duminică, 19 aprilie 2015

Cafeneaua de marţi

E multă linişte în clubul nostru. O linişte creatoare, o linişte care lasă pe fiecare să scrie după gândul şi sufletul său. Regulile au devenit opţionale, mai mult un obicei de care nu ne despărţim uşor, aşa cum se întâmplă mai mereu cu deprinderile vechi. Eu, una, mă bucur că e aşa şi consider aceasta un câştig apărut de când Eddie păstoreşte cu discreţie jocurile noastre.

Cu toate acestea, îmi lipseşte de la un timp dialogul cu voi. Poate că nu ne cunoaştem îndeajuns, şi respect dreptul fiecăruia la a-şi proteja viaţa personală, sau poate că am rămas în club doar cei mai puţin vorbăreţi, cei care preferăm să ne destăinuim mai mult printre metafore. Mă declar vinovată la ambele "capete de acuzare". (am pus ghilimele pentru că nu am intenţionat, de fapt, să acuz pe cineva de ceva.) De aceea nici n-am participat vreodată prea mult la discuţiile grupului şi aproape de loc la provocările cafenelei.

Am încercat să menţin legătura de gând şi cuvânt cu fiecare dintre voi, fără să ţin seama de câtă afinitate e între mine şi scrierile voastre. Chiar dacă nu-mi regăsesc propriile trăiri, propriile idei, a privi în interiorul altei minţi e mereu un miracol şi deseori o sursă de inspiraţie.

Inspiraţie... Acesta e motivul pentru care am intrat în acest club pe care l-am privit întotdeauna ca pe un cenaclu, nu neapărat literar. Duzina şi provocarea de luni sunt caii înhămaţi la căruţa mea de cuvinte. Nu scriu totdeauna cât de bine aş dori, dar scriu şi câteodată "nechemată vine secunda de geniu la micul dejun" (Aurel Dumitraşcu) spre propria mea încântare şi, sper, a cititorilor mei. Pe lângă jocuri, scrierile voastre devin frecvent punctul de pornire pentru scrierile mele.

Ar fi nedrept să închei fără să vorbesc despre zâmbete şi lacrimi, de amintiri pe care mi le-aţi stârnit de atâtea ori prin ecranul monitorului şi pentru toată această emoţie vă sunt recunoscătoare.

La final vă invit să răspundeţi la câteva întrebări. Dacă doriţi şi la care dintre ele doriţi.

De ce sunteţi în acest club? Ce aşteptări aveţi de la ceilalţi membri ai grupului nostru? Credeţi că ar fi util să comunicăm mai mult între noi? De ce da, de ce nu? Dacă da, consideraţi că resuscitarea cafenelei ar fi suficientă sau aveţi alte sugestii?

Am să încalc şi eu regulile şi am să public articolul duminică. Vă aştept la discuţii timp de o săptămână sau chiar mai mult. Nu vă promit să că am să răspund imediat, ci doar că am să răspund. Am convingerea că vom fi înţelegători unii cu ceilalţi, înţelegători în toate sensurile care vă vin în minte.

24 de comentarii:

  1. Tocmai am scris despre mine şi, ca să zic aşa, relaţia mea cu clubul fost psi, aici: https://verojurnal.wordpress.com/2015/04/18/trec-zilele-n-goana-golul/

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. M-am gândit când am scris articolul că mulţi dintre membrii vechi ai clubului o vor pomeni pe psi ca fiind cea care i-a adus în grup. Cu toţii am avut o relaţie specială cu psi şi unii încă o mai au. Psi are calităţile necesare pentru a închega în jurul ei o comunitate.

      Eu am aterizat în club de pe mwb (o experienţă interesantă cu sfârşit oarecum amar) adusă tot de psi, dar la vremea aceea ne cunoşteam foarte puţin. Ceea ce m-a făcut să rămân a fost faptul că găsisem încă un motiv de a scrie, în condiţiile în care jocurile la care participam pe mwb se pretau din ce în ce mai puţin la poezie. Apoi atmosfera şi compania în care mă aflam, calitatea scrierilor au dat dependenţă.

      Eu cred că suntem în acest club pentru că ne place să scriem şi să împărtăşim ceea ce am scris. Mă întreb dacă, în absenţa cuiva care să ne închege, n-am putea face fiecare câte un pas micuţ ca să "cârpim gaura".

