marți, 31 octombrie 2017

Cafeneaua de marți - Păreri de cititor



Am fost și sunt, într-ale cuvintelor, înainte de toate, cititor. Cititor de proză, de poezie, de carte, de bloguri. Citesc cu plăcere orice e bine scris și îmi fură atenția. Să nu încercați să-mi vorbiți când mă vedeți cu nasul în vreo carte sau mișcând ușor de jos în sus imaginea de pe ecranul telefonului. Sau încercați, dar înarmați-vă cu răbdare, căci s-ar putea să răspund după câteva minute și să vă rog să repetați ce mi-ați spus. Și nici a doua oară nu e garantat că aud.

Dar, ca un text să mă prindă în mrejele lui, e nevoie nu doar de un mesaj interesant, ci și de un stil plăcut, care să nu umilească limba română și să nu mă zgârie pe creier.

N-am să vorbesc despre diacritice, pe care le iubesc pentru simplul motiv că e mult mai ușor să înțelegi un mesaj atunci când nu trebuie să enumeri în minte paronime și să alegi dintre ele pe cel potrivit în context, și n-am să vorbesc nici despre exprimările agramate, pentru că acestea ori mă indignează, ori îmi stârnesc râsul.

Mama mea e vinovată de faptul că mă zburlesc precum pisica atunci când citesc sau aud cuvinte folosite cu sens eronat. Părerea mea e că atunci când nu suntem siguri de sensul unui cuvânt e mai bine să-l evităm, dacă nu avem chef să punem mâna nu pe dicționar, că e greoi si demodat, ci pe minunea de telefon din dotare ca să-l luăm la întrebări pe prietenul Google. (Mama e vinovată pentru că și acum, când am aproape cincizeci de ani, îmi face observație dacă scap vreo perlă în prezența ei.)

O altă chestie care îmi lasă un gust amar e traducerea cuvânt cu cuvânt a unor expresii din limba engleză și împlântarea lor în vorbirea curentă și în scrierile noastre. Nu mă îndoiesc că, la cât de mult sunt utilizate, cel puțin unele dintre ele vor fi asimilate și considerate corecte, căci limba e vie și se îmbogățește. Dar îmbogățirea aceasta, tot după părerea mea, duce la dispariția altor expresii - românești până în măduva oaselor. Și să smulgi fie și o bucățică din măduva limbii române mi se pare dureros.

Am să fac unele considerații privitoare la stil. Îmi plac scrierile în proză care curg melodios, în care poți să recunoști autorul după structura frazei. Sunt fermecată atunci când găsesc alături cuvinte pe care nu m-aș fi gândit să le pun împreună, iar din această construcție se conturează imagini sau idei cu o claritate surprinzătoare.

Admir coerența, naturalețea limbajului. Aici m-aș opri la utilizarea corectă a timpurilor verbale. Dacă atunci când povestim ceva oral folosim perfectul compus și imperfectul, de ce am utiliza în scris perfectul simplu?

Am lăsat la urmă poezia, fiindcă mi-e cea mai aproape de suflet. Mai mult decât în cazul prozei mă atrage și mă prinde ritmul, indiferent dacă citesc versuri cu rimă sau fără. Ritmul completează și întregește mesajul unui poem, îl apropie de muzică.

Îmi plac poeziile cu versuri albe sau libere dense în figuri de stil, nu cele în care o frază banală e înșirată pe mai multe rânduri.

Rimele sunt, de asemenea, o provocare. Apreciez mai mult o rimă imperfectă decât răsucirea nefirească a cuvintelor în propoziție și plasarea verbului la sfârșitul versului pentru o rimă facilă. Mă fascinează rimele neobișnuite, între părți de vorbire diferite sau cuvinte cu cratimă.

