luni, 16 iulie 2012

Pe sub Porţi


Locuia de trei anotimpuri în palat împreună cu ceilalţi Păstrători ai Secretului. Cu toţii se treziseră înainte de ivirea zorilor ca să-l primească pe Cel Aşteptat. Era ziua în care soarele răsărea pe sub Porţi.

Stătea de vorbă cu prieteni din tinereţe. Îi crezuse pierduţi şi îi regăsise acum un an, când ajunsese pe Drumul Amintirilor în Oraşul-Oglindă. Se adunaseră în jurul statuii Celui Dintâi. Cel Dintâi, aşa îi spuneau pentru că îi uitaseră numele, dar toţi Păstrătorii Secretului îi erau recunoscători pentru traiul lipsit de griji pe care îl duceau.

Dintre toţi, el se adaptase cel mai uşor şi înţelesese cel mai repede, pentru că nu crezuse niciodată în Zei. Zeii erau pentru cei slabi. Lui nu-i trebuise sprijin. Nu le ceruse niciodată nimic. Trăise, muncise, se luptase cu viaţa, cu ceilalţi, cu el însuşi. Mai mult cu el însuşi. A dus singur fiecare luptă. Şi-a construit drumul în faţa fiecărui pas. A desţelenit, a netezit, a astupat, a înălţat. Nu i-a fost uşor totdeauna. A greşit şi s-a întors. A pornit încă o dată, dar nu li s-a închinat. Nici nu i-a blestemat. La ce i-ar fi folosit?

A crezut în el, în puterea lui, în hotărârea lui. Cu ele a răzbit. Nici când a fost înfrânt nu i-a chemat în ajutor, nici când i s-a sfărâmat sufletul prima oară. A găsit tot în el puterea, mai multă decât bănuia că are, mai multă decât a avut nevoie. S-a gândit atunci că n-ar fi vrut să ştie câtă e de toată. Ar fi trebuit o durere la fel de mare ca s-o măsoare. Şi cum să vrea aşa o durere?

Au mai fost cutremure şi după aceea, dar ştia deja că zâmbetul se întoarce şi inima se repară. Cu semne, cu cicatrici care nu dispar, dar se repară şi ticăie acolo, nebăgată în seamă, cu precizie de ceasornic.

Nici rău n-a făcut. Nu cu bună ştiinţă. Iar dacă a greşit cuiva, a încercat să se răscumpere cu vorba ori cu fapta.

Trecuseră exact trei anotimpuri, de când sorţii îl aleseseră pe el să fie sol. Să treacă pe sub Porţi şi să ducă Zeilor pergamentul pe care Înţelepţii înşiraseră necazurile poporului său şi planurile de viitor. Pentru primele cereau ajutor, pentru celelalte, binecuvântare.

De când numele lui ieşise din urnă, se gândise mult. Zeii, dacă erau dincolo de Porţi, nu-l cunoşteau. Nu le vorbise niciodată şi nici ei nu i se arătaseră vreodată. Poate că n-or să-l bage în seamă şi vor ignora solia. Se temuse să le spună Înţelepţilor despre necredinţa lui. Cei ca el erau rari, foarte rari. Şi nu se întâmplase până atunci ca cineva să refuze sarcina din astfel de motiv. Fuseseră unii care aveau copii sau părinţi în grijă, iar numele lor ajunsese din greşeală în urnă. Atunci era ales un altul. Dar până acum nimeni nu spusese că nu crede în Zeii de dincolo de Porţi.

Îşi amintea apusul de atunci. Mai erau câteva bătăi de inimă, iuţi şi puternice. Aştepta cu pergamentul în mână ca soarele să se alinieze cu zarea în faţa Porţilor. Atunci era clipa când trebuia să pornească solia. Din toţi cei care, din trei în trei anotimpuri, trecuseră pe sub Porţi, nici unul nu se întorsese. Nici unul nu venise înapoi să le vorbească despre Zei. E drept că ceea ce era scris în pergament se împlinea în fiecare an. Dar el observase că Înţelepţii nu cereau niciodată lucruri peste puterea omului fiindcă nu voiau să-i mânie pe Zei cu dorinţe deşarte.

Când soarele rămăsese doar jumătate deasupra zării, cu pergamentul strâns la piept, a păşit pe sub Porţi.În faţa lui era drumul către Zei, credeau ceilalţi, către necunoscut, îşi spunea el. A mers drept înainte către zare cât a fost noaptea de lungă.

