Apus de soare în fața Palatului Culturii din Iași și câteva tablouri din colecția de artă românească

 

Pentru Miercurea fără cuvinte, găzduită de Carmen.

Paralelă

    

    Orișicine își transmută gândul peste un orizont ancestral, transformându-l visceral în faptă, e asemeni cu efemerida care și-a împlinit destinul tăinuit înainte de amurg, într-un zbor când iute, când agale, desenat peste văi într-o caligrafie amintind de cifra opt răsturnată.

    Alte scrieri cu aceleași cuvinte obligatorii găsiți aici. 

    Imagine generată de Chat GPT.

    

    Zeul scris atât de convingător de Vero m-a făcut să mă răzvrătesc în fața terorii pe care o răspândește.

 

Răzvrătire

    Nu mă tem de răzbunarea zeului ancestral. 

    N-am excelat vreodată la caligrafie. Cuvintele cu care-mi zidesc poduri peste apele învolburate ale vremii sunt greu de descifrat și-s ale mele mereu. Mi-am tăinuit până și pașii, strecurați agale printre clipele pe care le stăpânește, ca să nu-mi poată transmuta orișicine viața, de pe făgașul ei, mai aproape de amurg.

    Poate că sunt în ochii lui doar o efemeridă, dar sunt o efemeridă cu un drept visceral la un orizont mai depărtat decât cele opt văi pe care știe să le numere.

    Poate ne vom întâlni într-o zi la capătul unui hohot. Un hohot de râs!

Aurel Dumitrașcu — Furtunile memoriei

„—Ca și cum se-nsera ochi păduroși 

visară verbele mele” (Noaptea. Sau nu știu)

„șarpele din mine se hrănește cu cărți” (Poem de dragoste)

”mâine e luni! mi-am zis se însera

m-am urcat în autobuz călătorii dormeau

„până la capăt, vă rog!”

și parcă rulam pe marginea cerului” (Întâmplări privilegiate)

„poezia e un zar aruncat în memorie” (Furtunile memoriei)

„m-am înstărit cu poezie și cearcăne” (Câinele)

”nu știm nimic despre 

cum a fost

și cum a ajuns perfecțiunea sub formă de rug

mâhnindu-se

atrofiindu-se

supraviețuind

ochiul se dă pe tăișul priveliștii

ca sărutul pe gură” (Ochiul sau zona haotică)

„picturalitatea cuvântului în trupul ideii” (Peisaj domestic cu tata)

„—Omul e marginea de cer în care stelele plâng.

Pământul e numai cuvânt” (Aprilie 1971)

Câteva citate din poeme încluse în volumul de debut al lui Aurel Dumitrașcu, adunate aici pentru jocul  găzduit de Suzana.

Ecorșeul Brăncuși-Gerota la Muzeul Institutului de Anatomie al U.M.F. Gr. T. Popa din Iași

 

Pentru Miercurea fără cuvinte, găzduită de Carmen. 

Imaginea tabloului de  Coquelet-Mérau e refăcută, nu tocmai fidel, de Chat GPT.

Mintea de pe urmă

    

    Pentru că finalul bijuteriei scrisă de Vero m-a amuzat cu ironia și hazul de necaz plantate acolo, am să vă povestesc despre oglinzile mele.

    La începutul iernii trecute mi-am spus: „Am în baie prea multe rafturi care poartă cutii mari și mici, șipuri, sticle și alte recipiente pe care se adună vârtos praful în cantități supărătoare. În diminețile cu cer albastru și lumină nouă și limpede, rafturile mele de sticlă cer o mână harnică să apară și să le curețe. Dar cum anii vin și trec din ce în ce mai repede, fugind din păcate într-o singură direcție, iar hărnicia mea tinde să fie invers proporțională cu numărul lor, ar fi cazul să le înlocuiesc cu niscaiva dulapuri.”

