Întâmplare... programată

În urmă cu doi ani îşi terminase studiile şi începuse să-şi clădească o carieră cu pasiune şi cu bucuria împlinirii venită din faptul că profesia îi venea ca o mănuşă potrivită, nici largă, nici prea strâmtă, ci croită exact pe măsura lui. Era pe cale să devină expert programator. După anii studenţiei petrecuţi între colegi şi prieteni, cu nopţi de studiu intens alternând cu altele de distracţie tinerească, munca serioasă şi susţinută din debutul carierei îi adusese, în afară de satisfacţii, multă oboseală şi îl prinsese într-un cerc din care nu găsea ieşirea. Din ce în ce mai des simţea apăsarea singurătăţii, seara, atunci când se retrăgea în locuinţa sa confortabilă. 

De aceea se afla astăzi în faţa terminalului de la evidenţa populaţiei, completând o cerere. Programul îi va găsi partenera de viaţă perfectă, dintre toate domnişoarele care hotărâseră, la fel ca şi el, că doresc să înceapă o familie. În următoarea lună programul va aranja întâlnirea lor. Total întâmplătoare. Era sigur o va recunoaşte dintr-o mie pe viitoarea sa soţie, că se vor îndrăgosti la prima vedere, că povestea lor va continua aşa cum se încheiau basmele din copilărie cu "vor trăi fericiţi până la adânci bătrâneţi". Programul nu greşea niciodată. Îl aştepta o viaţă tihnită, în siguranţă, alături de o femeie calmă şi caldă, aşa cum îşi imaginase de atâtea ori.

Trecuse mai mult de o săptămână de când completase cererea. În oraş se desfăşura Festivalul Educaţiei, o manifestare care se repeta anual de la începutul mileniului. Era o mare sărbătoare culturală care includea spectacole de teatru, operă, concerte, mese rotunde pe teme diverse, concursuri, lansări de opere literare şi reunea artişti, profesori, celebrităţi şi public, proveniţi din toate colţurile cunoscute ale Universului. Oraşul trăia, respira, se revărsa şi se strângea pe cele câteva străzi istorice din centru, ca şi în sălile noi şi moderne. El îşi alesese câteva spectacole şi-şi cumpărase din timp bilete. 

În seara aceea a intrat în sală cu aproape o oră mai devreme ca să evite aglomeraţia, şi-a căutat locul şi s-a pregătit să aştepte răbdător având promisiunea unei seri de adevărată desfătare, ţinând seama de artiştii care erau aşteptaţi pe scenă. În dreapta lui s-au aşezat două tinere femei, una liniştită, timidă, cu trăsături regulate, dar şterse, cealaltă exuberantă, veselă, cu foc în privire, căutând în jur neliniştită următoarea idee, următoarea întâmplare, următoarea provocare. Ea trebuia să fie! Au schimbat un surâs şi au ieşit din sală, ţinându-se de mână, împotriva curentului, uitând amândoi de ce veniseră.

Au urmat câteva luni în care timpul părea că se măsoară în nu în secunde, ore sau zile, ci în intensitatea sentimentelor lor, câteva luni în care restul lumii îşi pierduse rostul şi dispăruse în depărtări nebănuite, în timp ce ei se scufundaseră unul în celălalt. Nimic nu-i mai amintea de dorinţa lui de tihnă fiindcă pasiuni nebănuite îi aprindeau în minte imagini ale unui viitor plin de iubire şi neprevăzut. Erau făcuţi unul pentru celălalt şi, pentru a pecetlui legătura lor, nu mai era nevoie decât de un singur lucru: încă o cerere semnată de amândoi la evidenţa populaţiei.

Spre marea lui mirare Programul nu le-a aprobat cererea. Au primit întâi un avertisment care le indica totala nepotrivire a temperamentelor şi a idealurilor lor, apoi două opţiuni: "Ignoră avertismentul" şi "Renunţă la cerere". Cu siguranţă că Programul se înşela! Nimic n-ar fi putut opri vârtejul iubirii lor! Nimic nu le-ar fi putut sta în cale! Au ales prima opţiune şi cererea le-a fost aprobată.

Următorul an a fost cea mai frumoasă, mai împlinită perioadă din toată viaţa lui. Nu-şi amintea ca vreodată să mai fi simţit că are tot ce-şi doreşte, să fi crezut cu mai deplină convingere că fericirea există şi că e starea normală a oricărei fiinţe capabile să gândească şi să iubească. De aceea vestea că ea a acceptat o slujbă pe o altă planetă a venit ca un trăznet. Separarea i se părea de neconceput, iar el nu putea să renunţe la cariera pe care şi-o construise cu atâta perseverenţă şi pasiune. Disputa a fost la fel de aprinsă cum le fusese întotdeauna iubirea şi s-a încheiat cu un tunet. Nu ştia dacă sunetul acela care îi răsuna în urechi era zgomotul uşii trântite de ea la plecare sau explozia din sufletul lui spulberat într-o mie de zări.

Rătăcea pe străzi cu sufletul pustiu. În faţa lui un bărbat şi o femeie ţinându-se de mână. În mintea lui aceeaşi tristeţe, aceleaşi gânduri învârtite şi răsucite pe toate părţile. Femeia l-a privit o clipă şi i-a surâs a recunoaştere. Parcă şi el o cunoştea. Era cealaltă, cea timidă, liniştită, ştearsă. S-a oprit să-l aştepte. Au intrat toţi trei într-o cafenea. L-a întrebat dacă mai ştie ceva despre prietena ei, fosta lui soţie. Nu, nu ştia nimic. Nici ea nu mai auzise nimic. I-a spus apoi că făcuse cererea la evidenţa populaţiei şi că, timidă fiind, îşi rugase prietena să o însoţească peste tot în zilele ce au urmat, că prietena ei îl plăcuse şi că o convinsese să renunţe la el. Programul îi găsise şi ei între timp un partener potrivit. Împreună vor avea o viaţă tihnită, aşa cum îşi dorise şi el înainte ca vârtejul care-i fusese soţie să-i sucească minţile şi lumea. Programul nu greşea niciodată.

Rătăcea pe străzi cu sufletul pustiu. Nu regreta nimic. N-ar fi schimbat nimic nici dacă ar fi putut.

Oare chiar nu greşea Programul niciodată? Oare n-ar trebui refăcut Programul? Oare chiar era nevoie de Program?

Tot programate sunt întâlnirile duzinei şi cele de la psi-luneli. Ştim cele douăsprezece cuvinte sau titlul de deasupra scrierii. Restul e întâmplare. Şi pentru mine, şi pentru ei, cei înscrişi la psi în tabel.