Îmi plac scrierile rotunde, cele care se încheie cu o concluzie exprimată de autor sau lăsată în seama cititorului. Îmi plac scrierile care au un rost, un mesaj exprimat sau subînțeles, cele care mă pun pe gânduri, mă provoacă, mă stârnesc la gând și cuvânt.

Forța unui text vine de obicei din curajul autorului de a se despuia de gânduri și emoții atât de intime și de personale încât pare aproape indecentă expunerea lor. Adevărul lor e cel care creează emoție cititorului, cel care trece barierele. De cele mai multe ori cititorul își regăsește propriile gânduri și sentimente și autorul scapă de sub lupă nedisecat.

Toate acestea le-am descoperit citind. De când scriu eu însămi, citesc cu alți ochi. Mă interesează și observ detalii de tehnică peste care altfel aș fi trecut fără să le bag în seamă. Părerea mea e că fără să fi citit câteva rafturi de cărți (sau varianta lor virtuală) e greu sau imposibil să scrii acceptabil, cu oricât talent ai fi dăruit. E ca și cum ai vrea să pictezi pe întuneric. E adevărat că Beethoven a compus și după ce a surzit, dar nici el n-a fost surd din naștere.

E marți, vă invit la o ceașcă mare de cafea, făcută pe gustul fiecăruia, plină de gânduri aburinde despre cum scriem. Voi ce păreri de cititor aveți?

21 de comentarii:

  1. Sunt absolut de acord cu tot ce-ai spus, Carmen.
    Şi ţin să subliniez că-mi displace din cale afară ceva care văd că începe să se practice pe scară largă, şi anume amestecul perfectului compus cu perfectul simplu în relatările la persoana întâi. De exemplu:
    "Copila o luă la fugă voioasă, iar eu am pornit degrabă spre bucătărie. Am anunţat-o imediat pe Sara de nevoia noastră urgentă. Ea pregăti la repezeală o tavă cu plăcinte calde şi vin fiert." ("Asasinul regal", de Robin Hobb, ed. Nemira, traducere Antuza Genescu)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă strânge in spate! Brrrr...
      Mulțumesc pentru participarea promptă! :)
      O noapte liniștită!

      Ștergere
    2. Nu-mi iese din cap monstruozitatea asta de traducere. Dacă editurile cu prestigiu și pretenții publică astfel, atunci degeaba mai citim câteva rafturi de cărți... :(

      Ștergere
    3. Uite discuţia mea, pe mail, cu cineva de la editură - după ce am primit de tradus a doua jumătate a unui roman tradus de doamna de mai sus:
      Eu:
      "Partea tradusă de Antuza, e, ca şi romanele precedente din ciclu, marmeladă melanj (cum zicea un profesor de-al meu) în ceea ce priveşte timpurile verbelor. Perfectul simplu e amestecat aiurea cu perfectul compus, o chestie la modă acum, după cum am văzut, dar incorectă din punct de vedere gramatical, de genul:
      "- Cum te cheamă? mă întrebă ea.
      - Soarbe zeamă, am răspuns eu."
      sau
      "El îmi trase o palmă, eu i-am dat un pumn în nas."
      Acuma, eu văd aici trei rezolvări:
      1. Schimb toate verbele la perfectul simplu din partea tradusă de Antuza cu verbe la perfectul compus.
      2. Las partea tradusă de Antuza aşa cum e şi pe a mea cu toate verbele la perfectul compus, aşa cum traduc eu de obicei relatările la persoana I - dar o să fie o varză, pentru cititorii capabili să sesizeze schimbarea.
      3. Schimb ce-am tradus până acum în marmelada melanj la modă şi continui în acelaşi stil - pentru păstrarea unităţii. Dar, în acest caz, nu vreau să-mi apară numele pe carte, ca traducătoare. E un compromis pe care-l accept în acest unic caz, fiindcă sunt cu capul în traistă mi-am dat seama mult prea târziu ce implică această jumătate de traducere, dar rămâne între noi, nu vreau să-mi asocieze cititorii numele cu aşa ceva."
      Reprezentanta editurii:
      "Eu zic ca mai bine modifici tu marmelada melanj sa fie textul unitar in tot volumul. Stiu ca ea asa traduce, nici eu nu sunt de acord cu stilul ei, i-am si facut aceasta sesizare in urma cu ceva timp, dar ne-a luat-o in nume de rau.
      Prin urmare, te rog sa modifici tu traducerea acolo unde este cazul ca sa obtii lucrarea pe care tu iti pui semnatura fara sa eziti."

