clubul psi

Nu fac bilanţuri la sfârşit de an. Nu adun, nu număr, nu scad...

Înmulţesc, dar nu ca la matematică. Înmulţesc apusurile de soare, motiv de uimire de fiecare dată. Motiv de nemulţumire, că nu mi-s cuvintele de-ajuns ca să pictez, că nu mi-s degetele vrednice de pensoane şi uleiuri.

La fel cu apusurile... oamenii. Cei care mă uimesc, cei care nu mi-s de-ajuns. Cei cărora le sorb cuvântul, gândul şi ce-mi mai arată oglinda...

Oglindă, oglinjoară,
luciul tău ce înconjoară?
Ce străbate mai departe printre apele-ţi senine
cu stele căzute-n tine?

Nu mă adun, nu mă număr, nu mă scad. Uneori mă înalţ puţin într-un gând răsărit în altă oglindă, departe... aproape. Uneori cobor în genuni de durere adâncite de oglinzi care nu-mi mai sunt demult străine. Alteori surâd unei vorbe înalte cu multe feţe, tăiate neaşteptat, perfect şlefuite... Dacă ar fi aruncată noaptea sus, sus de tot, s-ar prinde pe cer între celelalte.

Oglinzile sunt ale lor. Mă caut în ele. Din când în când îmi văd crâmpeie din trecut, din întâmplarea-mi ascunsă, din şoaptele vieţii şi ale înţelegerii. Câteodată văd neînţelesuri, le despic în fire subţiri, le scarmăn, le torc, le ţes. La cules se-adună rodul şi surâsul, înţelesul şi cuprinsul.

Alături mi-am aşezat oglinda şi eu. Privind din unghiul potrivit, din oglindă în oglindă, din oglindire în oglindire, în oglindire am descoperit cărarea către zare. Aproape că am înţeles infinitul. Aici, acasă, în clubul psi.

Oglinzile sunt ale lor: abisuri, almanahe, altcersenin, anacondele, cammely, cita, cristi, D'agatha, dia na, Dictatura justiţiei, dor, incognito, mitzaa, Scorpio, SimonaR, tibi, vavaly, Vero, virusache, motanul Grişka şi pisica şefă, psi.