Un vis, o cale, un om

Tema aceasta mi-a pus un zâmbet pe buze pentru că, deşi am folosit alte cuvinte în titlu, am scris-o deja. La vremea aceea era una dintre poeziile pe care le-aş fi pus în fruntea celor de care sunt mândră. Şi cred că nici acum n-a coborât prea multe locuri în topul meu personal.

Un vis, un dor, o soartă

Călătorind pe mare, furtuna l-a purtat

Spre-un loc în care nimeni n-a fost cu-adevărat,

O insulă pierdută la marginea din cer

A mărilor brăzdate de valul efemer,

Acolo unde lumea dispare în nimic,

Acolo unde-i totul neînsemnat şi mic.

Din valuri fără tihnă, cu creste argintate

Se ridicau stânci drepte ca ziduri de cetate,

Şi nu era cărare prin piatra necioplită,

Şi nici vreo întâmplare să-l scape de ispită.

Ca să dezlege locul în care a ajuns,

Să înţeleagă taine ce par de nepătruns,

Cu palmele tăiate de sute de cuţite,

Genunchi zdrobiţi de pietre şi lacrimi chinuite

S-a ridicat deasupra, pe marginea de zare,

Lăsând durerea-n urmă, să se înece-n mare.

Şi ce-a aflat pe culme nu pot să povestesc,

Căci ajunsese-n locul unde se împlinesc

Dorinţele ascunse şi visele uitate,

În care gândul singur devine realitate.

Şi, beat de fericire, uitând de tot ce-i greu,

De timpul care trece, a fost precum un zeu.

Dar din genuni de suflet, din umbra unui gând

Apare tulburarea ca un ecou plăpând.

Ce-nseamnă fericirea când n-ai ce să-ţi doreşti?

Şi ce e bucuria când n-o împărtăşeşti?

În vremea lui cea scurtă sunt multe de aflat

Şi dacă-n lumea largă e-un loc mai minunat?

Fără ca să se teamă, fără să înţeleagă

Şi-a luat în mâini destinul şi inima întreagă

Şi s-a lăsat furtunii şi valului ce poartă

Pe creste înspumate un vis, un dor, o soartă.

(2010)

Iar dacă vorbim despre visători, cei care-şi aleg calea după alte legi, vă las şi o melodie dragă mie, împreună cu versurile în limba română:

E visătorul

Luptând cu viaţa

Şi-ar vrea s-o înţeleagă,

E visătorul

Purtând speranţa,

Singur, o viaţă-ntreagă...

Pe malul râului, întins pe spate

Priveşte cerul, târziu în noapte,

Numărără stele nenumărate

Legate-n semne predestinate.

Pe malul râului, uitat şi singur,

Pe malul timpului ce curge sigur

Şi-aduce-aminte, adună gânduri,

Din cer curg stele, din ochi curg râuri...

Îl cred nebun şi fără minte

Fiindcă leagă altfel cuvinte,

Dar vrea să fie, mereu încearcă,

Om cât conduce a vieţii barcă.

Ani lungi de zile a suferit

Dureri prea greu de închipuit

Şi-ar vrea să ştie de-au avut rost

Sau în zadar vremea i-a fost...

Cu alte psiluneli ne încântă cei care şi-au înscris numele în tabelul găzduit de psi.