      Îţi răspund la articol la tine pe blog puţin mai târziu. Mulţumesc pentru comentariu! :)

      Ștergere
    2. Nu băgasem de seamă că ai închis comentariile la articol. :)

      Voiam să-ţi spun că, atât cât am reuşit să te cunosc, cred că noi două semănăm în multe privinţe, dintre care în ceea ce priveşte socializarea (îh, tare-mi displace cuvântul!) şi comoditatea semănăm ca două picături de apă. :D

      Jocurile, după părerea mea, au fost totdeauna motiv de blogăreală, doar că înainte făceam mai multă atmosferă în jurul lor. E adevărat că blogăreala consumă timp pe care îl furăm de pe unde putem. Că ar putea fi folosit mai bine altfel... fiecare hotărăşte pentru sine. Eu m-aş bucura nespus să-ţi citesc romanele, fie ele tipărite, fie postate integral sau capitol cu capitol pe vreun blog. Pe la începutul aventurii mele (aşa o credeam atunci) prin lumea aceasta virtuală cineva mi-a spus că e de părere că blogurile vor fi cărţi în bibliotecile viitorului şi cândva vor fi catalogate întocmai aşa. Poate că are dreptate. Mie îmi place ideea.

      Ștergere
    3. N-o să poţi răspunde la mine pe blog. Am comentariile închise.
      Am scris special acolo tocmai de asta, ca şi fiindcă nu intră prea multă lume - am vrut să scriu ce-am scris, să nu ţin doar pentru mine, dar nici să nu fac vâlvă. Însă am pus totuşi linkul aici fiindcă s-a nimerit să se potrivească prea bine cu ceea ce ai adus în discuţie.

      Cred că un grup ca al nostru are nevoie de cel puţin un om care să VREA şi să ŞTIE cum să-i fie... suflet. Mie personal talentul ăsta îmi lipseşte cu desăvârşire. Cât despre ceilalţi, nu ştiu, poate că-l are cineva, dar nu VREA să-l folosească.

      Cu pasul micuţ al fiecăruia aş zice că ai totuşi dreptate, sunt convinsă că e util şi el, dar... nu prea VREM să-l facem. Poate că şi de asta a renunţat psi, poate că tot de asta a renunţat şi Eddie şi la obiceiul de a ne ura noapte bună cu o poză postată seara pe FB, şi la cafeneaua de marţi. Nu e plăcut să te tot vezi, cu prea rare excepţii, vorbind singur...

      Sau poate că suntem prea diferiţi unii de alţii, poate că avem prea puţin timp... La mine criza de timp chiar a ajuns la apogeu şi mă bate gândul să-mi trag obloanele pe net pentru vreo lună sau două.

      Ștergere
    4. Văd că am scris amândouă cam în acelaşi timp, în paralel :)

      Da, şi eu cred că semănăm în privinţele pe care le-ai amintit. Şi-mi place şi mie ideea cu blogurile-cărţi.

      Dar am ajuns şi la concluzia că, atâta vreme cât trebuie să fac şi ceva din care să iasă bani, trebuie să aleg: sau blogărit, sau romane şi poveşti. Nu sunt în stare să le fac pe amândouă - sau, cel puţin, nu sunt în stare să le fac BINE pe amândouă.

      Ștergere
    5. Ai mai luat pauze şi ai revenit când timpul a îngăduit. Indiferent cum apar scrierile tale, eu voi citi, chiar dacă, doamne-fereşte, "ne-om certa vreodată ca la uşa cortului" ;)

      Ștergere
  2. Îmi place că în clubul nostru este linişte. Dar e o linişte ce nu transmite (cred) timiditate, reţinere, ci este vorba de acea linişte care transmite bun simţ, respect, calm, ceea ce totodată îmi spune şi faptul că suntem nişte oameni deosebiţi. :) E adevărat, uneori acea linişte este dată de faptul că suntem ocupaţi (familie, serviciu), dar important este că ne găsim cumva timp să scriem, pentru că suntem oameni ce iubim cuvântul.

    Sunt şi voi fi în acest club, pentru că este un loc în care se naşte inspiraţia, se găseşte viaţa şi am legat prietenii frumoase cu câţiva membri. Dincolo de asta, e absolut minunat să citeşti atâtea creaţii cu aceleaşi 12 cuvinte sau cu aceeaşi temă şi personal, cred că ne ajutăm propria evoluţie într-o anumită măsură.
    Sunt şi voi rămâne în acest club, pentru că este loc de creativitate, de exersarea perseverenţei, mă face să merg mai departe.

