Ceainicul

Din ceainicul amintirilor răsare un tablou...

Cândva, demult, în timp ce un acul pick-up-ului umplea odaia şi inima cu Valsurile lui Chopin, iar aburii de ceai negru se întrepătrundeau cu fumul albăstrui de ţigară într-o dantelă transparentă, un surâs veghea orele târzii şi picura dulcea otravă a iubirii în sufletul meu tânăr şi naiv. O poveste de iubire niciodată începută, ca o aripă de vis împrăştiată de lumina crudă a zilei, o vreme a bucuriei, a speranţei şi a durerii, împletite într-un tot aproape de neînţeles... toate acestea au devenit zece ani mai târziu

Chopin, ceai negru şi-o ţigară

Iubirea noastră a trăit
un timp… un an sau poate-o seară.
Chopin, ceai negru şi-o ţigară
ne-au fost prieteni, ne-au păzit.

Când, mai întâi, ne-am întâlnit
într-o odaie amândoi
am stat de veghe-ascunşi de ploi,
privind în noi spre infinit.

Ne-am încălzit în seara lungă
cu un ceai negru şi amar,
în aburi de mărgăritar
lăsând iubirea să ne-ajungă.

Am mai aprins şi o ţigară
şi fumul albăstrui ne-a dus
prin clipele de la apus
într-a visării dulce ţară.

Şi răsuna ca într-o vrajă,
de peste tot, de nicăieri,
Chopin în blânde adieri,
iar noi stăteam iubirii strajă.

Demult în lume ai plecat,
ţigara-i stinsă, ceaiul rece,
iar la pian nu mai petrece
Chopin în valsuri de-altădat’.

Odaia inimii-i pustie
şi numai amintiri sihastre,
un abur cald, fumuri albastre,
cântecul vechi sunt pe vecie…

Din amintiri va să-mi răsară
şi dor trecut să-mi reînvie,
cât mi-ar fi ora de târzie,
Chpin, ceai negru şi-o ţigară...
(1999)

Alte gânduri ieşite din aburul aromat al ceainicului s-au condensat în tabelul deschis la Eddie.