luni, 18 noiembrie 2013

Un vis, o cale, un om

Tema aceasta mi-a pus un zâmbet pe buze pentru că, deşi am folosit alte cuvinte în titlu, am scris-o deja. La vremea aceea era una dintre poeziile pe care le-aş fi pus în fruntea celor de care sunt mândră. Şi cred că nici acum n-a coborât prea multe locuri în topul meu personal.

Un vis, un dor, o soartă




Călătorind pe mare, furtuna l-a purtat
Spre-un loc în care nimeni n-a fost cu-adevărat,
O insulă pierdută la marginea din cer
A mărilor brăzdate de valul efemer,
Acolo unde lumea dispare în nimic,
Acolo unde-i totul neînsemnat şi mic.

Din valuri fără tihnă, cu creste argintate
Se ridicau stânci drepte ca ziduri de cetate,
Şi nu era cărare prin piatra necioplită,
Şi nici vreo întâmplare să-l scape de ispită.

Ca să dezlege locul în care a ajuns,
Să înţeleagă taine ce par de nepătruns,
Cu palmele tăiate de sute de cuţite,
Genunchi zdrobiţi de pietre şi lacrimi chinuite
S-a ridicat deasupra, pe marginea de zare,
Lăsând durerea-n urmă, să se înece-n mare.

Şi ce-a aflat pe culme nu pot să povestesc,
Căci ajunsese-n locul unde se împlinesc
Dorinţele ascunse şi visele uitate,
În care gândul singur devine realitate.
Şi, beat de fericire, uitând de tot ce-i greu,
De timpul care trece, a fost precum un zeu.

Dar din genuni de suflet, din umbra unui gând
Apare tulburarea ca un ecou plăpând.
Ce-nseamnă fericirea când n-ai ce să-ţi doreşti?
Şi ce e bucuria când n-o împărtăşeşti?
În vremea lui cea scurtă sunt multe de aflat
Şi dacă-n lumea largă e-un loc mai minunat?

Fără ca să se teamă, fără să înţeleagă
Şi-a luat în mâini destinul şi inima întreagă
Şi s-a lăsat furtunii şi valului ce poartă
Pe creste înspumate un vis, un dor, o soartă.
(2010)

Iar dacă vorbim despre visători, cei care-şi aleg calea după alte legi, vă las şi o melodie dragă mie, împreună cu versurile în limba română:



E visătorul
Luptând cu viaţa
Şi-ar vrea s-o înţeleagă,
E visătorul
Purtând speranţa,
Singur, o viaţă-ntreagă...

Pe malul râului, întins pe spate
Priveşte cerul, târziu în noapte,
Numărără stele nenumărate
Legate-n semne predestinate.

Pe malul râului, uitat şi singur,
Pe malul timpului ce curge sigur
Şi-aduce-aminte, adună gânduri,
Din cer curg stele, din ochi curg râuri...

Îl cred nebun şi fără minte
Fiindcă leagă altfel cuvinte,
Dar vrea să fie, mereu încearcă,
Om cât conduce a vieţii barcă.

Ani lungi de zile a suferit
Dureri prea greu de închipuit
Şi-ar vrea să ştie de-au avut rost
Sau în zadar vremea i-a fost...

Cu alte psiluneli ne încântă cei care şi-au înscris numele în tabelul găzduit de psi.

14 comentarii:

  1. Cand ai totul fericirea nu mai inseamna nimic, din pacate. Nu stim a ne bucura de ceea ce avem. "Fericirea nu inseamna sa ai ceea ce doresti, ci sa doresti ceea ce ai." precum bine zice Octavian Paler...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred că şi "drumul e important".Căutarea aduce şi ea satisfacţii... Mulţumesc, dor! :)

      Ștergere
  2. metamorfozele eului trec si intrec valurile marilor intunecate si cu stanci negre la orizontul interior inspre care se scufunda si reper si doar sfasiata in sangele lasat sa curga si pe-afara inima intunecata de greu face ca linia de plutire sa nu fie doar optiune, ci si pavaza in mister.
    frumos zugravit! zi si saptamana faina cu zambete si satisfactii pe parcurs ca sa pastreze trena valurilor depasite de-a lor spuma fumegand din narile-i incendiate de trufii, zmei si balauri! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Citesc, ameţesc, simt nevoia de virgulă şi de punct, apoi mă gândesc să aşez cuvintele în ordinea lor firească... De cele mai multe ori renunţ la jumătate. Dacă pierd vreo idee genială, e vina mea...
      Mulţumesc pentru urări! La fel şi ţie! :)

      Ștergere
  3. nu ştiu dacă îmi amintesc eu poezia sau ceea ce îmi amintesc este tonul ei, acela pe care, de câte ori îl foloseşti are o forţă aparte. :)
    eu cred că omul este în poezia ta unul dintre elementele centrale. arzi când vorbeşti despre el.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dacă ai şti! Cât de greu timida de mine a învăţat să nu-i fie ruşine când spune ce gândeşte în cuvintele acestea tari... Şi cât de mult mă bucur când mesajul meu atinge!
      Omul? E cel mai frumos lucru din lume... când nu-i altfel, iar Omul ca ideal e superb. :)

      Ștergere
  4. ....sunt coplesita.Am citit totul de două ori, atent, cu grija, parca sa simt fiece cuvant, sa nu sar niciunul. Carmen, tu esti artista deja. Zugravesti doar prin metafore o lume, un om, o cale. Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  5. Salut!
    Pentru ca imi place blogul tau, am inceput sa-l urmaresc. Te astept pe la mine http://filmandotherstories.blogspot.se/
    si daca ai placere sa ma urmaresti...
    :) O iarna frumoasa iti doresc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bună, Cristina!
      Mă bucur că îţi place blogul meu! M-ai invitat şi altădată la tine pe blog. Te-am vizitat atunci şi astăzi am revenit. Cred că e un loc interesant pentru iubitorii de film. Din păcate timpul meu e destul de limitat şi îmi rezum "urmăririle" la câteva bloguri preponderent literare.
      Numai bine şi ţie! Mulţumesc! :)

      Ștergere
  6. Un visător care găsește o cale, devine un OM...

    RăspundețiȘtergere
  7. Dacă o urmează până la capăt, al ei sau al lui... :)

    RăspundețiȘtergere
  8. Visătorii sunt oameni fericiți! :)

    RăspundețiȘtergere