    Nu ştiu ce să spun despre resuscitarea cafelei, dar mi-a plăcut să răspund acestor întrebări, chiar dacă incomplet.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bunul simţ a fost şi a rămas una din pietrele de temelie ale grupului.

      Mă bucur că ţi-ai făcut câţiva prieteni în club. Poate lărgeşti cercul. :) Tinereţea voastră e contagioasă. Ştiu din proprie experienţă pentru că am descoperit internetul alături de prieteni de-o vârstă cu copiii mei.

      Ai dreptate, învăţăm unii de la alţii, creştem şi mergem înainte.

      Mulţumesc pentru răspuns! :)

      Ștergere
    2. Cu mare drag! :) Acum am observat că am scris cafelei în loc de cafenelei, dar uite, ar putea fi o nouă temă pe care am putea scrie: Resuscitarea cafelei.

      Desigur, cercul nu este închis. :) Carmen, poate într-o zi ne vom vedea, dacă doreşti şi-ţi permite timpul, bineînţeles, că tot suntem ieşence.

      Apropos de tinereţe, mi s-a tot spus că uite, cât de tânără sunt, dar probabil aş produce un mic amuzament spunând că m-am considerat bătrână în anumite circumstanţe ale vieţii. ;)) În altă ordine de idei, eu şi tiza mea, Claudia, am fi, din câte ştiu, cele mai mici din club, iar între noi este o diferenţă de vreo 5 ani. Oricum, nu contează vârsta, contează cum suntem ca oameni.

      Ștergere
    3. Tinereţea e şi atât. Nu e nici calitate, nici defect. :) Aşa cum spui, contează să fii om.

      Se spune că înţelepciunea vine cu vârsta, dar privind în urmă, am avut de câteva ori uimirea să constat că o vorbă cu tâlc spusă din întâmplare la douăzeci de ani, mi-a netezit semnificativ drumul prin viaţă. Avem momente de maturitate precoce din când în când, cu sau fără intenţie. ;)

      Ștergere
  3. Dupa cum stii deja, am ajuns in clubul cuvintelor, pentru ca intamplator am dat de blogul tau. Apoi, am vazut jocul si am indraznit. De atunci, incerc sa particip in limita imaginatiei mele. Mi-a placut sa scriu, insa din pacate, viata a vrut altfel. Acum m-am deblocat putin si e tare bine.
    Imi place clubul vostru si iti multumesc ca ai facut primul pas si m-ai invitat in cerc, cand nu prea stiam ce si cum. Si le multumesc si celor care la prima mea postare, prin cuvintele lor, m-au facut sa-mi treaca emotiile. Pentru ca recunosc ca au fost!

    Blogul meu este relativ nou, din 2013, cand am vrut sa particip la un mic concurs de handmde. Un alt hobby, destul de puternic, pentru care am facut si un curs si pe care intentionez sa-l dezvolt, desi inca tinta este cam cetoasa.
    Dar dupa cum stim deja, mai important si mai frumos este drumul...

    Sper ca acest joc, pe care il asteptam fara sa stiu ca exista, sa continue. Ma simt ca intr-un un cerc de prieteni, fie ei si virtuali. Poate va fi si altfel. Viata are surprizele ei!

    Eu nu stiu exact cum se derula "Cafeneaua de marti". Dar cred ca ar fi interesant - placut - instructiv -fantezist? Sau toate cuvintele la un loc?
    Oricum, nu stiu daca as face fata, dar mi-ar place sa incerc.

    Cam atat, deocamdata.
    Cu drag,
    Suzana
    :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. După cum ştii, mă bucur că ai îndrăznit şi că ai rămas în clubul nostru. Şi îmi pare bine că ai regăsit plăcerea de a scrie. :)

      Eu cred că jocul va continua pentru că suntem îndrăgostiţi de cuvinte. Ceea ce sper eu este să ne continuăm drumul într-o atmosferă caldă, iar faptul că simţi că te afli într-un cerc de prieteni îmi arată că nu sper în zadar.

      Cafeneaua de marţi e descrisă de Eddie pe pagina clubului de pe blogul său. În esenţă e o invitaţie lansată de un membru al clubului la o discuţie pe o temă aleasă de el, aşa cum am făcut eu aici. Eu spun că ai făcut faţă cu brio de la prima încercare. Mai rămâne să dai tu cafeaua şi să alegi o temă. :)

      Îţi doresc mult succes cu blogul şi cu ambele lui direcţii! Nimic nu se compară cu a-ţi urma pasiunea.

