duminică, 24 iunie 2012

Am fugit în munţi


Am fugit în munţi, acasa sufletului meu. Voi trece viaductul, privind cu drag către muntele care mi-a păzit vacanţele, voi sta câteva zile din nou sub ocrotirea lui. La întoarcere îmi voi lua rămas bun de la el tot de pe viaduct, cu o lacrimă, ca de fiecare dată.

Aş rămâne acolo mai mult să ascult vulturii, tunetul rostogolit între creste, vântul în verde adânc de brad şi în iarbă înflorită. Voi reveni cu zâmbete şi linişte în inimă. Curând, prea curând...

Salutări la Ora MWB!

luni, 18 iunie 2012

Femeia întoarsă (5)


Seara se apropia cu futună, cu vânt nebun şi răcoros, cu nori încruntaţi, cu valuri încâlcite şi cenuşii. Setea mea de ploaie avea să se aline. O pândeam cu nelinişte şi cu nerăbdare la fel de mare cu cea a pământului, a ierbii, a trandafirului aprins pe pervaz. Îi ieşisem în întâmpinare pe terasă primind fiorii vântului să-mi petreacă în suflet.

Ploaia a venit cu firele împrăştiate de vânt, apoi s-a aşezat, deasă şi vie, a stins arşiţa, a ostoit seceta, mi-a spălat tristeţea. M-a legănat în ritmul ei, mi-a adormit gândurile, mi-a lăsat treaz numai sufletul, învârtit în dans, m-a rătăcit prin mine, în locuri adânci şi departe. Când s-a oprit umbrele erau deja prelungi, iar aerul era limpede ca o inimă de copil. Şi tot aşa era şi inima mea.

Am deschis ochii, am privit în afară... În faţa mea, la poartă, visul de demult prinsese contur. Mă ţintuia cu privirea în care sufletul meu îşi găsise oglindă, aşa cum se întâmplase în cealaltă noapte, în cealaltă ploaie. I-am ieşit înainte, cum mai devreme întâmpinasem ploaia. Pe buzele mele arse, pe buzele lui arse a înflorit un surâs, acelaşi. Iar surâsul acela a întors în mine femeia...

Povestea rămăsese fără sfârşit, iar provocarea de la psi de săptămâna aceasta m-a ajutat să-i găsesc  zâmbetul de final.
Celelalte fragmente din poveste stau şi ele sub semnul ploii, iar alte femei care s-au întors vă aşteaptă să le întâlniţi pe terasă la psi.


sâmbătă, 16 iunie 2012

Aproape durere


Muzica nu mi-e vinul care umple cupa tăcerii, ci vinul care umple cupa durerii. Pentru că atunci când îmi place o melodie o simt adânc şi cu aproape durere.

Tăcerea mie mi se întâmplă aşa: într-o maşină care aleargă pe drum, condusă cu mână sigură de un şofer calm şi tăcut, un şofer care ascultă de cântecul Rihannei.


Câmpul îşi schimbă culoarea şi păsările după anotimp: vara nagâţi, berze, stârci şi egrete, iarna ulii. Vara şi iarna ciori. Vara stânjenei galbeni, maci, sânziene, iarna camp alb neclintit şi uneori dantele de gheaţă. Vara şi iarna, eu cu gândurile mele, cu un carneţel şi un pix în geantă, folosite rar, dar mereu la îndemână. Pentru că-i greu atunci când tăcerea se sfârşeşete să păstrez gândul şi cuvântul.

N-aş fi eu fără momentele acestea de tăcere în care mintea îmi cutreieră liberă şi eliberată de corsetul discuţiilor despre mărunte amănunte abătute asuprea vieţii unuia sau altuia, obositoare preocupare pentru mine şi, pare-mi-se, deloc istovitoare pentru alţii.

Cântecul Rihannei nu-i totuşi cântecul care ar face tăcerea să vibreze, ci cel care ar putea să o aducă atunci când lipseşte. Tăcerea îmi vibrează fără cântec, iar cântece la care vibrez eu sunt multe, dar nici unul nu-mi aduce linişte. E prea multă pasiune în cântec, prea mult sentiment ca să nu neliniştească, să nu aproape doară…



"Vinul care umple cupa tăcerii - muzica" este tema aleasă de Simona pentru Blog Power. Mult succes şi pentru: Silentia lunae, Drog!, Cosmogonie, Vorbeşte-mi..., În liniştea căzută peste lume, Să îmbrăţişăm tăcerea!, Teoria tăcerii, Şoapte de pian

sâmbătă, 9 iunie 2012

Nu


"Sacrificiul – Dragostea nu înseamnă egoism, ci devotament şi sacrificiu. Înseamnă să te dăruieşti…
-Mai suntem noi în stare să renunţăm la noi?
-Sau suntem egocentrici într-o lume egocentrică?
-Ce înseamnă cu adevărat sacrificiul? " ne-a întrebat Lavinia, liderul de opinie al ediţiei trecute.

