duminică, 13 iulie 2014

Întrebare şi... banc - psi-luneală după imagine


Caricatura de azi mi-a adus aminte de un banc pe care l-am versificat, dezvoltat şi interpretat mai jos:

O stirpe de viermi, banală,
locuia-n înghesuială
într-un... (scuze-mi cer) rahat
consistent şi parfumat.
Micul vierme curios,
cu-abdomenu-ntors pe dos
şi cu ideluri 'nalte
ca poziţia să-şi salte
spre aleasa societate
o-ntreabă pe mama lui:

- N-am putea pleca hai-hui
să găsim o altă casă,
o banană siropoasă,
moale, dulce, diafană?
- Da, copile, am putea,
dacă dinadins am vrea,
să trăim într-o banană.
- Da-ntr-un măr de-am încerca
să trăim, ne-am îneca?
- Nu, copile, şi-ntr-un măr
ne-ar plăcea, într-adevăr!
- Atunci, mamă, zi-mi şi mie
de ce stăm unde adie
un miros atât de greu?
Dacă aş alege eu
altă casă-aş căuta.
În rahat deloc n-aş sta!
O mâncare mai aleasă
mi-aş dori să-m fie casă!
- Fiule, noi ne-am născut,
am trăit de la-nceput,
chiar de când s-a pomenit
neamul nostru renumit,
în acest rahat de soi.
Ţara noastră-i un gunoi
şi-l mâncăm. Dacă nu-ţi place
taci din gură! N-am ce-ţi face!
Şi-ntr-un măr dacă ne-am duce,
noi purtăm aceeaşi cruce.
Unde facem o cărare
putreziciunea apare.
Fructul dulce, aromat
se preface în rahat.

Micul vierme a deprins
să devină într-adins
patriot şi să înghită
fără greaţa lui subită
tot rahatul inerent.
Să concluzionăm decent...
Mama vierme, mâncătoare
de rahat de clasă mare,
tot nume de vierme poartă,
nicidecum de patrioată.
Micul vierme, resemnat
să mănânce tot rahat,
nu e nici el patriot,
ci un vierme mai netot...

Şi-n final, de vi se pare
c-am scris astă întâmplare
despre viermi, dar am ţintit
să vorbesc mai ocolit
de persoane însemnate,
să ştiţi că aveţi dreptate!
Mâncătorii de căcat,
locuind în orice ţară,
tot ar face să dispară
bunul gust... ori simţ. Rahat!


Ce răspunsuri la întrebare au dat ceilalţi psilunatici aflaţi urmărind link-urile din tabelul găzduit de psi.

La ora la care va apărea această psi-luneală eu mă voi afla la munte. Mă voi strădui să aflu tainele noului telefon din dotare care, deocamdată, pare mai deştept decât mine. Totuşi, postările viitoare vor fi scrise fără diacritice. Promit să le corectez la întoarcere.

duminică, 6 iulie 2014

Autocritică - psi-luneală după imagine

Săptămâna aceasta am ales cuvintele duzinei, dar numai cuvintele. Imaginea n-am ales-o eu. N-am vrut să-mi tai singură craca de sub picioare.

Imaginea în sine... nici nu m-am uitat bine la ea. Pentru că mesajul m-a izbit năucitor ca o măciucă cioturoasă. Nu cu amintirea acelui cântec al formaţiei Asia, ci cu amintirea unei încercări de poezie a cărei autoare mă declar cu nesfârşită jenă. Am circumstanţe atenuante: mă hotărâsem să părăsesc versul alb şi mă chinuiam să-mi prind sentimentele în corsetul strâmt al ritmului şi rimei. Chinul era atât de intens încât am jertfit pe altarul formei ideea, sentimentul şi coerenţa. Rezultatul a fost, în mod previzibil, penibil.

După zece ani am hotărât să părăsesc spaţiul strâmt al foii de hârtie pentru spaţiul virtual, virtual mai larg. Am făcut o selecţie a scrierilor mele anterioare, iar poezia cu pricina a rămas închisă, presată şi turtită între paginile caietului care o adăpostise cu binecuvântată indiferenţă. Au mai trecut vreo patru anişori şi jumătate până astăzi. Mintea mea, năucită de vorbele altoite pe poza aleasă de psi, nu se poate lepăda de obsesia sus-amintitei "opere".