      Mulţumesc pentru participare! :)

      Ștergere
  4. Eu am dat peste grup prin Griska, Vero si Ma Tilda...

    Mi-a placut ideea si am luat parte la cateva editii, apoi s-a intamplat acel eveniment care m-a facut sa preiau pastorirea grupului..Am fost
    admin si moderator pe diverse forumuri dar acolo puteai sa "cunosti" omul din postarile pe care le scria pe mai multe teme... Pe bloguri vezi doar o latura a celui ce scrie din spatele ecranului.

    Este greu sa rezisti fara un feed back. Am pus acele poze mai mult sau mai putin haioase de "noapte buna" si "Week-end" dar la un moment dat m-am simtit prost...ma gandeam ca ori sunt eu infantil si postez mate si catei in pozitii amuzante si lumii nu-i plac, ori trebuie sa fac pe seriosul si lumea ma va aprecia. Faptul ca foarte putini au "vazut" intentia reala de dincolo de matul/cainele haios +/ urarea, m-au facut sa renunt....mi se parea ca sunt singur , ca nimeni nu da 2 banuti pe ceea ce fac...Nu ca as fi dorit ceva , dar un minim "like" ar fi fost de ajuns.


    Clubul imi place, la fel si oamenii din el.

    Trebuie sa imi cer scuze fata de voi pentru faptul ca sunt coplesit de realitatea de zi cu zi, de problemele unei mame care s-a imbolnavit pe neasteptate si tot ce a decurs de aici... nu am mai avut timpul necesar pentru acest club si pentru a-mi continua "nuvela" (comoara...)....

    Imi place sa scriu, fac greseli enorme din neatentie sau oboseala ( am schimbat tastatura) :P dar cand doresc sa trasmit ceva mi se pare ca in scris iese mai bine.

    Cafeneaua mi-a placut s-o gazduiesc dar fie temele alese nu erau originale fie au mai fost tratate...imi place genul acesta de dezbatere.


    Aici este ideea comnicarii ntre noi..Pe unii ii cunosc doar dupa nume, cu altii am interactionat in diverse mduri si de aceea consider cafeneaua binevenita.

    (Vero, Cita, Carmen , Maya, Adrian, Claudia x2 , Aseiana si multti alti dar acestea sunt numele care mi-au trecut primele prin fata ochilor ....)

    Saptamana frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
  5. Răspunsuri
    1. Eddie, aşteptam comentariul tău şi mă bucur că ai împărtăşit atât impresiile pozitive, cât şi pe cele negative.

      Întotdeauna am considerat că a păstori un grup ca al nostru presupune efort şi consumă timp, iar timpul e adeseori zgârcit. Am apreciat sincer de la bun început faptul că ai luat asupra ta această sarcină aducătoare de obligaţii, în condiţiile în care mă temeam că eu n-aş face faţă din cauza programului zilnic (navetă, gospodărie, soţ, copii...). La o adică m-aş fi înhămat şi la căruţa aceasta, dar recunosc că am răsuflat uşurată când a venit oferta ta.

      Cei care suntem de câţiva anişori în club am reuşit să aflăm câte ceva unii despre alţii. Ne citim şi ne comentăm articolele şi, din când în când, printre cuvinte răzbat frânturi de realitate care au reuşit să contureze personalitatea fiecăruia. E adevărat că o parte dintre noi ne păstrăm viaţa personală destul de privată, iar frânturile se leagă după un timp destul de lung. Totuşi, suntem noi printre rândurile scrise. Pe cei veniţi mai de curând îi vom descoperi puţin câte puţin dacă vor avea plăcerea să rămână în club.

      Nu cred că a fost cineva care să nu fi văzut intenţia din spatele urărilor de noapte bună sau că imaginile alese de tine n-au plăcut. Cred doar că am considerat, din păcate, că ni se cuvine ceea ce primim. Ar trebui să vorbesc doar în numele meu. Nu cred că am altă scuză pentru lipsa de feedback decât aceea că de obicei sunt aproape "mută" pe facebook. În ultima vreme am încercat să-mi aduc aminte dau şi like-uri pe fb, pe lângă comentariile de pe bloguri.

      Nu trebuie să-ţi ceri scuze pentru lipsa de timp. E important să fii alături de mama ta. Are nevoie de atenţie, îngrijire şi de toată răbdarea ta. Eu îţi mulţumesc pentru că şi în aceste circumstanţe continui să scrii articolele cu temele clubului. Nu ezita să îmi ceri ajutorul de câte ori ai nevoie. Îmi propusesem deja să ajut la alegerea cuvintelor şi a temei când nu sunt sugestii din partea altui membru al clubului.

