Iarnă, inevitabilă iarnă...

Nu-mi place iarna, n-o aştept, n-o doresc şi dacă n-ar fi, nu mi-ar lipsi. Dar e încăpăţânată şi vine, inevitabilă, după fiecare toamnă în care sufletul meu se întoarce împreună cu ploaia către rădăcini. Vine cu dureri de oase şi picioare îngheţate, cu prea multă noapte, cu amintiri de demult despre odăi reci, tuse interminabilă şi căldura din bucătărie de la flacăra aragzului.

            Sigur că au fost şi întâmplări frumoase, oameni de zăpadă şi cazemate, cizme care nu alunecau oricâte piedici li s-ar fi pus, brazi până în tavan şi împodobiţi cum numai ochii de copil îi pot ţine minte, chiar şi Moş Crăciun scoţând darurile din desagă. Peste ele s-au aşezat celelalte amintiri, umbre triste, şi le-au făcut pe primele mai mici, le-au înghesuit prin unghere din care cu greu mai ies la iveală.

            Când vine, cerul lăptos şi câmpul alb se contopesc, iar orizontul e atât de neclar că pare inexistent, în arbori răsar cuiburi de omăt şi împletituri de argint, iar prin sate, peste culorile vii ale caselor şi gardurilor, se ridică în valuri nemişcate un ocean alb şi strălucitor. Casele au parcă o dorinţă de a înălţa ode în văzduh şi îşi construiesc la streşini orgi de gheaţă.

Ai spune că nu-i vietate rămasă în ger, dacă stoluri de ciori n-ar păta lumea aceasta pură. Şi dacă scrutezi în depărtare, pe vreo movilă sau pe o creangă prea subţire, pe-un vârf de copac, vezi uliul măsurând întinderile cu mândrie de prădător. Sunt zile mohorâte, în care nu-i prea multă bucurie pentru privire, dar sunt şi zile în care aerul e atât de clar şi lumina e înmulţită de albul zăpezii, iar cerul incredibil de albastru. Atunci gerul muşcă mai aprig şi lipeşte degetele pe clanţa uşii şi nările la prima respiraţie.

Oricât de mult n-o vreau, de câte ori îşi întinde peisajele incredibile pe lângă drum, în curte şi în zare, o iert. Îi admir frumuseţea îngheţată şi mă înclin în faţa ei. Şi ar fi perfectă dacă ar ţine numai vreo două săptămâni, în care timp mie mi s-ar îngădui să mă alint în faţa sobei, cu un pled gros la picioare şi un motan leneş în poală care ar măsura cu torsul lui asfinţitul.

            Pentru Blog Power - ediţia a 9-a au mai scris despre  "O iarnă perfectă":
Cora Bogdan -  Iarna mea
Vanessa -  Poveste în alb