sâmbătă, 9 iunie 2012

Nu


"Sacrificiul – Dragostea nu înseamnă egoism, ci devotament şi sacrificiu. Înseamnă să te dăruieşti…
-Mai suntem noi în stare să renunţăm la noi?
-Sau suntem egocentrici într-o lume egocentrică?
-Ce înseamnă cu adevărat sacrificiul? " ne-a întrebat Lavinia, liderul de opinie al ediţiei trecute.

Mi-a fost greu să mă hotărăsc dacă să abordez acest subiect şi să spun încă o dată NU celor care cred în romantism şi clădesc visuri din cărămizile lui din nisip, rareori pietrificat. Am citit apoi, mânată de curiozitate, cele patru articole deja înscrise la Blog Power şi am văzut că scorul era de 2:2. Aşa că încerc să înclin balanţa de partea mea de părere. Am constatat că e părerea celor care au trăit o felie de viaţă, sau mai multe, şi au înţeles că nu e un tort gătit de cofetar... sau, poate, a celor care n-au avut noroc ori n-au ştiut să-l atragă de partea lor. 

Dragostea, cea care cere sacrificii, e abureală de tinereţe, de cărţi şi filme despre eroi care ori n-au existat, ori au experimentat devreme sacrificiul suprem. Să mori din dragoste nu-i un ideal totuşi, aşa cum ar fi să trăieşti într-o dragoste adevărată. Dragostea care nu cere sacrificii, care respectă sinele, cea care tolerează şi înţelege e dragoste adevărată şi, privind în jur, mi se pare floare rară... Îmi plac tare mult cuplurile trecute de vârsta maturităţii în care simţi că partenerii împărtăşesc o prietenie profundă şi îşi poartă de grijă unul celuilalt. Dar mă întreb prin câte furtuni or fi trecut şi ei?

Sunt situaţii în care o persoană ajunge să se sacrifice şi să-şi îngrijească partenerul bolnav, lăsând deoparte nevoile personale, confruntându-se cu egoismul, invidia şi, uneori, răutatea care vin o dată cu boala... din dragoste sau din omenie. E o altă felie de viaţă, amară...

Am scris mai devreme într-un comentariu la alt articol că singurele persoane pentru care aş face sacrificii din convingere şi fără ezitare sunt copiii mei. Apoi am gândit mai adânc şi-am mai găsit câţiva oameni dragi de trecut pe lista aceasta, dar ştiu că ei nu mi-ar cere marea cu sarea... O mână de ajutor unui prieten aflat la nevoie nu-i timp pierdut, ci sinceră dăruire. Dar indiferent cui şi din ce cauză sentimentală dedic timp, efort şi atenţie, există o barieră dincolo de care nu cred că e bine să trec. Poartă numele de demnitate. Dacă dorinţa mea de a-mi ţine capul sus cu demnitate se numeşte egoism, atunci sunt egoistă. Şi dacă lumea aceasta e făcută în majoritate din oameni care îmi seamănă, atunci trăim într-o lume egocentrică. 

La ultima întrebare aş răspunde că sacrificiul adevărat nu are neapărat legătură cu dragostea. Sacrificiul adevărat cred că e sacrificiul pe care îl faci în încercarea de a te construi după idealul pe care singur ţi-l alegi, de a-ţi urma şi împlini visul.

Alte păreri găsiţi în celelalte articole participante: Sacrificiul în opinia mea, Sacrificium, Dragostea e tot ce rămâne!, Ţi-aş..., Ecouri mute

17 comentarii:

  1. Ai spus frumos punctul tău de vedere. Cu adevărat, singurele persoane pentru care se fac sacrificii sunt copiii. Ei nu se pot descxurca fără ajutorul nostru. Prietenii nu au nevoie de sacrificiul nostru. Au nevoie doar de prietenia noastră care impune o mână de ajutor atunci când au nevoie şi putem s-o întindem spre ei. Dacă nu le putem acorda ajutorul nostru din prietenie vor înţelege.

