duminică, 2 iunie 2013

Îngrădiri sociale


Dragii mei duzinari psi-lunatici, dragii mei cititori,

Am să încep prin a vă spune că această zicere a mea va fi lungă şi dezlânată. Sper să aveţi răbdare cu mine şi să-mi arătaţi îngăduinţă.

Când am văzut tema propusă de Vero: îngrădiri sociale, m-am gândit că probabil o voi sări. E un titlu sub care nu prea se potrivesc versuri, iar eu nu sunt tocmai ceea ce se înţelege de obicei prin cuvântul blogger. Blogul e cartea în care îmi înscriu poeziile. De aceea acest al doilea locşor pe care l-am construit pentru alte cele decât poezelele mele rămâne deseori neglijat.

Ştiţi că rareori vorbesc despre întâmplările şi oamenii care mă înconjoară. Astăzi (în ciuda aparenţelor, miercuri, pe seară) mă voi abate de la regula autoimpusă şi am să mă folosesc de abundenţa de evenimente a zilei, şi nu numai, pentru a-mi face tema.

După ce toate întâmplările minunate şi emoţionante au devenit trecut, activităţile cotidiene şi-au cerut drepturile. Frigiderul lipsit de recipientele numite cratiţe şi oale părea pustiu, iar gândul că bine ar fi ca mâine, când mă voi întoarce de la serviciu, să găsesc o ciorbă cu care să-mi astâmpăr deopotrivă şi setea, şi foamea m-a mobilizat către bucătărie. Am mai constatat eu cândva că a găti o ciorbă de cartofi e o ocupaţie care îmi facilitează activitatea neuronală şi îmi aprinde beculeţul cel verde al inspiraţiei. Aşa că în timp ce curăţam şi tocam legumele m-am pomenit gândindu-mă la garduri sociale.


Prima idee strălucită a fost să mă înscriu în tabel cu o traducere mai veche a unui cântec, la care să adaug un scurt comentariu. Melodia se numeşte Love Of The Common People, iar versurile în limba română pot fi citite aici. Îngrădirea la care se face referire e sărăcia, iar mesajul e evident încă din titlu. Pentru cei aparţinând generaţiilor care au amintiri clare şi vii din anii '80 cântecul are o semnificaţie adâncă. Şi cred că nu numai pentru ei. Anii care au urmat n-au fost nici ei uşori. Trebuie să recunosc că am ezitat mult dacă să-l traduc sau nu. M-am decis greu din cauza cănii cu lapte în care curge ploaia prin găurile din acoperiş. Dacă eşti atât de sărac şi de nenorocit încât, din cine ştie ce motive, nu poţi pune o bucată de folie pe casă sau un lighean în pod, atunci mută naibii cana aia cu lapte, că nu ţi-l dă nimeni degeaba!



Şi uite aşa, făcând o extrapolare oarecum exagerată m-am gândit că îngrădirile sociale există fiindcă le îngăduim noi existenţa.

Chiar dacă aşa pare, nu în altă ordine de idei, ci chiar în ordinea în care s-au înlănţuit ele, inexplicabil, am rememorat o discuţie pe care am avut-o astăzi la amiază cu fiica mea pe o terasă în centrul oraşului, la o bere, după cursul festiv de sfârşit de liceu. I-am povestit că regulile de bună cuviinţă (sau îngrădirile sociale) nu-i permiteau mamei mele să meargă pe o terasă sau într-un restaurant decât însoţită de o persoană de sex opus pe vremea studenţiei ei, că eu, la aceeaşi vârstă, intram în restaurant împreună cu o prietenă, doar pentru a mânca. Ani mai târziu am îndrăznit să mă opresc la o bere cu o colegă la aceeaşi terasă după ce am rezolvat o problemă care ne-a mâncat timp şi nervi. Îngrădirile sociale au uneori rolul de a ne proteja sau de a-i proteja pe cei din jur. Alteori, ca în exemplul de mai sus, ni se pare că au rolul de a ne proteja.

