Călătorind

Viaţa întreagă-i o călătorie

căreia, dinainte, nu-i ştim itinerariul.

Cu toate-acestea ne îmbie

teama, curajul să-i aflăm scenariul.

Îl scriem singuri pas cu pas,

cu gândul şi cuvântul îl croim,

ne căutăm norocul de pripas.

Întâi visăm, pe urmă făptuim.

Dar sunt şi visători a căror faptă

trece cuvântul în sunet şi în vers

şi inimii îi cântă despre viaţa toată

a unui singur om, iscând un univers.

Azi vă invit să vă lăsaţi în voia

a două melodii, purtaţi de mână

în universul ce trăieşte înapoia

faţadelor. Simţirea ne rămână.

E viaţa mea (It's My Life)

Acesta nu-i un cântec despre cei cu inima frântă,

Despre cei ce-şi plâng de milă, căci în ei nimic nu cântă

N-am de gând doar o faţă-n mulţime să fiu

Îmi veţi auzi vocea când am să strig că sunt viu.

E viaţa mea

Acum, nu când n-are să fie

N-am să trăiesc o veşnicie

Vreau să trăiesc acum cât sunt viu.

E viaţa mea

Inima mi-e deschisă ca o autostradă

Trăiesc “În felul meu” Frankie poate să vină să vadă

Vreau să trăiesc acum cât sunt viu

Fiindcă e viaţa mea.

E-un cântec despre cel hotărât, curajos

Despre Tommy şi Gina care n-au fost mai prejos

Mâine va fi mai greu, nu faceţi vreo greşeală

Norocul ni-l facem singuri, nu-i nicio îndoială.

E viaţa mea

Acum, nu când n-are să fie

N-am să trăiesc o veşnicie

Vreau să trăiesc acum cât sunt viu.

E viaţa mea

Inima mi-e deschisă ca o autostradă

Trăiesc “În felul meu” Frankie poate să vină să vadă

Vreau să trăiesc acum cât sunt viu

Fiindcă e viaţa mea.

Fii mândru, nu te plânge

Când ţi se cere socoteală şi-apoi

Nu te supune, nu te frânge

Nu da înapoi

E viaţa mea

Acum, nu când n-are să fie

N-am să trăiesc o veşnicie

Vreau să trăiesc acum cât sunt viu.

E viaţa mea

Inima mi-e deschisă ca o autostradă

Trăiesc “În felul meu” Frankie poate să vină să vadă

Vreau să trăiesc acum cât sunt viu

Fiindcă e viaţa mea.

În felul meu (My way)

Acum, mai e puţin,

Cortina cade ultima dată

Şi, clar, vreau să susţin

Că întâmplarea mi-e-adevărată.

Mi-a fost timpul preaplin,

Am străbătut alt drum mereu

Şi-am mers, mai mult de-atât, în felul meu.

Regrete, am câteva,

Dar iarăşi spun, sunt prea puţine,

Făcând tot ce-a trebuit, fără ocol şi cât mai bine,

Croind tipar de drum, pas după pas, pe-acest traseu

Şi-am mers, mai mult de-atât, în felul meu.

S-a întâmplat să muşc mai mult

Şi-am mestecat ceva mai greu,

Dar îndoieli, dac-am avut,

Am judecat şi n-am crezut,

Nu m-am ascuns, le-am înfruntat în felul meu.

Iubind, am râs şi-am plâns,

După căderi, izbânzi depline...

Acum, lacrimi s-au stins şi toate mi-s dragi într-adins,

Că ştiu că-mi aparţin şi pot să spun fără ruşine:

“O, nu, o, nu, nu-s eu, în felul meu!”

Şi ce-i un om, ce-am devenit?

Dacă nu eu, m-am risipit!

Spunând ce sunt cu-adevărat,

Nu gând de om îngenunchiat,

Am încasat ce mi s-a dat

În felul meu.

Toţi călătorii acestei provocări
au punctul terminus al căutării lor
acolo unde duc mereu cărări...
Nu Roma, ci tabelul de la Eddie din pridvor.