luni, 17 decembrie 2012

clubul psi


Nu fac bilanţuri la sfârşit de an. Nu adun, nu număr, nu scad...

Înmulţesc, dar nu ca la matematică. Înmulţesc apusurile de soare, motiv de uimire de fiecare dată. Motiv de nemulţumire, că nu mi-s cuvintele de-ajuns ca să pictez, că nu mi-s degetele vrednice de pensoane şi uleiuri.

La fel cu apusurile... oamenii. Cei care mă uimesc, cei care nu mi-s de-ajuns. Cei cărora le sorb cuvântul, gândul şi ce-mi mai arată oglinda...


Oglindă, oglinjoară,
luciul tău ce înconjoară?
Ce străbate mai departe printre apele-ţi senine
cu stele căzute-n tine?


Nu mă adun, nu mă număr, nu mă scad. Uneori mă înalţ puţin într-un gând răsărit în altă oglindă, departe... aproape. Uneori cobor în genuni de durere adâncite de oglinzi care nu-mi mai sunt demult străine. Alteori surâd unei vorbe înalte cu multe feţe, tăiate neaşteptat, perfect şlefuite... Dacă ar fi aruncată noaptea sus, sus de tot, s-ar prinde pe cer între celelalte.

Oglinzile sunt ale lor. Mă caut în ele. Din când în când îmi văd crâmpeie din trecut, din întâmplarea-mi ascunsă, din şoaptele vieţii şi ale înţelegerii. Câteodată văd neînţelesuri, le despic în fire subţiri, le scarmăn, le torc, le ţes. La cules se-adună rodul şi surâsul, înţelesul şi cuprinsul.

Alături mi-am aşezat oglinda şi eu. Privind din unghiul potrivit, din oglindă în oglindă, din oglindire în oglindire, în oglindire am descoperit cărarea către zare. Aproape că am înţeles infinitul. Aici, acasă, în clubul psi.

Oglinzile sunt ale lor: abisuri, almanahe, altcersenin, anacondelecammely, cita, cristi, D'agatha, dia na, Dictatura justiţiei, dor, incognito, mitzaa, Scorpio, SimonaR, tibi, vavaly, Vero, virusache, motanul Grişka şi pisica şefă, psi.

sâmbătă, 15 decembrie 2012

Fotogramatică

sadictare

nuielevat

risipitornada


uriasca

alabastrudnic

turtitan

cremaculat

bolovânturi

cireasambla

propusca

imaginarativ

cuşcământ.

Cuvintele n-au vrut să mă asculte.
Le-am pedepsit înlocuindu-le cu multe
Fotogramatici sau cu anotimpane a(s)muţite
Şi-n îngheţare pe vecie-ncremenite.

Mai multă inspiraţie oricât de ger ar fi
La cei care-au supus duzina găsiţi: în club la psi.
Şi de la Elly ne ajunge o urare:
E Happy Weekend pentru fiecare!

sâmbătă, 1 decembrie 2012

Ultima zi de toamnă

 O vrăjitoare înghiţea lumina pe pământ,

iarba cea verde se mira de frunzele uscate,

din răni copacul sângera... adevărat cuvânt,

 
iar trandafirul nu ştia o iotă despre moarte.

Incertitudine în vreme - din care anotimp

 e ruptă ziua călduroasă?

 Să afle n-a rămas vreun pic de timp,

 căci dragostea de frate e frumoasă.

 Mai sus, pe ramuri, alţi pisoi

 îşi disputau un loc.

 Cel mic a câştigat, iar noi

zâmbim de-atât noroc
că toamna blândă ne-a surâs
prin ochi de mâţ, şi nu de râs.

Happy Weekend! - urare şi joc de la Elly şi înapoi.

duminică, 4 noiembrie 2012

Ascunzişuri

S-au ascuns ciupercile sub frunze.

Roşia cea mică şi-a făcut cuibar sub tufă pe pământ.

La margine de zare nu numai soarele se-ascunde, ci şi un avion pe care-l dă de gol fumul strălucind sub razele asfinţitului.

Life in pictures, ilustrată cu imagine, muzică sau vers, e o iniţiativă a lui Costin Comba .
Later edit:
Avionul

sâmbătă, 3 noiembrie 2012

Drumul (spre casă)


Rege cu identitate falsificată, vorbind despre demnitate şi libertate, când în realitate cuvintele sunt doar motiv pentru drumul către un ţel de mărire, la fel de primejdios astăzi ca în secole trecute, lasă semn ruşinos în istorie.


Tel din sârmă inoxidabilă, rege strălucitor pe raftul cu ustensile de bucătărie, cu identitate trecută pe eticheta falsificată cu motiv clar de a fi vândut la suprapreţ, libertate asumată pe drumul necinstei cu o lipsă de demnitate întâlnită în negustorie de secole, se înnegreşte în realitate după prima folosire, semn primejdios şi tardiv al înşelăciunii.


Se ştie de secole că în realitate ai libertate de gândire şi demnitate atât timp cât îţi păstrezi o identitate proprie, niciodată falsificată pentru un ţel oricât de înalt sau cu motiv de a evita un loc primejdios, semn că eşti rege suveran pe drumul ales în viaţa personală.