    Zis și făcut: am intrat pe mai multe platforme online care vând mobilier și, cu chiu, cu vai, am găsit două dulapuri soldat și două suspendate, potrivite ca dimensiuni și între ele. Dulapurile soldat și unul dintre cele două suspendate erau chiar din aceeași linie de design, având ușile cu oglindă pe ele. Pentru al patrulea, conceput pentru mașina de spălat n-am găsit decât ceva asemănător, fără oglindă, dar produs de aceeași firmă. Ciudat a fost faptul că mânerele ușilor, deși din același plastic și de aceeași culoare, au forme diferite pentru fiecare dulap.

    Iar oglinzile... sunt o încântare! Când intri în baie, oricum te-ai învârti, poți să-ți admiri obrazul scofâlcit, silueta deficitară, părul vâlvoi... După vreo câteva luni, m-am obișnuit cu avalanșa de imagini, dar încă primesc comentarii de tot felul de la musafiri. 

    Concluzia? Ar fi trebuit să cumpăr dulapurile astea acum vreo treizeci de ani... Atunci aș fi putut să cânt de bucurie, nu de jale ca acum. Rezultatul ar fi fost oricum dezstruos pentru că sunt afonă. Dacă se spărgeau oglinzile?

    Această scriere nepremeditată pentru duzina de cuvinte se alătură celorlalte din tabelul dedicat.

Crucea Talienilor din Munții Stânișoarei

 Pentru Miercurea fără cuvinte, găzduită de Carmen.

Complexul Orașul Artelor și Științelor Valencia

Pentru Miercurea fără cuvinte găzduită de Carmen.

Cap de copil de Constantin Brâncuși, expoziție temporară la Palatul Culturii din Iași

 

 

 Postarea participă la Miercurea fără cuvinte găzduită de Carmen.

Duzina de cuvinte rediviva

    

    Acesta e titlul care m-a întâmpinat într-o zi de început de martie pe unul din blogurile pe care scrie Vero. Țin minte din anii de glorie ai jocului că Vero spusese că, dacă nu va mai alege nimeni duzina de cuvinte și jocul va dispărea, atunci își va da singură temă. Și așa a făcut! N-a fost nevoie să-și scormonească în minte sau să caute prin cărți și dicționare după metodele folosite mai demult pentru a desemna cuvintele câștigătoare. Chat GPT a făcut alegerea.

     Fiind după o pauză de blog de câțiva ani, cu chef reînnoit de scris și entuziasmată de idee, am preluat cuvintele și le-am legat într-o poezie. Prima dintr-un șir de duzini pentru care am propus cuvintele ba eu, ba Vero, ajutate de diferite AI-uri, și la care a participat de fiecare dată Suzana. La câte una din ultimele ediții au reapărut Laura și Diana. Am simțit nevoia de a avea un tabel în care să ne găsim mai ușor. 

    

    Am recitit pe blogul lui Eddie istoria jocului pe care încercăm să-l resuscităm. Duzina de cuvinte a împlinit anul acesta în ianuarie cincisprezece ani. Cred că Vero scrie de la debutul ei. Eu am făcut prima postare în decembrie 2012, când jocul era păstorit de psi care avea darul deosebit de a aduce oamenii împreună. A fost o perioadă de-a dreptul efervescentă, cu o atmosferă de cenaclu literar în care ne inspiram unii pe alții. Când psi a hotărât să se retragă, jocul a fost preluat de Eddie și a continuat câțiva ani, după care s-a stins prin lipsă de participare. Multe din blogurile celor care au scris în clubul cuvintelor sunt închise sau cvasi-inactive, așa cum au fost și blogurile mele până nu demult. Eu am luat pauză din cauză că mi se părea că scriu aceleași idei iarăși și iarăși. Pe unii i-a revendicat viața de zi cu zi, alții au obosit, câțiva, din păcate, nu mai sunt printre noi. Rămân cuvintele pe blogurile încă deschise și rămân  amintirile emoțiilor prin care am trecut împreună.