Fiica mea a absolvit acelaşi liceu ca şi mine, un liceu mai tânăr decât altele, dar de mare prestigiu. Dintre profesorii pe care i-am prins şi eu în şcoală ultimii doi îşi vor încheia activitatea anul acesta. E ca şi cum s-ar închide cercul de două ori. Un cerc închis de două ori strânge dureros. Două nume mari ale şcolii, doi oameni care şi-au pus amprenta pe destine, unul profesor de matematică excepţional, absolvent de şcoală de muzică, care rar, prea rar după părerea elevilor săi, cânta acompaniindu-se la chitară melodiile dragi ale tinereţii sale; celălalt, profesor de istorie erudit, un ardelean ajuns pe meleaguri moldave cu tot cu rădăcini. Dumnealui ne-a vorbit astăzi despre succes cu exemple grăitoare din istorie sau din chenarul televizorului. 

Tot ca argument ne-a amintit o anecdotă: O tânără proaspăt căsătorită găteşte prima friptură şi taie carnea mărunt. Soţul o întreabă:
- De ce tai carnea?
- Aşa se face! Aşa făcea şi mama, spune soţia.
Soţul, contrariat, dă telefon soacrei şi îi pune aceeaşi întrebare şi obţine acelaşi răspuns. O sună şi pe bunică:
- Bunică, de ce tai carnea pentru friptură mărunt?
- Pentru că am o tigaie mică.

Gluma aceasta m-a făcut să mă gândesc la modelul de familie tradiţional în care femeia e casnică. Aţi întâlnit vreodată un soţ care urmând acest model şi probabil din comoditate nu-şi lasă soţia să-şi ia o slujbă, cu toate că ea îşi doreşte? Eu da. Nu numai unul. Să nu-mi spuneţi că e şi vina ei. Gândiţi-vă întâi că orice femeie care are copii e în primul rând mamă, iar prioritatea ei e binele copiilor.

Dar cunosc şi femei singure care s-au hotărât să fie mame şi le admir curajul, nu pe cel de a înfrunta prejudecăţi pentru a aduce pe lume un copil fără tată, ci pe cel de a creşte singure un copil într-o lume plină de prejudecăţi.

Ca şi cum nu aveam suficiente motive de mândrie astăzi, am primit un plic din partea Organizaţiei Salvaţi Copiii  conţinând diploma de onoare pentru participarea la campania Copii fără etichete. Nu e doar o bucată de carton, m-a bucurat mult recunoaşterea aceasta. Nu ştiu dacă am reuşit să urnesc ceva cu implicarea mea. Etichete se pun încă, lipite temeinic şi pentru multă vreme pe sufletele tinere. Mi s-a întâmplat, i s-a întâmplat fiului meu... Am ales să îl susţin în loc de a-l pedepsi pentru o greşeală, după ce mi s-a explicat la şcoală sensul din dicţionar al cuvântului dobitoc în prezenţa lui. Sper ca fiul meu să înţeleagă ce a greşit. Şi că s-a greşit faţă de el. O etichetă poate fi un gard, unul pus dinafară sau, mai grav, unul pe care şi-l construieşte singur cel etichetat. Mulţumesc tuturor celor care au luat parte la această campanie!

Am să închei ştiind că mai sunt multe de spus şi repetând ideea cea mai sclipicioasă, după părerea mea, care a ieşit din ciorba de cartofi: îngrădirile sociale există fiindcă le îngăduim noi existenţa.



Până să termin de scris s-a făcut joi de o oră. Duminică seara voi adăuga link-ul către articolul scris de psi. Ca de obicei tabelul e completat de toţi cei care au avut ceva de spus despre îngrădirile sociale.

