marți, 10 iulie 2012

În mintea omului


Era o vreme în care încercam să înţeleg ce gândesc cei din jurul meu, să mă pun în situaţia lor, să le pot prevedea acţiunile, ca să îi pot menaja pe ei şi ca să mă protejez pe mine. Cred că e un mod feminin de a reacţiona, un reflex format în secole de adaptare la o lume în care puterea de decizie nu le-a aparţinut doamnelor, dar în care au reuşit uneori să-şi facă simţit punctul de vedere datorită spiritului de observaţie.

Mai târziu am ajuns la concluzia că e mai simplu şi mai eficient să îi fac pe cei din jurul meu să-mi înţeleagă, măcar în parte, modul de a gândi, de a simţi.

Nu cred că îmi doresc să ştiu ce gândesc oamenii cu adevărat. Fiecare om are dreptul la intimitate, pe de o parte, iar, pe de altă parte, mă tem că aş putea descoperi în mintea altora nenumărate gânduri care mi-ar provoca neplăcere.

Există gesturi şi expresii care ne permit să interpretăm ce se petrece în mintea semenilor noştri, de multe ori bazându-ne şi pe experienţa personală sau pe reacţiile anterioare ale celui observat. Suntem asemănători, mult mai asemănători decât vrem să credem. Telepatia e o însuşire despre care mi-ar plăcea să aud că stă ascunsă prin zonele creierului omenesc despre care încă nu am aflat cum se accesează şi că urmaşii noştri o vor folosi aşa cum folosim noi telefonul sau internetul. Ar fi frumoasă o lume în care gândurile ar curge libere şi ar şti cui să se dezvăluie şi cui nu, după dorinţa emiţătorului.

În funcţie de ceea ce fac oamenii când sunt singuri în mintea lor, aş încerca să fac o clasificare simplistă care mi se pare strâns legată de gradul de instrucţie şi/sau de coeficientul de inteligenţă. Sunt oameni care singuri în mintea lor mor de plictiseală, sunt cei care se gândesc la masa următoare şi la programul zilei de mâine, alţii fac planuri de viitor, pragmatice şi bine ancorate în realitate, apoi sunt cei care visează la “cai verzi pe pereţi” şi mai sunt unii care văd idei. Cei din primele categorii se luptă cu viaţa, ultimii se luptă cu sinea lor şi, din păcate, câteodată se luptă şi cu viaţa…


Articol scris pentru Blog Power cu o temă propusă de liderul de opinie a ediţiei anterioare, Tibi:
Monologul interior: oricât de mult am analiza oamenii, nu vom ști niciodată cu adevarat ce gândesc ei.
Ce fac oamenii când sunt singuri în mintea lor?
Putem citi gândurile oamenilor sau doar ne permit ei să le intuim?
Oamenii se luptă cu viața sau doar cu sinea lor?

15 comentarii:

  1. O scurtă autoanaliză rezultată dintr-un gând.
    Să ai o zi bună.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E şi autoanaliză, dar şi o scurtă incursiune în minţi străine. O seară răcoroasă!

      Ștergere
  2. Şi mie mi-ar plăcea o lume în care gândurile să zboare libere, ca fluturii. Mă gândesc la cele frumoase, dar cu alea urâte, ce ne facem, c-ar fi ceva gângănii scârboase?! Deviez de la subiect, dar numai şi numai pentru că mi-a plăcut mult. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Poate că până vor zbura gândurile ca fluturii vom învăţa să gândim numai frumos. :)
      Mulţumesc!

      Ștergere
  3. Un articol scurt, dar plin de sens...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc, Tibi! A fost o temă plină de sens.

      Ștergere
    2. A fost, dar nu prea...

      Ștergere
  4. Imi place mult cum exprimi ceea ce gandesti, analiza asupra celorlalti si totodata asupra ta.

    RăspundețiȘtergere
  5. Unul din cele mai putin siropoase articole. Felicitari pt el :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Mai sunt si cei care pe langa idei mai au si idealuri, care chiar vor sa construiasca ceva indiferent de sacrificiu :D felicitari Carmen!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cai verzi pe pereţi, Liviu... aşa le-am spus, şi am pus ghilimele. Visătorii sunt cei care schimbă lumea. Şi când spun visători, vorbesc despre cei care îşi urmează visul.

      Mulţumesc! :)

      Ștergere