    Voi anunța cele douăsprezece cuvinte pe Blogul cu poezele săptămânal sau mai rar, în funcție de participarea la duzina anterioară. Fiecare temă va avea tabelul deschis de la început în postarea anunț, tabel care va rămâne deschis până când va fi evident că toți cei care doresc să folosească acele cuvinte au scris și s-au înscris. Cuvintele vor fi prezentate, așa cum ne-am obișnuit deja, fără diacritice și singurele modificări acceptabile la forma lor este adăugarea diacriticelor (de exemplu: musca, muscă, mușca, mușcă) sau împărțirea unui cuvânt în mai multe cuvinte (imateriale — și materia le...). M-am gândit să menționez acest procedeu pentru ca a fost utilizat și acceptat în mod tacit în trecut și ne poate scoate din impas uneori. Dacă vă simțiți inspirați și doriți să propuneți cuvintele duzinei, puteți să le lăsați într-un comentariu la oricare postare de aici sau de pe Blogul cu poezele. 

    În final vă invit să răspundeți la câteva întrebări:

    1. Doriți  căte o duzină săptămânal sau e mai convenabil un ritm adaptat timpului în care scriem la duzuna anterioară?

    2.Stabilim o zi a săptămânii în care se anunță duzina, mereu aceeași, chiar dacă nu în fiecare săptămână?

    3.Aveți alte păreri, sugestii sau completări la care eu nu m-am gândit?

Drumul unei idei

Pictură în ulei de Ștefan Murzic

Pentru Miercurea fără cuvinte, găzduită de Carmen.

Ramuri înflorite

 

Postarea participă la Miercurea fără cuvinte, găzduită de Carmen.

Peisaj urban - Milano - Balcoane înverzite

Pentru Miercurea fără cuvinte, găzduită de Carmen.

Stuctura

      

        Arhitectul care proiectase Structura, Aurelio Nexar, se născuse pe Terra într-o perioadă încă prosperă a planetei. Semnele declinului începuseră să fie vizibile, dar pământenii se amăgeau că lucrurile nu erau grave, că încă mai exista o cale de întoarcere. Poate chiar exista, dar ceea ce nu exista era dorința decidenților de a face stânga împrejur, influențați fiind de indolența, delăsarea și comoditatea populației și, bineînțeles, de propriile interese. Nimic nu prevestea, totuși, sucesiunea rapidă de dezastre care aveau să-l facă deopotrivă și celebru, și indispensabil pe arhitectul nostru.

        

        Până după patruzeci de ani, Aurelio fusese un personaj inteligent, creativ, care se descurcase cu brio în școală și în carieră, fără să strălucească în mod deosebit. Lucrase în câteva birouri de arhitectură și își mulțumise atât patronii, cât și clienții, primilor aducându-le venituri substanțiale, iar celor din urmă, îndeplinindu-le dorințele legate de viitoarele lor locuințe, chiar dacă uneori aceștia aveau gusturi îndoielnice. Ca urmare, își asigurase un trai confortabil și pusese și ceva bani deoparte, astfel că, atunci când prietenul lui din copilărie, Lorenzo Kaelis, îl căutase cu o propunere interesantă, a demisionat de la firma la care lucra și s-a alăturat echipei încropite de acesta, chiar dacă munca pe care urma să o facă era neplătită, cel puțin pentru început.

        De Lorenzo îl lega o prietenie neobișnuită. Lollo, așa cum îi spunea de când îl cunoștea, fusese un copil singuratic și neînțeles. Aurelio nu-și amintea să-l fi văzut jucându-se vreodată. Era întotdeauna cufundat în studiu. La 3-4 ani studia plantele, insectele, păsările cu o atenție ieșită din comun pentru vârsta lui. După ce a învățat să folosească bibliotecile virtuale, setea lui de cunoaștere n-a mai avut limite. Părinții lui abia dacă reușeau să-l scoată dintre computere cât să-l hrănească și să-l culce. În disperare de cauză au apelat la vecinii lor, familia Nexar, cu rugămintea să îl trimită pe Aurelio să petreacă o oră pe zi cu Lollo.