20 de comentarii:

  1. "îngrădirile sociale există fiindcă le îngăduim noi existenţa"

    Aşa e. Dar o mare parte dintre ele reprezintă un "rău" necesar. O societate fără îngrădiri sociale nu e societate, e junglă.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. M-am gândit şi la aceasta. Pe cele necesare le numim de obicei bun simţ şi, tot de obicei, nu ne încorsetează.
      Am avut un profesor de filosofie de la care am învăţat mai mult decât filosofie. Uneori îmi amintesc câte o bucată de lecţie. "O lege ca să fie respectată trebuie să fie, în primul rând, morală." Îngrădirile sociale sunt legi. Scrise sau nescrise. De aceea ar trebui să fie morale.
      Uite că gândul acesta n-a ieşit din oala de ciorbă, dar m-ai ajutat tu să-l găsesc! :D

      Ștergere
  2. se pare că am primit diploma în aceeaşi zi. :)
    şi mă întreb dacă aşa să fie, dacă îngrădirile sunt de fapt garduri ridicate de noi.... :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. nu sunt ridicate de noi, ci de societate. noi le ţinem, însă, în picioare. regulile se schimbă de la generaţie la generaţie, unele garduri cad şi poate că se ridică altele.

      Ștergere
    2. trebuie să recunosc, carmen, că da, sunt ale societăţii. dar cine este de fapt societatea, nu noi?
      şi am omis aseară să mai recunosc ceva: şi eu scriu tare bine în gând, atunci când seduc aragazul. :D

      Ștergere
    3. noi suntem societatea, îngrădirile le moştenim şi în mare măsură le păstrăm.
      îmi place relaţia ta cu aragazul. promit să păstrez secretul! :))

      Ștergere
  3. Ingradirile sociale sunt garduri, de acord cu psi. Unele te impierdica sa vezi in gradina vecinilor, altele sa iesi din gradina ta.
    Minunata povestea cu carnea pentru friptura :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Scrierea ta in proza are nerv!
    Felicitari pt fiica ta si pt premiu! :)






    RăspundețiȘtergere
  5. Frumos. Desi ai spus ca o sa eviti tema, uite ca ai resuti sa scrii foarte bine. Mi-a placut partea cu mamele, care aleg sa isi creasca singure copiii. Inainte de '89, era o dezonoare pentru o femeie, sa fie singura ori divoratata. Cand venea vorba de un copil "din flori", tanara mama era ostracizata. O avalansa intreaga de reprosuri si vorbe de ocara, se abateau asupra ei. In prezent, societatea devenit ceva mai toleranta. Sora mea, a nascut la vreo doi ani dupa divort. Nimeni din familie nu a privit-o circumspect iar nepotelul este iubit de toata lumea. Isi creste singura copilul si nu e usor. A trece peste ingradirile sociale, inseamna sa pornesti un adevarat razboi, pentru care, esti de cele mai multe ori nepregatit.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mi se pare mai uşor să scriu versuri. În proză am prea mult loc de întors. Aşa că mulţumesc pentru apreciere! :)
      Sora ta este o curajoasă. Numai bine, ei şi nepoţelului! Numai bine şi ţie!

      Ștergere
  6. Da, da, da. De multe ori e foarte greu sa ignori categorisirile preconcepute ale celorlalti, de multe ori este foarte greu sa te lupti ca 'sa fii inclus", de multe ori e foarte greu sa "te dai exclus", sa ocolesti . Si de multe ori ... ne excludem si singuri. Cu toate acestea se poate spune ca da, totul depinde de viziune si puterea de a ignora "detaliile" si a merge mai departe, de puterea de a avea incredre in propria persoana , puterea de a nu lua in seama constant parerea celorlalti, puterea de a

    RăspundețiȘtergere
  7. Răspunsuri
    1. şi în final de puterea de a face pace cu propria persoană. :)

      Ștergere
  8. bun bancul, am ras cu pofta
    si da, poate ca ai dreptate

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Poate. Cine ştie ce idee îmi mai vine la următoarea ciorbă de cartofi? :))

      Ștergere
  9. E nevoie de mult curaj pentru progres. Deschizătorii de drumuri au, de multe ori, de suferit, din cauza acestor îngrădiri.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aşa e, din păcate! Şi uneori n-au avut nici măcar mulţumirea să vadă că suferinţa lor a adus un strop de bine în lume.

      Ștergere
  10. Am citit intr-o carte ce m-a ravasit despre ingradirile sociale ce afecteaza dragostea. Este vorba de romanul Mireasma trandafirilor salbatici de Sorina Popescu.

    Am gasit cartea aici:
    http://www.librarie.net/carti/189247/Mireasma-trandafirilor-salbatici

    RăspundețiȘtergere