      Faza cu "i-am si facut aceasta sesizare in urma cu ceva timp, dar ne-a luat-o in nume de rau" mi se pare total aiurea. După părerea mea, normal era să corecteze redactorul traducerea şi să-i atragă tipei atenţia că altă dată nu mai acceptă aşa ceva.

      Culmea e că există un număr de editori şi de scriitori care apreciază în mod deosebit amestecul ăsta de timpuri verbale, cică aşa e textul dinamic, când foloseşti numai perfectul compus trenează, iar concordanţa timpurilor e chiţibuşăreală de profesor de română, adevărata literatură n-are treabă cu aşa ceva.

      Ștergere
    4. Dacă mi-ai vedea fața acum, te-ai prăpădi de râs. Mi-a rămas încremenită dintr-o mirare tâmpă în timp ce citeam ultimul paragraf. Eu zic să scoată gramatica din programă și să se studieze la școală doar literatură, din asta dinamică. Și să-i elimine și pe clasici că erau chițibușari și nu se pricepeau să dea un ritm alert narațiunii. Ba mai aveau și tupeul să facă descrieri lungi și sofisticate.
      Ieri când am văzut citatul din primul comentariu m-am întrebat și eu care e treaba redactorului. Cred că s-a speriat de câtă muncă presupunea corectarea unei jumătăți de carte și te-a lăsat pe tine să-ți omori timpul și să-ți tocești nervii.

      Ștergere
    5. Uite aici:
      https://www.goodreads.com/author_blog_posts/14433182-stilistic-i-alternan-a-i-concordan-a-timpurilor
      E şi cu exemple din clasici, dar, să-mi fie cu iertare, mie aşa ceva nu-mi sună firesc nici dacă autorul e clasic/renumit.

      Ștergere
    6. :|
      De acord cu tine. Dacă aș avea timp și răbdare, aș căuta exemplele acelea în cărți, ca să le văd într-un context mai larg. Poate m-aș lămuri mai bine cu privire la valoarea stilistică a procedeului și la frecvența lui în operele citate. Cât despre repetiția auxiliarului... mi se pare un argument absurd.

      Ștergere
    7. Da, şi mie mi se pare absurd. Doar şi la viitor, de exemplu, se repetă auxiliarul: voi face, voi drege, o să fac, o să dreg, am să fac, am să dreg.
      În plus, cum ai spus şi tu în articol, când povesteşti ceva prin viu grai (dacă nu eşti oltean) foloseşti perfectul compus şi imperfectul. Şi nici măcar oltenii nu amestecă perfectul simplu cu perfectul compus.

      Ștergere
    8. M-am documentat online și prin biblioteca personală. Eliade alternează timpurile într-un mod amețitor. Am citit Maitreyi mai demult și nu țin minte să mă fi deranjat, dar, probabil că eram mai atentă la poveste decât la gramatică, iar după câteva pagini cred că te obișnuiești.

      Eminescu și Cezar Petrescu folosesc în narațiune imperfectul și perfectul compus, iar atunci când ajung la părțile care conțin dialog trec la perfectul simplu și delimitează astfel scenele între ele. Trecerea e firească și are un rost. Subliniez că în narațiune folosesc doar imperfectul și perfectul compus.

      Ștergere
    9. Da, te obişnuieşti şi te fură acţiunea. Dar din când în când tot sesizezi neconcordanţa şi te deranjează. Sau cel puţin asta mi se întâmplă mie.

