luni, 14 ianuarie 2013

Ieşirea din cerc (sau arbitrariul dublei măsuri)


Intrarea în cerc e uşoară şi plină de bucurie, de uimire în faţa unor oameni minunaţi pe care abia aştepţi să-i descoperi şi să le afli cuvintele. Cuvintele pot minţi, dar, dacă citeşti destul de multe din cele răsfrânte de oglinda unui singur om, de cele mai multe ori afli şi omul, îl intuieşti pas cu pas, idee cu idee, emoţie cu emoţie. Unii pot înşela o vreme cu aparentă strălucire. Vremea e schimbătoare şi, când bat ploile, când se aşterne ceaţa, strălucirile se spală şi lasă cenuşiul tern să răzbească la suprafaţă.

Într-un cerc, centrul e foarte important. Toate punctele din interiorul cercului se află la o distanţă cel mult egală cu raza cercului. Un centru fix, bine ancorat în adevărul propriu va face cercul stabil. Ce te faci însă atunci când centrul e mânat de orgolii şi de motive pe care numai el le ştie pe traiectorii neaşteptate sau când raza cercului se întâmplă să-şi schimbe lungimea? Un punct incomod s-ar putea trezi trăgând de perfecţiunea rotundă, deformând-o, apoi părăsind-o, mai mult pentru a-şi conserva adevărul personal decât pentru a păstra un cerc pe care de ceva timp îl vedea oricum plin de colţuri.

Un punct incomod e un punct care se încăpăţânează să respecte aceleaşi legi în timp ce centrul cercului, urmat de majoritatea celorlalte puncte îşi schimbă ecuaţiile. Şi ai spune că punctul incomod are un caracter obtuz ori că e demodat şi prins în clişee învechite, că nu e receptiv la nou, la schimbarea în bine, pe larg explicată de la centru, dacă n-ai observa că regula special inventată pentru înlăturarea lui a fost repede dată uitării.

Pe traiectorii divergente faţă de cerc se întâlnesc destule puncte care l-au părăsit, unele în linişte, altele afirmându-şi punctul de vedere, mai toate acuzate de câte o vină pe care probabil că nu au avut-o.

Rămân neatinse respectul şi admiraţia faţă de oamenii minunaţi, cu adevărat minunaţi pe care i-ai întâlnit în cerc şi bucuria că i-ai întâlnit. Rămân tristeţea unui vis căzut în uitare şi un strop de înţelepciune câştigată. Gustul amar se stinge când se aştern în suflet alte zâmbete, daruri de la oameni-dar: psi, almanahe, grişka, tibi(şi a doua oară), Scorpio, dordefemeie, Dictatura justiţiei, Abisurile, altcersenin.

Articolul e continuare la Pentru mine... a fost odată. L-am scris pentru că la tema propusă de psi pentru astăzi mintea mea nu a vrut să ia altă cale decât a acelei ieşiri din acel cerc, chiar dacă îmi propusesem să alung în tăcere orice gând ce ar fi încercat să treacă în cuvânt. Se pare că gândul a fost mai puternic decât voinţa mea când am constatat că "gardurile" înălţate pentru mine au dispărut peste noapte şi regula nouă pe care n-am vrut s-o respect nu mai există.

14 comentarii:

  1. Miao, eu nu sunt decât un motan şi nu ştiu ce amintire te-a împins să scrii aceste rânduri, dar mă bucur că ai ieşit dintr-un cerc care nu-ţi plăcea şi-mi place cum ne-ai vorbit despre centre şi raze.
    Şi totul e bine când se termină cu bine!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Grişka, dragule, geometria e frumoasă şi am povestit atât cât îmi mai amintesc din ea. Cercul îmi plăcea, doar că începuse să mă strângă...
      Mulţumesc frumos! :)

      Ștergere
  2. luati-va de maini si pastrati cercul vostru de oameni frumosi...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Un pic tardiv îndemnul. Din fericire cu unii dintre ei mă întâlnesc şi în afara cercului. :)

      Ștergere
  3. şi ai făcut vfoarte bine că ai trecut peste acea regulă. a fost o ieşire din cerc, nu?

    RăspundețiȘtergere
  4. Oamenii încă nu şi-au redobândit arta de-a de-a ciopli pietrele-punct, încât să le-mpreuneze fără mortar, în construcţii durabile. Şi-n cioplirea aceea, din scântei iese focul...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Un plus de diplomaţie ar potoli focul înainte de a se întinde mai tare. Ar fi fost de dorit...

      Ștergere
  5. „ Un punct incomod e un punct care se încăpăţânează să respecte aceleaşi legi în timp ce centrul cercului, urmat de majoritatea celorlalte puncte îşi schimbă ecuaţiile.”
    Mi-a plăcut mult această imagine.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Citind comentariul m-am gândit să revăd textul ca să văd dacă n-am reinventat geometria. :))
      Mulţumesc! :))

      Ștergere
  6. tu şi despre tristeţi tot cu eleganţă vorbeşti, cu delicateţe... nedezminţind dragul meu de tine.
    e greu să fii centru de cerc. e tare greu să fii şi punct din interiorul lui... dar eu cred că atunci când se naşte o plecare, firească, asumată, ar trebui să ne însoţească aceeaşi seninătate a începutului... pentru asta însă ar trebui să fim ceva mai umani, mai profunzi. şi nu toţi suntem...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. m-am străduit să spun lucrurile fără răutate.
      ştiu că e greu să fii centru. m-am gândit, nu o dată, la faptul că îţi asumi sarcini fără ca nimic să te oblige, că trebuie să respecţi un calendar strict, dar ceea ce aduce succesul într-o astfel de activitate e relaţia interumană, căldura gândului şi a cuvântului. şi atunci, să fii un punct în interiorul cercului nu e greu deloc. :)
      plecările se petrec continuu. plecăm din atâtea locuri, din atâtea momente, din atâtea sentimente, încât rămânerile sunt cele rare şi de preţ.

      Ștergere
    2. eu pentru rămânerile voastre mă înclin, carmen... ele sunt totul.

      Ștergere
    3. la fel şi rămânerea ta, pentru că eşti omul care ne adună şi ne ţine împreună. de aceea răspund şi eu cu plecăciune.

      Ștergere