Mi-a fost greu să mă hotărăsc dacă să abordez acest subiect şi să spun încă o dată NU celor care cred în romantism şi clădesc visuri din cărămizile lui din nisip, rareori pietrificat. Am citit apoi, mânată de curiozitate, cele patru articole deja înscrise la Blog Power şi am văzut că scorul era de 2:2. Aşa că încerc să înclin balanţa de partea mea de părere. Am constatat că e părerea celor care au trăit o felie de viaţă, sau mai multe, şi au înţeles că nu e un tort gătit de cofetar... sau, poate, a celor care n-au avut noroc ori n-au ştiut să-l atragă de partea lor. 

Dragostea, cea care cere sacrificii, e abureală de tinereţe, de cărţi şi filme despre eroi care ori n-au existat, ori au experimentat devreme sacrificiul suprem. Să mori din dragoste nu-i un ideal totuşi, aşa cum ar fi să trăieşti într-o dragoste adevărată. Dragostea care nu cere sacrificii, care respectă sinele, cea care tolerează şi înţelege e dragoste adevărată şi, privind în jur, mi se pare floare rară... Îmi plac tare mult cuplurile trecute de vârsta maturităţii în care simţi că partenerii împărtăşesc o prietenie profundă şi îşi poartă de grijă unul celuilalt. Dar mă întreb prin câte furtuni or fi trecut şi ei?

Sunt situaţii în care o persoană ajunge să se sacrifice şi să-şi îngrijească partenerul bolnav, lăsând deoparte nevoile personale, confruntându-se cu egoismul, invidia şi, uneori, răutatea care vin o dată cu boala... din dragoste sau din omenie. E o altă felie de viaţă, amară...

Am scris mai devreme într-un comentariu la alt articol că singurele persoane pentru care aş face sacrificii din convingere şi fără ezitare sunt copiii mei. Apoi am gândit mai adânc şi-am mai găsit câţiva oameni dragi de trecut pe lista aceasta, dar ştiu că ei nu mi-ar cere marea cu sarea... O mână de ajutor unui prieten aflat la nevoie nu-i timp pierdut, ci sinceră dăruire. Dar indiferent cui şi din ce cauză sentimentală dedic timp, efort şi atenţie, există o barieră dincolo de care nu cred că e bine să trec. Poartă numele de demnitate. Dacă dorinţa mea de a-mi ţine capul sus cu demnitate se numeşte egoism, atunci sunt egoistă. Şi dacă lumea aceasta e făcută în majoritate din oameni care îmi seamănă, atunci trăim într-o lume egocentrică. 

La ultima întrebare aş răspunde că sacrificiul adevărat nu are neapărat legătură cu dragostea. Sacrificiul adevărat cred că e sacrificiul pe care îl faci în încercarea de a te construi după idealul pe care singur ţi-l alegi, de a-ţi urma şi împlini visul.

Alte păreri găsiţi în celelalte articole participante: Sacrificiul în opinia mea, Sacrificium, Dragostea e tot ce rămâne!, Ţi-aş..., Ecouri mute

duminică, 3 iunie 2012

De-aş putea să răpesc un înger ... - Kidnap An Angel


Mă trezesc dimineaţa şi-mi beau cafeaua singur,
E prea multă tăcere doar cu mine acasă,
Ziarele-s adunate în teancuri pe masă,
Nu le citesc, nu mai ştiu nimic sigur.
Au înflorit florile pe care le-ai sădit anul trecut,
Dar le-am pierdut şi lor înţelesul de mult.

De-aş putea să răpesc un înger
I-aş smulge aripile şi le-aş aduce la tine,
Aripile lui înmuiate în cer
Te-ar face bine.

Ca în fiecare zi, mă urc în maşină
Şi mă întreb de unde-au putut acestea toate să vină.
Trec după colţ, la stânga şi-am ajuns, nu-i prea departe;
Aş vrea să fiu oriunde-n altă parte.

De-aş putea să răpesc un înger
I-aş smulge aripile şi le-aş aduce la tine,
Aripile lui înmuiate în cer
Te-ar face bine.
De-aş putea să răpesc un înger
Ne-ar învăţa zborul,
Am trăi veşnic, atât aş vrea să-i cer,
Nu ni s-ar sfârşi viitorul.

Paznicul din parcare îmi spune acuma pe nume,
Holurile lungi şi verzi seamănă bine,
Sunt patru lifturi, unu-i pentru etajul tău anume;
Mă cuprind singur în braţe când ajung la uşă la tine,
Închid ochii şi trag aer adânc în piept,
Mă aşez alături pe patul tău de spital şi aştept...

De-aş putea să răpesc un înger
I-aş smulge aripile şi le-aş aduce la tine,
Aripile lui înmuiate în cer
Te-ar face bine.
De-aş putea să răpesc un înger
Ne-ar învăţa zborul,
Am trăi veşnic, atât aş vrea să-i cer,
Nu ni s-ar sfârşi viitorul;
De-aş putea să răpesc un înger...
De-aş putea să răpesc un înger
Ar spune numai un cuvânt,
Ar pune aceste ziduri la pământ,
Oamenii ar râde umblând pe aceste holuri şi aş putea să sper
Că n-ar mai fi lacrimi,
N-ar mai fi patimi,
Ar fi numai zâmbete şi fericire,
Numai iubire...
De-aş putea să răpesc un înger...

Am tradus pentru Ora MWB.