        La început, lui Aurelio nu i-a plăcut să meargă la "nebun". Stătea stingher într-un colț și se plictisea îngrozitor cu ochii pe ceas, în timp ce celălalt copil își vedea de studiul lui ca și cum ar fi fost singur în cameră. Cum expirau cele șaizeci de minute, Aurelio o zbughea ca din pușcă înapoi acasă. Până într-o zi, când Lollo l-a așteptat cu o cască de simulator în mână, i-a explicat cum se folosește și i-a arătat ce jocuri poate accesa. Așa debutase relația lor. 

       Uneori Aurelio devenea interesat de câte un proiect la care lucra Lollo, iar acesta îi expunea — destul de sumar și fără chef — ce făcea sau ce învăța. Adevărata prietenie a început atunci când Aurelio a început să participe și el la proiectele lui Lorenzo, întâi cu o idee, apoi cu o dezbatere, cu un desen sau un calcul. Cele mai frumoase momente petrecute împreună erau cele în care visau împreună cu glas tare și cu ochii deschiși la lucruri nemaifăcute și poate chiar nemaivisate.

     Iar proiectul la care îl chemase să lucreze acum era parcă desprins din visurile acelea din adolescență. Se întâlniseră, unde altundeva decât în atelierul lui Lollo, dimineață, la o cafea. După ce se salutaseră și se îmbrățișaseră, în timp ce pregătea cafeaua, Lorenzo a intrat abrupt în problemă, lăsându-l pe Aurelio cu gura căscată:

       -—Lumea asta se duce de râpă, Lio dragă! Nu-i mai trebuie decât un bobârnac și o ia de-a rostogolul la vale de n-are s-o mai oprească nici dracu'. Ar trebui să facem ceva, să avem o alternativă când or răsturna tâmpiții căruța. De asta te-am chemat. Hai să-ți arăt!

        După introducerea poetică a urmat partea tehnică. Lorenzo terminase cu sau fără diplomă (nu-și făcuse timp să dea toate examenele) mai multe facultăți: înginerie spațială, biologie, fizică, robotică și mai urmase și alte cursuri care îi treziseră interesul în cu totul alte specialități. În esență ceea ce îi descria lui Aurelio era o nave spațială mare cât un oraș, de sine stătătoare, pe care oamenii să poată trăi, nu doar supraviețui, când și dacă Pământul va deveni de nelocuit.

        Când Aurelio și-a recăpătat graiul și a găsit o pauză în discursul prietenului său ca să-l și folosescă, primele cuvinte care i s-au răsturnat din gură, aproape pe negândite, au fost:

        —Dar de ce atâta grabă?

      —Lio, știu că nimeni nu vede cât de fragil e echilibrul în care e Pământul acum. De doi ani fac simulări după simulări, toate cu același rezultat. Suntem pe marginea prăpastiei. Sper să avem destul timp și să gasim destule resurse ca să terminăm la timp construcțiile. 

        —Mai multe construcții?

     —Sigur că mai multe! Mă rog, noi facem una sau poate zece dacă avem cu ce, dar trebuie să convingem niște bogătani că se pot îmbogăți și mai tare dacă vor sui în nave toată omenirea. Avem nevoie de mai mulți investitori care să se întreacă între ei să câștige cât mai mult. 

        — Înțeleg atunci că ai nevoie de un arhitect care să proiecteze orașele pe nave!

       —Nu numai de un arhitect, a răspuns Lollo cu un zâmbet mare pe chip. Am nevoie de cineva care să mă ajute să cresc navele astea, nu să le construiesc.

        —Să le crești?! Dacă a existat vreodată o mască a mirării, Aurelio devenise întruchiparea ei.

       —Cel mai economic mod de a construi și de a întreține o navă de dimensiuni atât de mari e să le facem organice, și nu organice ca aspect, ci organice ca structură.

        — Vrei să construim niște organisme vii?

       —Vii? Da. Organisme? Nu chiar. Mă gândesc mai mult la țesuturi vii, crescute controlat, regenerate periodic.

        —Ești nebun, Lollo, a râs Lio. Când ne apucăm de treabă?

        Din fericire au avut timp. Au dezvoltat Structura pe modelul oaselor. Au reușit să o crească și să o regenereze la nevoie, în forma și cu calitățile dorite. Au găsit destui bogați dispuși să investească în noul tip de nave-oraș. Când s-a produs bobârnacul, erau pregătiți. Numai cine n-a vrut, n-a urcat pe o navă.