    RăspundețiȘtergere
  2. Foarte multa dovada de intelepciune, ca de obicei!

    RăspundețiȘtergere
  3. Depinde de notiunea de sacrificiu... eu tind sa cred, ca si Dana, ca sacrificiul se face dintr-un fel de obligatie si pentru mine are conotatii negative. Daca dragostea este adevarata atunci nu exista sacrificiu.

    RăspundețiȘtergere
  4. Liviu, Bianca mulţumesc!
    Simona, păi da, aşa e. Am răspuns la enunţul Laviniei. În iubire facem compromisuri, iar când adunate ajung la nivel de sacrificiu înseamnă că nu suntem într-o iubire care ni se potriveşte...

    RăspundețiȘtergere
  5. Am facut sacrificii pentru implinirea visului, insa in zadar.
    Frumos articol!

    RăspundețiȘtergere
  6. Îmi pare rău că a fost în zadar de data aceasta. Mai e un vis după colţ şi te aşteaptă. :)
    Mulţumesc!

    RăspundețiȘtergere
  7. Minunata abordare! Carmen, intradevar e greu de legat dragostea si sacrificiul... imposibil chiar! insa eu nu ma refeream la dragostea romantica neaparat. Ci in special la dragostea paterna... Pt ca aceea e o dragoste care se daruieste. De cate ori nu ai renuntat la tine pentru copilasii tai? acesta nu poate sa fie numit un sacrificiu? NU! (chiar daca este!)

    RăspundețiȘtergere
  8. Florentina, mulţumesc! Cred că atunci când vorbim despre dragostea pentru copii e de la sine înţeleasă renunţarea despre care vorbeşti şi, cu adevărat, nu e simţită ca sacrificiu, ci ca firescul de a fi părinte. Atunci când am scris că aş face sacrificii pentru copii mă gândeam şi la cele mărunte, dar mai ales la cele mari... cu speranţa că nu va fi niciodată nevoie de ele, tot pentru că nu vreau să cred că li se va întâmpla vreodată copiilor ceva rău.

    RăspundețiȘtergere
  9. Un punct de vedere realist, bine argumentat. Da, probabil ca tineretea implica o anumita lipsa de responsabilitati care permite asumarea oricarui risc. Dar totodata, iubirea este ea insasi un risc care impinge oamenii catre nebunie. Nu acea nebunie vazuta ca o boala, ci acea nebunie frumoasa care ii lasa pe oameni sa isi transforme cele mai ascunse vise in realitate. Oricum, sunt multi care cred ca iubirea este o boala. Iar sacrificiul este el insasi o nebunie si un risc, dar tocmai pentru ca unii si-l asuma face ca el sa fie atat de valoros in unele cazuri.

    RăspundețiȘtergere
  10. Mulţumesc, Tibi! Cu cât discutăm mai mult despre acest subiect, cu atât descoperim mai multe faţete, mai multe argumente. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, cam asa se pare. Oricum, asta este si scopul comentariilor, nu? Ce nu putem cuprinde in articole cuprindem in comentarii.

      Ștergere
  11. Mi-a plăcut foarte mult punctul tău de vedere realist și cu rădăcinile bine înfipte în pământ. Sunt de acord că o dragoste care cere sacrificii nu este o dragoste adevărată; de-ar înțele mai mulți acest lucru, ar fi perfect! În rest, îmi cunoști părerea privind sacrificiul; pentru mine are o conotație negativă, care nu are nimic în comun cu dragostea. Felicitări pentru articol :)

    RăspundețiȘtergere
  12. Sunt de aceeasi parere cu tine. Intradevar trebuie sa ai in spate multe experiente traite si dezamagiri poate, sau chiar simplul fapt de a se cunoaste pe sine insusi.

    RăspundețiȘtergere