      În ceea ce priveşte proza lui Eminescu, eu una nu m-am dat niciodată în vânt după ea. Îl apreciez foarte mult ca poet, dar nu se numără printre prozatorii mei preferaţi. Dintre clasicii noştri, cel mai mult îmi place Rebreanu.

      Ștergere
    10. Rebreanu și Sadoveanu, la egalitate. :)

      Ștergere
    11. Mie Sadoveanu nu prea mi-a plăcut. Folosesc timpul trecut fiindcă după 20 de ani n-am mai încercat să-l citesc. Am acasă, din copilărie, operele lui în vreo 15 volume, dar n-am citit - cu plăcere - decât Baltagul, Nicoară Potcoavă şi Divanul persian. Am citit, cu chiu cu vai, şi Fraţii Jderi. Iar la bac, la oral, mi-a picat taman Sadoveanu - ceva despre opera lui, în general. Cred că m-am făcut verde la faţă când a citit subiectul pe bilet. Că eu pentru bac am învăţat versuri (cred că ştiam toate poeziile pe dinafară), ca să pot da citate în analize literare. Dar ştiam şi cam tot ce se spune pozitiv despre Sadoveanu (platitudini gen "dulcele grai moldovenesc"), aşa că am reuşit să scot ceva care mi-a adus un nesperat 10. Ţin minte că preşedintele comisiei m-a întrebat de unde ştiu eu că e dulce graiul moldovenesc (eram în Bucureşti) şi m-am apucat să-i povestesc că tata e moldovean şi bla-bla-bla. :) În fine, am avut baftă. :)
      În afară de Rebreanu îmi mai plac Slavici, Radu Tudoran, Cella Serghi, chiar şi Hortensia Papadat-Bengescu - deşi la ea mă enerva că foloseşte, la mai mult ca perfectul, forma de la persoana a treia singular pentru persoana a treia plural, şi asta des, că are o slăbiciune pentru acest timp al verbelor. Cu menţiunea că i-am citit, pe toţi, în liceu şi în facultate.
      Bărbatul meu, căruia Sadoveanu îi place foarte mult, m-a sfătuit să-ncerc din nou să-l citesc - cu mintea de adult. Dar încă n-am reuşit să-mi fac timp, m-a tot tentat mereu altceva.

      Ștergere
  2. Eu îmi făcusem listă pe un caiet extrasă din biografia de la începutul unei cărți publicate în seria bpt și mergeam la bibliotecă, la Palatul Culturii și ceream cărțile din depozit. Am citit până și Mitrea Cocor, de curiozitate. Ultima carte de Sadoveanu pe care am citit-o a fost Măria sa, puiul pădurii. Am cumpărat-o când erau copiii mici și bineînțeles că ei n-au citit-o. Mai ales despre Sadoveanu spuneam în articol că așază împreună cuvintele într-un fel surprinzător și pictează cu ele. E adevărat că n-am observat asta când eram în liceu. Așa că soțul tău s-ar putea să aibă dreptate.
    Îmi plac toți scriitorii pe care i-ai enumerat, dar i-aș mai adăuga pe Camil Petrescu și pe Mihail Sebastian.
    Dintre scriitorii străini îmi plac Zola (am citit tot ce am găsit), Erich Maria Remarque, surorile Bronte, Jane Austen... Când am terminat cu ei, m-am îndrăgostit de Asimov.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt mulţi scriitori străini care îmi plac - inclusiv cei enumeraţi de tine.
      Acum citesc mai mult SF - sau aproape numai SF. Iar Asimov a început să-mi placă abia după ce am citit în original 4 romane din ciclul Fundaţiei, pe care le-am tradus. Acum vreo 20 de ani, când le-am citit în româneşte, nu prea mi-au plăcut. POATE o fi fost din pricina traducerii, am descoperit că era aiurea în multe locuri. Cert este că romanele din acest ciclu al Fundaţiei au fost singurele cărţi SF pe care m-am îndurat să le vând la anticariat, prin 2000, când ne-am cumpărat primul computer şi am cam rămas fără bani. Aşa că mi-a venit să râd când le-am primit tocmai pe astea de tradus. Iar acum mă gândesc că, poate, cineva de-acolo, de sus, s-a gândit că e cazul să-mi schimb părerea în privinţa lui Asimov. :)

