luni, 18 noiembrie 2013

Un vis, o cale, un om

Tema aceasta mi-a pus un zâmbet pe buze pentru că, deşi am folosit alte cuvinte în titlu, am scris-o deja. La vremea aceea era una dintre poeziile pe care le-aş fi pus în fruntea celor de care sunt mândră. Şi cred că nici acum n-a coborât prea multe locuri în topul meu personal.

Un vis, un dor, o soartă




Călătorind pe mare, furtuna l-a purtat
Spre-un loc în care nimeni n-a fost cu-adevărat,
O insulă pierdută la marginea din cer
A mărilor brăzdate de valul efemer,
Acolo unde lumea dispare în nimic,
Acolo unde-i totul neînsemnat şi mic.

Din valuri fără tihnă, cu creste argintate
Se ridicau stânci drepte ca ziduri de cetate,
Şi nu era cărare prin piatra necioplită,
Şi nici vreo întâmplare să-l scape de ispită.

Ca să dezlege locul în care a ajuns,
Să înţeleagă taine ce par de nepătruns,
Cu palmele tăiate de sute de cuţite,
Genunchi zdrobiţi de pietre şi lacrimi chinuite
S-a ridicat deasupra, pe marginea de zare,
Lăsând durerea-n urmă, să se înece-n mare.

Şi ce-a aflat pe culme nu pot să povestesc,
Căci ajunsese-n locul unde se împlinesc
Dorinţele ascunse şi visele uitate,
În care gândul singur devine realitate.
Şi, beat de fericire, uitând de tot ce-i greu,
De timpul care trece, a fost precum un zeu.

Dar din genuni de suflet, din umbra unui gând
Apare tulburarea ca un ecou plăpând.
Ce-nseamnă fericirea când n-ai ce să-ţi doreşti?
Şi ce e bucuria când n-o împărtăşeşti?
În vremea lui cea scurtă sunt multe de aflat
Şi dacă-n lumea largă e-un loc mai minunat?

Fără ca să se teamă, fără să înţeleagă
Şi-a luat în mâini destinul şi inima întreagă
Şi s-a lăsat furtunii şi valului ce poartă
Pe creste înspumate un vis, un dor, o soartă.
(2010)

Iar dacă vorbim despre visători, cei care-şi aleg calea după alte legi, vă las şi o melodie dragă mie, împreună cu versurile în limba română:



E visătorul
Luptând cu viaţa
Şi-ar vrea s-o înţeleagă,
E visătorul
Purtând speranţa,
Singur, o viaţă-ntreagă...

Pe malul râului, întins pe spate
Priveşte cerul, târziu în noapte,
Numărără stele nenumărate
Legate-n semne predestinate.

Pe malul râului, uitat şi singur,
Pe malul timpului ce curge sigur
Şi-aduce-aminte, adună gânduri,
Din cer curg stele, din ochi curg râuri...

Îl cred nebun şi fără minte
Fiindcă leagă altfel cuvinte,
Dar vrea să fie, mereu încearcă,
Om cât conduce a vieţii barcă.

Ani lungi de zile a suferit
Dureri prea greu de închipuit
Şi-ar vrea să ştie de-au avut rost
Sau în zadar vremea i-a fost...

Cu alte psiluneli ne încântă cei care şi-au înscris numele în tabelul găzduit de psi.

sâmbătă, 2 noiembrie 2013

Anacondeiere - E !

Deşert desenat diafan
descris de domnii dezdănăjduiţi,
distins de desişul deschis,
destul de descumpănit de derâderi,
descuamat de decădere,
dezamăgit de dor,
Desluşind desprindere din desen
desaga e dictatorul duzinei
destupată de De.

Descurcatele de-aici.