Păpuşarul şi-a deschis un teatru nou, modern, cu scena luminată, păpuşi multe, temeinic legate cu sfori. Păpuşarul ştie rostul fiecăreia, mişcă un deget şi păpuşa potrivită îşi joacă rolul ca la carte, fără ezitare, fără greşeală.
Spectacolele au devenit din ce în ce mai complicate, păpuşile din ce în ce mai multe. Păpuşarul s-a încâlcit între sfori, e de nedezlegat acum de păpuşile lui, care şi ele şi-au încurcat aţele legate dibaci. Acum, dacă păpuşarul mişcă un deget, pe scenă se declanşează un act întreg, şi aşa, din câteva mişcări bine alese, spectacolul e gata.
Păpuşarul se teme astăzi mai mult, o singură mişcare greşită şi toată povestea lui ar lua alt curs, poate chiar cortina ar cădea înainte de vreme. Cine ştie... când sunt atâtea sfori încâlcite?
Papusarul tau cred ca e destul de priceput incat sa se descurce cu toate sforile! Mi-a placut mult articolul :)
RăspundețiȘtergereUnor păpuşari, celor care aduc bucurii, le doresc şi eu să se descurce cu toate sforile. Altora parcă le-ar sta mai bine dacă ar cădea cortina definitiv peste ei şi peste iţele lor încurcate. :)
RăspundețiȘtergere...Iar Marele Păpuşar, care ţine sforile noastre, ale tuturor, e tot acolo, la postul lui discret, dintotdeauna. Oare se teme că povestea ar lua un alt curs, cum spui ? E trist, fiindcă povestea e tragică ? Sau se distrează, fiindcă are puterea s-o facă şi s-o desfacă ?
RăspundețiȘtergereO întrebare cu care m-ai încuiat:)) Pentru că sunt atee. Dar am să încerc să fac abstracţie de asta. Dacă Marele Păpuşar ne-a dat libertatea să alegem şi, în urma alegerilor făcute, rezultatul e o tragedie, atunci ar trebui să fie trist... în cazul în care nu ne consideră un experiment într-un mare laborator. Dacă nu ne-am ales singuri cărările şi suntem mânuiţi întocmai ca nişte păpuşi, atunci nu văd alt scop în existenţa acestui spectacol, decât amuzamentul celui care l-a pus în scenă.
Ștergere