Un dram de înţelegere

"Sinceritate şi Adevăr - Sinceri cu noi înşine, sinceri cu ceilalţi. Poate fi sinceritatea totală? Dar adevărul poate fi absolut? Mai este sinceritatea o virtute sau a devenit o slăbiciune?" ne întreabă Elly Weiss, cea care a binemeritat titlul de lider de opinie la ediţia trecută a Blog Power.

Demult albul a devenit cel puţin vag cenuşiu, iar idealul a coborât cu picioarele goale în ţărână.

Ideea de alb a rămas aceeaşi, dar albul, întocmai ca o rufă spălată de multe ori şi care refuză cu încăpăţânare să se rupă, a devenit mai mult amintirea ideii de alb. Şi negrul s-a decolorat în variabile proporţii şi şi-a pierdut absolutul, dar povestea de astăzi e despre partea deschisă la culoare a zonelor cenuşii dintre lumină şi întuneric.

Adevărul poate fi absolut atunci când vorbim despre noţiuni ştiinţifice, pi va fi mereu 3,14…, teorema lui Pitagora se va reconfirma în fiecare triunghi dreptunghic, iar molecula de apă va conţine întotdeauna doi atomi de hidrogen şi unul de oxigen. Atunci când ne gândim la fiinţele vii adevărul nu mai are o valoare fixă şi repetabilă, ci se înscrie între nişte valori de minim şi de maxim şi, de cele mai multe ori, ieşirea din intervalul acesta înseamnă reîntoarcerea la materia lipsită de viaţă. Iar dacă vorbim despre fiinţele gânditoare adevărul arată ca foarte complicate corpuri geometrice, cu multiple faţete, nu totdeauna netede.

Unealta noastră principală de aflare a adevărului e sinceritatea, o calitate îndeobşte apreciată. Sigur că e ideal să fim sinceri cu noi înşine, dar reuşita fiecăruia în a atinge acest ideal e influenţată de capacitatea de autoevaluare, de gradul de subiectivitate, de indulgenţa sau de spiritul critic faţă de propria persoană, diferite de la om la om. În acelaşi timp trăirile şi ideile ni se schimbă continuu şi un lucru susţinut astăzi cu tărie din convingere, mâine poate să fie înlăturat ca fiind fals.

Sinceritatea faţă de ceilalţi, mai ales faţă de cei pe care îi iubim este considerată dovadă de corectitudine în dragoste sau prietenie… până la un punct. Căci o sinceritate brutală poate să pună capăt oricărei relaţii, fie ea prietenie, iubire sau simplă cunoştinţă. Adevărul unuia nu e mereu adevărul celuilalt, adevărul unui grup poate fi fals pentru un individ, iar afirmarea şi impunerea unei convingeri poate deranja sau chiar răni pe cel care are o convingere diferită. De aceea cred cu tărie că atunci când ne referim la fiinţe gânditoare adevărul nu poate fi absolut, iar sinceritatea nu e o virtute.

Dar dacă îţi deschizi sufletul şi îl laşi la vedere, în bătaia vântului şi a ploii, doar din dorinţa de a-l încălzi la soarele altui suflet, e sinceritatea o slăbiciune? După noroc, după ştiinţa fiecăruia de citi semnele vremii în ochii celui spre care deschide porţi, de a-i măsura sinceritatea. Sunt oameni circumspecţi sau suspicioşi care cântăresc timp îndelungat pe cei din jur şi îşi aleg prietenii doar atunci când sunt siguri că încrederea nu le va fi înşelată, după cum sunt şi oameni care primesc în sufletele lor cu un zâmbet pe toţi călătorii care bat în poartă; au parte de destule dezamăgiri, iar în final păstrează în inimi tot pe cei care nu le-au înşelat încrederea. Primii ar putea să nu recunoască un suflet pereche şi să-l piardă înainte de a-i acorda o şansă, ceilalţi vor suferi mai mult. Sinceritatea ca slăbiciune e o alegere personală, şi, ca toate alegerile, trebuie asumată cu tot cu urmări.

În loc de încheiere mă întorc la geometria în spaţiu a adevărului. Adevărul este deseori complicat, diferit din unghiuri diferite, altfel pentru fiecare persoană. Prinşi într-o discuţie în contradictoriu ne lăsăm mânaţi de patimă şi ne susţinem adevărul personal până în pânzele albe. Un dram de înţelepciune ne-ar îndemna să facem un pas în spate şi să încercăm să vedem imaginea de perspectivă, un dram de înţelegere ne-ar îndemna să ne aşezăm în locul interlocutorului şi să privim şi din punctul lui de vedere, un dram de bunăvoinţă ne-ar îndemna să acceptăm că fiecare are dreptul să-şi aleagă adevărul potrivit, atâta timp cât nu lezează pe nimeni.

Poate că albul şi-a pierdut strălucirea, dar cât timp haina se încăpăţânează să nu se rupă, un adevăr care nu orbeşte şi o sinceritate care nu taie în carne vie, chiar cenuşii, sunt mai preţioase decât perfecţiunea de gheaţă a lipsei de înţelegere.

Şi-au mai susţinut punctul de vedere: Sinceritate & adevăr în opinia mea, Jur să spun adevărul şi numai adevărul..., Minciuna şi păcatul meu, Umbra inimii mele, Durerea unui adevăr..., Minciuna, vacanţa adevărului, Adevărul - bucata de puzzle lipsă, Adevărul este că nu există niciun adevăr