Am încercat o cosmetizare, am tăiat, am adăugat, am modificat. Rezultatul? La fel de penibil... Apoi mi-am făcut autocritica. Vă rog să fiţi îngăduitori!

Iubit hoinar

Când ai să pleci, să iei cu tine
în geanta ta de călător
inima mea, ca pe-un ulcior,
de sete să îţi ţină până mâine.
(Să nu priveşti în urma ta
la trupul cel inert ce zace,
coajă uscată, carapace.
Uită-l şi nu te crampona!)


Să ştii că-n ea am pus, iubite,
din dorul tău, dintr-al meu dor
lacrimi şi ploi din acel nor
ce ne-a ascuns printre cuvinte.
(Nu am habar de-a încăput
ploaia întreagă dintr-un nor
într-un aşa de mic ulcior,
dar lacrimi nu prea am avut.)


Căci doar atât ne-a fost iubirea,
cuvinte prinse-ntre tăceri
de teama norului de ieri
ce ne-a întunecat simţirea.
(Cred că a fost un nor teribil
de zarea s-a întunecat.
Bine că nu ne-am înecat,
sau poate da, de-atât penibil.)


Noi ne-am temut să ne unim
mâinile reci în ziua nouă
şi am lăsat prea des să plouă
prin gânduri, 'nalte ca un imn.
(Eu sunt afonă şi nu cânt,
imnul pot numai să îl strig.
Purtam mereu mănuşi, de frig,
şi între noi bătea un vânt!...)


Şi ne-am temut de greul zbucium
ce-am fi găsit într-un sărut,
şi ne-am ascuns după un scut,
şi l-am păstrat până acum.
(Îl vom păstra cât vom mai fi
căci de ne va învinge frica
de ce-i mai mult decât nimica,
pe scut ne-or pune, de-om muri.)


Şi n-am trăit nicicând arsura
îmbrăţişării tale blânde,
fiorii inimii plăpânde
ce-n loc de flori, ar naşte zgura.
(Nu vreau să ştiu cum ai putea 
ca mâine setea să-ţi astâmperi
cu zgură, ci mai bine cumperi
un bax de apă de cişmea.)


O teamă grea, o spaimă veche
mi-a fost legată ca pedeapsă
şi m-a oprit să-ţi fiu mireasă,
şi te-a oprit să-mi fii pereche.
(Aşa o fi, nu-mi amintesc...
Sunt oare-acuma sclerozată
sau de când hotărâi, odată,
în aşa vers să mă smintesc?)


Dac-ai pleca la drum chiar azi,
inima mea s-o iei cu tine,
cu lacrimi setea să-ţi aline
când dorului te pleci şi arzi.
(Şi iar îţi spun să nu pui seamă
pe moartea-mi tristă, prematură.
Pentru iubire mi-e măsură
jertfa aceasta fără teamă.)


Tu să nu uiţi să-mi dai de ştire
cât sub cenuşă încă-i jar,
să te găsesc, iubit hoinar,
cu urma noastră de iubire.
(Poate cu urna funerară
după atât pârjol să vin,
căci dacă ne-am iubit deplin
scrumul şi fumul ne-mpresoară.)


Am să îţi caut prin desagă
sau poate-om căuta-mpreună
inima, stelele şi lună,
şi dragostea care ne leagă.
(Nu ştiu de stele şi de lună,
dar inima cred că mi-e seacă.
Acum îmi dă prin gând că, iacă,
tu eşti vampir şi eu nebună.)

(1999-2014)

Domni şi domniţe s-or sfârma
să-şi scoată inima din piept.
Cu nerăbdare îi aştept
la psi, să văd dac-or putea
după aceea să trăiască
şi rezolvarea ce-au găsit
pentru aşa o nefirească
metodă de îndrăgostit

 să o disec amănunţit.