Ieşirea din cerc (sau arbitrariul dublei măsuri)

Intrarea în cerc e uşoară şi plină de bucurie, de uimire în faţa unor oameni minunaţi pe care abia aştepţi să-i descoperi şi să le afli cuvintele. Cuvintele pot minţi, dar, dacă citeşti destul de multe din cele răsfrânte de oglinda unui singur om, de cele mai multe ori afli şi omul, îl intuieşti pas cu pas, idee cu idee, emoţie cu emoţie. Unii pot înşela o vreme cu aparentă strălucire. Vremea e schimbătoare şi, când bat ploile, când se aşterne ceaţa, strălucirile se spală şi lasă cenuşiul tern să răzbească la suprafaţă.

Într-un cerc, centrul e foarte important. Toate punctele din interiorul cercului se află la o distanţă cel mult egală cu raza cercului. Un centru fix, bine ancorat în adevărul propriu va face cercul stabil. Ce te faci însă atunci când centrul e mânat de orgolii şi de motive pe care numai el le ştie pe traiectorii neaşteptate sau când raza cercului se întâmplă să-şi schimbe lungimea? Un punct incomod s-ar putea trezi trăgând de perfecţiunea rotundă, deformând-o, apoi părăsind-o, mai mult pentru a-şi conserva adevărul personal decât pentru a păstra un cerc pe care de ceva timp îl vedea oricum plin de colţuri.

Un punct incomod e un punct care se încăpăţânează să respecte aceleaşi legi în timp ce centrul cercului, urmat de majoritatea celorlalte puncte îşi schimbă ecuaţiile. Şi ai spune că punctul incomod are un caracter obtuz ori că e demodat şi prins în clişee învechite, că nu e receptiv la nou, la schimbarea în bine, pe larg explicată de la centru, dacă n-ai observa că regula special inventată pentru înlăturarea lui a fost repede dată uitării.

Pe traiectorii divergente faţă de cerc se întâlnesc destule puncte care l-au părăsit, unele în linişte, altele afirmându-şi punctul de vedere, mai toate acuzate de câte o vină pe care probabil că nu au avut-o.

Rămân neatinse respectul şi admiraţia faţă de oamenii minunaţi, cu adevărat minunaţi pe care i-ai întâlnit în cerc şi bucuria că i-ai întâlnit. Rămân tristeţea unui vis căzut în uitare şi un strop de înţelepciune câştigată. Gustul amar se stinge când se aştern în suflet alte zâmbete, daruri de la oameni-dar: psi, almanahe, grişka, tibi(şi a doua oară), Scorpio, dordefemeie, Dictatura justiţiei, Abisurile, altcersenin.

Articolul e continuare la Pentru mine... a fost odată. L-am scris pentru că la tema propusă de psi pentru astăzi mintea mea nu a vrut să ia altă cale decât a acelei ieşiri din acel cerc, chiar dacă îmi propusesem să alung în tăcere orice gând ce ar fi încercat să treacă în cuvânt. Se pare că gândul a fost mai puternic decât voinţa mea când am constatat că "gardurile" înălţate pentru mine au dispărut peste noapte şi regula nouă pe care n-am vrut s-o respect nu mai există.