      Ștergere
    2. Pe la jumătatea anilor '80 s-a difuzat pe programul 3 al radioului un foileton cu episoade de câte cinci minute după Soarele gol. Era tragedie când pierdeam emisiunea. Bineînțeles că am citit cartea pe la începutul anilor '90 și a rămas preferata mea, înaintea seriei Fundației.

      Ștergere
    3. Acum mă întreb care e, din tot ce-am citit, cartea mea preferată.
      Şi nu mă simt în stare să răspund. :)

      Ștergere
    4. Din tot ce am citit, nici eu. :))

      Ștergere
  3. Mai primesti musafiri? Imi place dialogul vostru.
    Mi-a placut sa citesc de mica. Dar stilurile de carti s-au modificat in functie de etape si recunosc sincer si in functie de dispozitie. Dar orice carte ar fi, imi place sa simt ca exista ceva mai mult decat o actiune. Sa pot invata ceva. Sa existe un mic declic. Un subiect nou asupra caruia sa ma aplec mai tarziu sau care sa-mi genereze o noua idee. Acum insa a venit si timpul de a teoretiza cumva propria scriere, daca vreau mai mult. Sunt multe aspecte amintite si aici. Gramatica, sensurile cuvintelor, idei importante care fractureaza o scriere daca sunt eronate. Am mult de invatat...
    Dar impreuna cu voi, chiar daca nu e mai simplu, e totusi mai placut.
    Si cum spuneam candva, tie iti datorez descoperirea clubului cuvintelor, asa ca iti multumesc din suflet pentru aceasta poarta!

    Iti urez numai bine si succes in pregatirile momentelor importante din viata ta si a familiei tale!
    Imbratisari!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Primesc musafiri oricând, cu mare plăcere.
      Aseară, când mă gândeam care e cartea mea preferată din tot ce am citit, am căutat printre amintirile mele declicul, cum îi spui tu, cel mai important. Și mi-am dat seama că nu e numai unul singur. De aceea n-am putut să aleg.
      Cred că toți avem perioade în care ne place mai mult un anumit gen literar și, dacă suntem cu adevărat pasionați, săpam adânc în el.
      Mă bucur dacă articolul meu ți-a fost de folos. Așa cum am precizat de mai multe ori în text, ceea ce am scris sunt doar păreri personale. Nu am vreo calificare în studiul literaturii, alta decât cea de cititor obișnuit.
      Cred că întâmplarea și dragostea de cuvânt ne-au adus împreună. Și mie mi-e dragă căsuța clubului nostru pentru că învățăm unii de la alții într-o atmosferă plăcută, fără aere și pretenții.
      Mulțumesc din suflet pentru urări! Numai bine și ție! O săptămână ușoară, spornică și frumoasă!

      Ștergere
  4. Frumoasă pledoarie, dar nu ar fi fost corect „adevărul lor e cel care creează emoție cititorului”, cu doi de e la „creează”?

    Altfel, eu nu prea le am cu cititul, după cum nici cu gramatica. Cu ultima sper să mă pun la punct, în timp. Cu prima nu știu, dar, spre deosebire de tine, nu cred că-i o condiție absolut necesară unei scrieri cursive.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am corectat. Mulțumesc! :)

      N-o fi o condiție absolut necesară, dar ajută mult. Și cred că sunt puțini și foarte înzestrați cei ce scriu bine fără să fi citit.

      Ștergere