Femeia întoarsă (5)

Seara se apropia cu futună, cu vânt nebun şi răcoros, cu nori încruntaţi, cu valuri încâlcite şi cenuşii. Setea mea de ploaie avea să se aline. O pândeam cu nelinişte şi cu nerăbdare la fel de mare cu cea a pământului, a ierbii, a trandafirului aprins pe pervaz. Îi ieşisem în întâmpinare pe terasă primind fiorii vântului să-mi petreacă în suflet.

Ploaia a venit cu firele împrăştiate de vânt, apoi s-a aşezat, deasă şi vie, a stins arşiţa, a ostoit seceta, mi-a spălat tristeţea. M-a legănat în ritmul ei, mi-a adormit gândurile, mi-a lăsat treaz numai sufletul, învârtit în dans, m-a rătăcit prin mine, în locuri adânci şi departe. Când s-a oprit umbrele erau deja prelungi, iar aerul era limpede ca o inimă de copil. Şi tot aşa era şi inima mea.

Am deschis ochii, am privit în afară... În faţa mea, la poartă, visul de demult prinsese contur. Mă ţintuia cu privirea în care sufletul meu îşi găsise oglindă, aşa cum se întâmplase în cealaltă noapte, în cealaltă ploaie. I-am ieşit înainte, cum mai devreme întâmpinasem ploaia. Pe buzele mele arse, pe buzele lui arse a înflorit un surâs, acelaşi. Iar surâsul acela a întors în mine femeia...

Povestea rămăsese fără sfârşit, iar provocarea de la psi de săptămâna aceasta m-a ajutat să-i găsesc  zâmbetul de final.
Celelalte fragmente din poveste stau şi ele sub semnul ploii, iar alte femei care s-au întors vă aşteaptă să le întâlniţi pe terasă la psi.