soare

Cald

Prinţesa

Tradiţii

Pentru Monday Seven

Blogging şi creaţie

Blogul cu poezele a trecut de vârsta de doi ani. Înseamnă că s-a ridicat copăcel şi are destulă siguranţă la mers. A fost de la început şi va fi în continuare o modalitate simplă de a-mi face cunoscute poeziile. N-am devenit blogger în momentul în care am făcut întâia postare şi nici multă vreme după aceea. Prima dată când am auzit întrebarea "Eşti bloggeriţă?" am făcut ochii mari, mirată de aşa idee, şi am negat vehement. Cred că am început să mă consider blogger abia cu vreo zece luni în urmă, când am avut de spus şi altceva lumii în afară de versuri şi când am fost primită în familia Most Wanted Blog. Tot atunci am simţit că trebuie să găsesc un alt loc în care să-mi înşir gândurile, cele care nu se lăsau prinse în tiparul poeziei şi aşa au apărut Aburii de cafea. Mai târziu am descoperit că devenind blogger am câştigat mai mulţi cititori pentru Poezele şi m-am simţit încurajată să continui în ambele direcţii. M-au prins în mreje jocurile interactive, concursurile organizate pe MWB care mi-au adus teme de meditaţie şi au fost punct de pornire pentru versuri care altfel nu cred că ar fi apărut.

Am respectat de la început câteva reguli de conduită, aceleaşi reguli pe care le-am învăţat în copilărie: politeţe, corectitudine, limbaj civilizat. Am folosit ghilimele şi am învăţat repede cum se pune un link spre sursă, după ce ai primit permisiunea de a cita. Am pretins acelaşi comportament din partea celorlalţi, iar atunci când m-am lovit de rea-voinţă am fost destul de inventivă şi de înverşunată în demersurile pe care le-am făcut pentru a obţine cuvenitele ghilimele.

Fac parte dintr-o generaţie care n-a crescut cu calculatorul la îndemână. Am învăţat după vârsta de 30 de ani tot ce ştiu acum... Am întrebat, am furat meserie, am descoperit singură... 

Cei mai mulţi bloggeri români sunt mai tineri decât mine. Tinereţea e furtunoasă, plină de pasiune, de elan. Îmi place să-i descopăr, îi admir şi încă învăţ. Celor care mă cuceresc cu talentul şi dăruirea investite în blogging nu mă sfiesc să le arăt cât de mult le apreciez realizările. Am cunoscut adolescenţi talentaţi, care au mari şanse să devină scriitori dacă nu-şi uită visele. Am cunoscut oameni cu suflete calde şi minţi luminate. Am rămas de multe ori uimită în faţa energiei cu care unii dintre ei construiesc o lume din idei şi sentimente atât de reale, încât cu greu o poţi numi virtuală. Mi-am făcut prieteni, prieteni adevăraţi de care mă despart sute de kilometri, dar cu care am gustat din cafeaua aromată a vorbelor rostite moale despre ce i s-a mai întâmplat inimii şi cugetului. Am primit în dar gânduri bune şi am dăruit şi eu asemenea.

E o lume care are un mare avantaj: poţi să-i deschizi doar uşile potrivite şi să ocoleşti personajele negative. Mai mult decât în lumea reală, în blogosferă cine se aseamănă se adună. Şi adunarea în care m-am nimerit eu e tare frumoasă.

Articol scris pentru şi înscris la Blog Power, ediţia despre "Codul rutier al blogosferei". Aceeaşi temă e abordată şi în articolele:
Frână şi acceleraţie
Codul rutier al blogosferei - propuneri
Codul blogosferei
Ghid de blogging - un ghid de bun simţ
Fii autentic!
Nu sunt scriitoare