A mers prin întuneric cu gândul rămas în lumina trecutului său, trecut pe care simţea că îl pierde pentru totdeauna, fără să ştie nici din ce viitor îşi va construi alte amintiri. A mers prin întuneric, prin tristeţe şi prin spaimă. Drumul acela e cu adevărat Drumul Amintirilor. Fiecare pas i-a adus în minte o zi, o întâmplare, o luptă, un eşec, o împlinire, un prieten, un fiu, o iubire... toate lăsate în urmă în colbul prin care păşea. Fiecare pas i-a adus o lacrimă.

În zori, Înţelepţii au venit la Porţi şi nu l-au mai văzut pentru că el trecuse deja de zare. Dincolo de zare, în faţa lui, erau celelalte Porţi. Soarele era deja jumătate deasupra orizontului şi răsărea pe sub ele. Îl întâmpinaseră Preoţii Oraşului-Oglindă. I se închinaseră pentru că el era trimisul Zeilor şi îi ceruseră pergamentul. Acolo erau scrise dorinţele Zeilor care trebuiau împlinite cu orice chip. Dacă nu, necazurile se vor abate asupra poporului din Oraş.

De atunci trăieşte în cinste şi belşug în palat, alături de ceilalţi Păstrători ai Secretului, cei care, ca şi el, au intrat pe sub Porţi o dată cu soarele, trimişi către Zei sau de Zei. Cine mai ştie? În jurul palatului creşte Oraşul-Oglindă, iar ei aşteaptă ca din trei în trei anotimpuri să primească veşti de acasă. De aceea s-au adunat în zori, în jurul statuii Celui Dintâi.

Făcuseră pariuri asupra numelui celui care va intra anul acesta pe sub Porţi. Îl vor primi cum se cuvine, oricine ar fi. Îl vor învăţa să păstreze Secretul, aşa cum fusese lăsat de Cel Dintâi, cel care avusese ideea de a deveni din sol către Zei, trimisul Zeilor.


Pe sub porţi ne-a trimis psi în căutare de poveste. Fiecare a găsit deschise alte porţi şi ne călăuzeşte către ele tabelul de la club.

16 comentarii:

  1. Foarte frumoasă povestea ta! Foarte, foarte frumoasă... :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc , Vero! E copleşitoare aprecierea ta. :)

      Ștergere
  2. M-a captivat povestea trimisului la zei..Drumul aducerilor aminte...O zi faina! :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur că am reuşit să prind atenţia cu cuvântul. Mulţumesc! O seară frumoasă! :)

      Ștergere
  3. voi reveni pe seară cu comentariu...după ce o voi fi citit încă o dată măcar.
    m-ai captivat de-a dreptul! sună banal, dar atât pot să spun şi eu, ca şi vero: este foarte, foarte frumoasă povestea ta!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. psi, mulţumesc mult! copleşită iar de laude... :)

      Ștergere
  4. Răspunsuri
    1. Mulţumesc nr. 4!... dacă am înţeles eu bine :))

      Ștergere
  5. Excepţională idee!
    Pînă la urmă, AŞA ESTE: puterea credinţei face minuni, nu neapărat ZEUL!
    Iar dincolo de înţelegerea comună, doar oamenii aleşi pot avea acces.
    Cred că ar trebui să trimiţi povestea asta la Nemira, unde parcă este un concurs.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc, Tibi! Am să caut concursul, de ce nu?

      Ștergere
  6. O minunată parabolă a Marii Treceri, aşa-mi apare mie textul tău. Şi e de-o frumuseţe... Cam cum ar trebui să fie Viaţa de După, pentru mulţi...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc, eu am văzut trecerea pe sub Porţi ca pe un pas spre cunoaştere, spre înţelegere. Dar cred că poţi să interpretezi şi aşa. Am lăsat cercul cu o poartă pentru fiecare. :)

      Ștergere
  7. căinţa l-a salvat...e cheia care descuie orice poartă care pare ferecată-n veci.
    superbă povestea, iar în ce priveşte concursul de la Nemira despre care zice Tibi, nu trebuiedecât să trimiţi o povestire sf scurtă, până-n 3000 de caractere parcă, la redactia@anticipatia.com

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc mult:)
      Nu prea mă pricep să număr caractere, dar cred că am să le trimit aşa, nenumărate... :))

      Ștergere