E uimitor cât de mult ne poate schimba destinul ceva atât de simplu și de banal cum e un blog!
Nu-mi aduc aminte ce m-o fi motivat în seara aceea de început de decembrie, acum aproape nouă ani, să mă înham la acest drum. Poate dorința de a împărtăși cu cei câțiva prieteni mult mai tineri decât mine pe care mi-i făcusem în lumea virtuală bruma de poezioare scrise mai toate când eram de vârsta lor... Poate...
Eram încă timidă, stăpânită de o reticență aproape paralizantă. "Mi-am luat inima în dinți" e o expresie care spune prea puțin despre cât curaj şi câtă putere mi-au fost necesare ca să scot în lume, oricât de mică era cea a cititorilor mei atunci, bucățile acelea de suflet deghizate în litere ce alcătuiau versuri mai mult sau mai puțin stângace.
Nu m-am gândit că voi începe iarăși să scriu și nu mi-am dorit faimă, așa cum nu-mi doresc nici astăzi. Dar nici nu m-am așteptat ca acea hotărâre spontană și aparent fără importanță să pună o amprentă atât de puternică pe tot ceea ce e esențial în ființa mea.
Fără blogul cu poezele aș fi scris sporadic și prost, mi-ar fi lipsit nenumărate clipe de emoție, bucurie, împlinire. Aș fi fost mult mai săracă sufletește. Mare parte din ce mi-a trecut prin gând și a devenit cuvânt scris în acești ani ar fi suferit un proces de aneantizare trist și lipsit de durere, când eu însămi aș fi fost pierdută într-o amorțeală care nu-mi era deloc străină.
N-am intenția să fac cine știe ce filosofie din acest articol, ci doar să pun pe "hârtie" o revelație neașteptată care m-a trăznit citind "Ploaia de primăvară" a Dianei și m-a cufundat într-o stare de contemplare din care m-am extras cu greu. Mi-a fost de mare ajutor Eddie care parcă a ticluit duzina de săptămâna trecută special pentru mine.
În final vreau să lansez o provocare, o temă de discuție la o ceașcă de cafea întârziată. Mi-ar face mare plăcere dacă mi-ați împărtăși ce hotărâre aparent minoră s-a dovedit în timp a avea repercusiuni pozitive neașteptate asupra vieții voastre.
O duzina pretext pentru tema de discutie la o cafea este chiar interesant!
RăspundețiȘtergereNu as vrea sa repet ideea ta, ca nu ar fi prea frumos, chiar daca pentru mine este importanta ideea si descoperirea voastra si nu numai a voastra.
Subiectul este mai aparte si e legat tot de un titlu de carte. L-am mentionat la MFC(146)-https://suzanamiu.blogspot.ro/2018/04/miercurea-fara-cuvinte-146-noptiere-si.html.
Cartea E2- Pam Grout. Experimente pe care le putem face practic si care demonstreaza ca realitatea ne-o facem singuri. Este scrisa intr-un mod extraordinar de amuzant si practic, iar efectele pentru cei mai reticenti privind subiectul pot fi cu adevarat uimitoare. Iti povestesc unul dintre ele: boabe de fasole puse in cutii de oua, cu putin pamant. Mai putin conteaza detaliile, doar simetria. Pentru ca doar asupra unei singure cutii iti reversi gandurile pozitive si de iubire pentru seminte. Cea de-a doua este doar martor. Din a cincea zi semintele au inceput sa germineze mult mai rapid si practic complet in cutia experimentala. In cealalta mai lent si nici nu au iesit toate. Cantitatea de apa era la fel.
Dupa doua saptamani - cat dura experimentul- erau atat de marisori lastarii, incat mi-a fost mila de ei si i-am pus in ghiveci. Acum sunt atat de mari si rasuciti pe niste fire, ca nu imi vine a crede. Am rabdare sa vad daca infloresc. Sunt chiar curioasa...
Mi s-a parut o experienta nu numai inetresanta, dar importanta pentru viata noastra. De aceea ti-am impartasit-o la o cafea!
Toate cele frumoase tie si familiei, draga Carmen si succes in tot ceea ce vrei sa faci! Pupici!