Au folosit aceleaşi douăsprezece cuvinte prietenii din clubul psi.
În fotografii: drumul meu spre casă într-o zi de toamnă scăldată în lumină şi culoare.
Articol înscris şi la Happy Weekend, găzduit de Elly.

joi, 18 octombrie 2012

În felul meu - My Way


Acum, mai e puţin,
Cortina cade ultima dată
Şi, clar, vreau să susţin
Că întâmplarea mi-e-adevărată.
Mi-a fost timpul preaplin,
Am străbătut alt drum mereu
Şi-am mers, mai mult de-atât, în felul meu.

Regrete, am câteva,
Dar iarăşi spun, sunt prea puţine,
Făcând tot ce-a trebuit, fără ocol şi cât mai bine,
Croind tipar de drum, pas după pas, pe-acest traseu
Şi-am mers, mai mult de-atât, în felul meu.

S-a întâmplat să muşc mai mult
Şi-am mestecat ceva mai greu,
Dar îndoieli, dac-am avut,
Am judecat şi n-am crezut,
Nu m-am ascuns, le-am înfruntat în felul meu.

Iubind, am râs şi-am plâns,
După căderi, izbânzi depline...
Acum, lacrimi s-au stins şi toate mi-s dragi într-adins,
Că ştiu că-mi aparţin şi pot să spun fără ruşine:
“O, nu, o, nu, nu-s eu, în felul meu!”

Şi ce-i un om, ce-am devenit?
Dacă nu eu, m-am risipit!
Spunând ce sunt cu-adevărat,
Nu gând de om îngenunchiat,
Am încasat ce mi s-a dat
În felul meu.

marți, 11 septembrie 2012

Pentru mine... a fost odată

A fost odată… aşa încep poveştile. A fost odată o idee frumoasă, despre o ţară în care pământul era fertil, în care semănai gând şi culegeai înţelegere, şi surâs, şi prietenie.

Am uitat să vă spun că în ţara aceea intrai cu invitaţie, dar odată intrat aflai că singurele legi erau legile bunului simţ. Şi cum invitaţia era făcută cu atenţie, bunul simţ era la el acasă. E drept că se mai întâmplau accidente. Cum cine se aseamănă, se adună, cei care nu semănau se retrăgeau simţind dezaprobarea şi circumspecţia celorlaţi.



“Nu ştiu de ce, într-o zi a murit
Şi-n altă zi a fost îngropată.”

Nu ştiu de ce într-o zi a apărut un cod de legi, care părea făcut după regula bunului simţ, dar, în spiritul ce ne înconjoară, acest cod de legi, folosit cu iscusinţă, se putea interpreta…Şi dacă se putea interpreta, a început să fie interpretat: după interes, după simpatii, după antipatii.

După un timp, ţara cea fertilă s-a umplut de garduri. Gardurile îngrădesc. Oricât ai deschide porţi, ai ocoli, tot îngrădesc. Şi, dacă sunt prea multe ori prea cotite, te mai şi loveşti de ele.

Mie nu-mi plac gardurile. Poate că mi-s oasele prea bătrâne şi ţepene pentru acrobatica necesară. Poate că mi-e coloana vertebrală prea verticală. Poate…

Poate că se va spune că am fost în ţara aceea doar ca să culeg rod. Dar nici o ţară nu-i ţară fără oameni. Dacă am cules rod, l-am cules după ce am semănat. Şi mă gândesc că din ce-am semănat eu au cules şi alţii. N-aş vrea să fi rămas datoare.

Cât am umblat prin ţara din poveste mulţi au intrat, mulţi au ieşit. Aceştia din urmă ori au fost înzestraţi cu minte mai ascuţită, ori cu mai puţină răbdare decât mine. Dacă e vorba de răbdare, mie mi se pare că am depăşit măsura. Pentru că am crezut în ideea frumoasă. Am încercat să mai dărâm un gard, să mai deschid o poartă… sau măcar un ochi (în plasa gardului). Am avut succes o singură dată, dar şi atunci numai pe jumătate.

Pe mine mă omoară schimbarea. Nu schimbarea în general, cât schimbarea de dragul schimbării. Sau, şi mai rău, schimbarea ca să nu facem ca celălalt care, în paranteză fie spus, nu face nimic rău. Şi când mă trezesc înţepenită de un gard pus ca să taie calea vecinului, gard apărut peste noapte, fără avertisment., mi se cam învineţeşte starea de spirit şi încep să scriu poveşti ca cea de acum. Din păcate scriu inutil. Pentru că cine n-a priceput când n-am vorbit în parabole, nu va pricepe nici acum, iar cine s-a dumirit deja, nu mai are nevoie de elucubraţiile mele.

Cum oasele mele au nevoie de spaţiu de manevră, mă gândesc să mă întorc în acasa mea, unde nu-mi ridică nimeni garduri neprevăzute. Mai ales că mi-am pierdut încrederea în capacitatea acelui cod de legi, actualizat  cel puţin lunar, şi a interpretarii lui de a duce la capăt ideea frumoasă despre care am povestit, aşa cum am înţeles-o eu. 