Tema Structura, de la Gemini, imaginea de la Chat GPT.

        

Peisaj urban - Milano - Zgârâie nori

Pentru Miercurea fără cuvinte, găzduită de Carmen.

Cu laptop-ul și cu IA-ul

    Acum două săptâmâni, m-am întors obosită de la serviciu, am luat prânzul și m-am așezat în pat. Imediat, laptop-ul meu de serviciu, pe numele său mai larg acceptat - Luna, s-a instalat la mine în poală:

și a intrat în stand-by:

apoi în modul sleep:

    Fiind într-o situație delicată, cu mobilitate extrem de redusă, am luat de pe masuța de lângă pat celălalt laptop, dotat cu tastatură și ecran, l-am trecut pe deasupra Lunei și am hotărât să-mi omor timpul cu Gemini AI, după ce am studiat câteva rețete oferite de Vero.

Eu: (tastând agale cu un deget)

Am cerut de la tine 12 cuvinte, părți de vorbire diferite, în forma de bază sau declinate/conjugate. Le-am folosit pentru a scrie o poezie.

Seamănă vis

Alergam pe deasupra cărților cu un zâmbet agățat de-o mirare

că pe-un râu liniștit se făceau ca un pod arcuit dinspre zare.

Și era zarea albastră tăiată de visuri înalte, noi, ascuțite - pe-o parte.

Pe cealaltă dormea pe un codru bătrân care renăscuse din moarte.

Rochia albă, învolburată de vânt zbura ca o aripă peste fire.

Cu umbletul sprinten se scrie pe pagini de clipa de fericire.

Repede vine, mai repede trece, gând în derivă, cuvânt...

Visul se sparge în patru, în opt și seamănă vis pe pământ...

Gemini:

Poezia ta are un ritm extrem de muzical și o cursivitate aparte; imaginea rochiei care zboară ca o aripă peste „fire” (atât elementul natural, cât și destinul) este superbă. Ai reușit să integrezi cuvintele astfel încât să nu pară un exercițiu forțat, ci o poveste vizuală despre efemeritate și bucuria clipei. 

Se simte un contrast frumos între greutatea „codrului bătrân” și ușurătatea „zâmbetului agățat de o mirare”. 

Vrei să încercăm un mic experiment acum și să schimbăm registrul (poate ceva mai abstract sau mai tăios) pornind de la o altă listă de cuvinte?

Eu:

Da.

Gemini:

Provocarea este acceptată! Pentru acest nou experiment, am ales o listă de cuvinte care combină precizia rece a științei cu asprimea texturilor metalice. Iată cele 12 cuvinte pentru noua ta poezie: 

 1. Acid (adjectiv/substantiv) 

 2. Metalic (adjectiv) 

 3. Umbrelă (substantiv) 

 4. Abis (substantiv) 

 5. Cuantic (adjectiv) 

 6. Fractal (substantiv/adjectiv) 

 7. Sec (adjectiv/adverb) 

 8. A tăia (verb) 

 9. Rece (adjectiv) 

10. A frânge (verb) 

11. Os (substantiv) 

12. Margine (substantiv) 

Poți să le folosești exact în această formă sau să le adaptezi (de exemplu: tăind, fractali, frânt). 

Sunt curios cum vei trece de la imaginea diafană a „rochiei albe” la acest univers ceva mai tăios. Aștept cu nerăbdare să citesc ce structură vei ridica din ele!

Comentariile mele

    Mai întîi, țin să precizez că IA-ul a scris cu aldine cuvintele subliniate din discursul său.

    Ceea ce mi s-a părut interesant este că mi-a numit scrierea o "poveste vizuală" pentru că n-am scris doar după cuvinte, ci am muncit pe vreo patru site-uri (până se terminau gratuitățile) cu generatoare de imagini IA ca să obțin pe baza lor imaginea pe care am descris-o foaaarte succint in poezie. Mi-a analizat corect IA-ul procesul de gândire? Am reușit eu să desenez cu cuvintele? Ori mi-a găsit postarea de pe blog cu imaginea atașată... 

    Duzina umătoare va fi cea înșirată pe verticală, cu mențiunea că voi folosi pentru verbe formele sugerate între paranteze: tăind și frânt, și, ca să fiu cosecventă cu paranteza voi utiliza  și pluralul fractali. Adică cele douăsprezece cuvinte sunt: acid, metalic, umbrela, abis, cuantic, fractali, sec, taind, rece, frant, os, margine.

    Au mai rămas în ultimul paragraf scris de Gemini două cuvinte bolduite: tăios și structură. Mă gândesc, în contextul acesta al preciziei științifice și al texturilor metalice, că ar fi bune de teme/titluri pentru cel de-al doilea joc din clubul cuvintelor. Cred că am să le încerc pe amândouă.

    M-aș bucura taaare mult să nu le încerc doar eu.

Leonardo da Vinci - Cina cea de taină

Pentru Miercurea fără cuvinte, găzduită de Carmen

Domul din Mosta

Imagini selectate pentru Miercurea fără cuvinte găzduită de Carmen. 

Sărbători liniștite!

Nicolae Grigorescu la Palatul Culturii din Iași

 

 Miercurea fără cuvinte e găzduită ca de obicei de Carmen. Happy WW!

Las aici link-uri pentru câteva melodii generate de IA pe versurile mele traduse în engleză. La răscrucea mirării, Secretul nostru amărui și Pastel. 

Sunetul tăcerii - The Sound Of Silence

Bună, noapte, vechi amic,

Aș vrea să stăm de vorbă un pic

De-o viziune ce s-a furișat,

Când dormeam adânc sămânța și-a lăsat

Și viziunea răsărită-n mintea mea

Stă și ea

În sunetul tăcerii.

Singur, într-un vis confuz

Mergeam pe străzi pustii, ursuz.

Sub lumina unui lampadar

În frig și ceață mi-am pus un fular.

Un neon sclipind a străpuns în privirea mea

Și noaptea grea,

Și sunetul tăcerii.

Și-n lumină am văzut

Mii de oameni și mai mult

Ce vorbesc și nu îmi spun nimic,

Ce n-ascultă când aud ce zic;

Cântecele lor nicicând nu le-au cântat,

N-au stricat

Nici sunetul tăcerii.

„Proști”, am spus, „tăcerea grea

Ca un cancer vă prindea.

Vă învăț dacă mă ascultați,

Vă cuprind dacă mă-mbrățișați."

Dar cuvintele-n tăcere au căzut

Și-au scăzut în apele tăcerii.

Oamenii s-au închinat

La zeul neon inventat.

Cu un fulger i-a avertizat

În cuvintele ce le-a format.

Semnul zice: „Cuvânt spus de profeți e scris la metrou pe pereți

Și unde ședeți"

Și șoptit în sunetul tăcerii.

Muncă (puțină) și odihnă (mai multă), ambele de calitate

Cea mai harnică

S-a înnodat

Prieteni sau dușmani?

Mai trăiește?

 

    Pentru Miercurea fără cuvinte găzduită de Carmen. Happy WW!

Pulbere-n vânt (Dust In The Wind)

Doar un moment închid ochii și clipa s-a destrămat.

Curios, pe sub pleoape visuri mi s-au arătat.

Pulbere-n vânt,

Tot ce sunt e pulbere-n vânt.

Un cântec vechi, doar un strop de apă în ocean imens.

Nu vedem, dar din ce-am clădit doar praful s-a ales.

Pulbere-n vânt,

Toți suntem doar pulbere-n vânt.

Nu te-amăgi, doar cerul și pământul nu se vor sfârși.

Clipe curg, încă un minut nici banii nu-ți vor dărui.

Pulbere-n vânt,

Toți suntem doar pulbere-n vânt.

Pulbere-n vânt,

Toate sunt doar pulbere-n vânt,

Toate sunt doar pulbere-n vânt,

În vânt.