Odată cu publicarea acestui articol, vor dispărea din casele mele semnele celeilalte ţări, dar nu vor dispărea din mintea şi din inima mea oamenii întâlniţi acolo, oameni pe care îi admir pentru frumosul din creaţiile lor.

Dacă se vor auzi vorbe nepotrivite despre motivele care m-au adus în faţa acestei răspântii, amintiţi-vă cuvintele pe care le-am citit împreună: “Nu tot ce se vede, e ceea ce pare!”

miercuri, 5 septembrie 2012

Invitaţie migratoare la dat din casă


Am primit de la psi următoarele sarcini:

1. postează imaginea Liebster Blog Award. 
Pot să caut una mai frumoasă?


2. spune 11 lucruri despre tine.
Spun, spun:

1º Nu-mi plac vorbele mari. Îmi plac vorbele mici care spun adevărul.
2º Mi-e mai uşor să scriu poezie decât proză.
3º Iubesc toamna. Mi se pare că simbolizează renaşterea mai mult decât primăvara pentru că şi moartea, şi seminţele sunt ale ei. E ca pasărea Phoenix printre anotimpuri.
4º Sunt afonă, dar simt muzica într-un fel care aproape doare.
5º Dintre toate instrumentele muzicale, cel mai mult preţuiesc vocea.
6º Între vreme bună, ninsoare sau ploaie, aleg totdeauna ploaia.
7º Jumătate din toată cantitatea lichide pe care o înghit e cafea rece.
8º Nu cred în fericire, dar cred că se poate găsi bucurie oricând şi oriunde.
9º Îmi caut echilibrul în mine, nu în altcineva.
10º Apreciez logica şi bunul simţ.
11º Îmi place aroma de scorţişoară.


3. răspunde la întrebările adresate de cel care te-a nominalizat şi formulează un set nou de 11 întrebări pentru cei pe care îi nominalizezi.

1. noapte sau zi? lumină sau întuneric? în ce parte a zilei obişnuieşti să răsfoieşti blogurile?
Noapte şi zi, în această ordine. Oricând am timp şi internet.

2. prietenia în virtual este la fel de intensă ca cea din real?
Uneori, dar într-un fel diferit. Prietenul din virtual e prieten întru spirit, cu cel din real fac schimb de pripoane.

3. eşti un om sociabil sau mai degrabă solitar?
Depinde de companie. Sunt sociabilă cu oamenii pe care îi admir, în rest prefer să observ în tăcere.

4. care sunt cele trei lucruri, cele mai frumoase, pe care ţi le-a adus bloggingul?
•am cunoscut minţi sclipitoare şi suflete mari,
•am reînceput să scriu poezie,
•am găsit sensibilitate şi înţelegere. Sunt puţini cei care citesc poezie cu plăcere printre cunoştinţele mele din real, de aceea oglinda virtualului e cu atât mai importantă.

5. îţi place să-i citeşti pe bloggerii mari sau te mulţumeşti cu cei mici?
Citesc bloggeri mici, dar talentaţi, cu vârste diferite, începând de la 13 ani. Îmi plac blogurile pe care găsesc idei originale, expuse coerent şi folosind o limbă română corectă.

6. de ce ţi-ai făcut blog?
Mi-am făcut blog pentru a-mi publica (adică pentru a face publice) poeziile. Interacţiunea cu ceilalţi bloggeri m-a transformat şi pe mine în blogger.

7. cum reacţionezi atunci când doi comentatori se ceartă pe blogul tău?
S-a întâmplat o singură dată. I-am spus celui care deranja că îi voi şterge următoarele comentarii.

8. ce fel de bloguri citeşti cu predilecţie?
Îmi place să citesc literatură, şi, mai ales, poezie.

9. facebook sau blogging, ce preferi şi de ce?
Blogging, pentru că seamănă mai mult cu acasă. Facebook e ca o piaţă.

10. crezi că întâlnirea în real cu alţi bloggeri te-ar ajuta? de ce da/ nu?
Mi-ar plăcea să mă întâlnesc cu unii bloggeri, aşa cum m-aş bucura să-mi văd orice prieten drag plecat departe. Şi cum orice bucurie e o cărămidă pusă la temelia împlinirii…

11. ce fel de blog ai? este aşa cum ţi-ai imaginat la început?
Blogul cu poezele e mai mult decât mi-am imaginat. N-am crezut că voi ajunge să scriu mai mult decât scriam în urmă cu douăzeci de ani.
Din aburi de cafea e un amestec de articole, proză scurtă, muzică însoţită traduceri ale textelor. A apărut doar pentru că am vrut să las poezelelor Blogul cu poezele. Nu mi l-am imaginat, ci l-am lăsat să fie.

Am răspuns. Întrebările pentru nominalizaţi sunt de la sine înţelese...


4. nominalizează 11 persoane (+ link) care să realizeze acest tag.
Întrucât această invitaţie a tot migrat, iar cei care au vrut să răspundă au răspuns, nominalizaţii mei sunt mai puţini...


5. mergi pe pagina lor şi anunţă-i.
Am fost, dar...

6. nu da tag-ul înapoi!