      Aşa cum scriam în articol am participat extrem de rar la cafenea. De cele mai multe ori pentru că mi se părea că n-am nimic interesant sau nou de spus. Dar citeam ceea ce scriau ceilalţi. Şi eu cred că e un mod plăcut de a ne cunoaşte sau de a ne cunoaşte mai bine şi că poate să ne apropie şi să realizeze o coeziune a grupului, capitol la care în ultima vreme suntem parcă deficitari. Sper ca părerea noastră să aibă mai mulţi suporteri şi să fim mai mulţi cei care găzduim, pe rând, cafeneaua.

      Multă sănătate mamei tale, ţie - numai bine şi mulţumesc pentru participare! :)

      Ștergere
  6. Iti multumesc pentru cuvintele calde si sper sa reintru in "normal" cu blogul si cu postarile....Ma bucur ca va pot fi de folos :)

    RăspundețiȘtergere
  7. În sfârșit, datorită mult așteptatului weekend, am reușit să citesc ce s-a discutat aici.
    Mie îmi place acest club, chiar mult.Consider că liniștea din club este o liniște frumoasă, pentru că de foarte mult timp nu am remarcat niciun fel de dispută. Este un loc unde fiecare își poate expune scrierile fără rețineri și cel mai important, este locul unde eu găsesc de foarte multe ori inspirația. Iar pentru asta vă mulțumesc tuturor! Dacă nu aș fi fost în acest club, nu cred că aș fi scris atât de mult, dar duzina de cuvinte și temele de aici sunt provocări pentru mine, provocări benefice. Feedback-ul pe care îl primesc mă ajută de asemenea foarte mult. Știu că nu sunt mereu activă, dar școala și examenele care se apropie necesită foarte mult timp.
    Eu încerc să scriu și să vă citesc ori de câte ori pot și mă bucur că prin intermediul clubului am reușit să descopăr bloguri frumoase, în spatele cărora se găsesc oameni și mai frumoși. Nu știu multe despre voi și probabil nu știți multe despre mine, dar simt că scrisul ne unește pe toți într-un fel aparte, dincolo de cuvinte.
    Despre cafenea nu știu ce să spun. Recunosc că în trecut nu am participat la astfel de inițiative.
    Altceva nu știu ce să mai zic momentan...Numai bine tuturor și multă inspirație! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Văd că ne găsim inspiraţia în acelaşi fel. :) Şi eu sunt de părere că rolul principal al clubului e acela de a ne stimula inspiraţia şi de a ne încuraja să scriem.
      Suntem activi în măsura în care timpul ne permite, şi uneori în măsura în care dispoziţia de moment ne dă voie. Cu examenele bătând la uşă, îmi închipui că pauzele în care scrii pe blog sunt rare, dar cu atât mai plăcute. Îţi doresc spor şi succes cu carul... mare în toate! :)
      Ai dreptate, ne uneşte dragostea pentru cuvânt, pasiunea cu care scriem, oricât am fi de diferiţi în lumea reală. Şi eu mă bucur că ni s-au întâlnit cărările. Citesc ce scrii, văd frânturi din ceea ce eram cândva şi mă bucur de setea ta de metaforă. Sper să-ţi fie mereu cuvântul aproape, să nu-l uiţi, furată de grijile cotidiene, aşa cum am făcut eu ani şi ani la rând.
      Cred că vom încerca să ţinem cafeneaua deschisă. Poate că sunt prea optimistă, dar sper să găsim teme care să stârnească lumea la povestit. Intrarea e liberă. :)
      Mulţumesc pentru participare, Claudia!

      Ștergere
    2. Mulțumesc și eu pentru urări și pentru încurajări. Adică nu numai acum. Știi la ce mă refer :)
      Nu cred că voi uita cuvântul, nu vreau să o fac. Cuvântul îmi hrănește sufletul.
      Dacă vreodată voi uita asta, știu că vor fi oameni care să-mi amintească. :)

      Ștergere
  8. Uite, Carmen, doar dacă privim data şi ora la care ajung eu să scriu ceva şi pentru această cafenea şi spune multe despre ceea ce sunt în ultima vreme: un om fără un timp al meu, asa cum l-am avut cand am inceput a scrie pe blog. Zilele trecute, mi-am amintit că 2013 a fost un an de refacere pentru mine. Suferisem a doua intervenţie chirurgicală la gleznă şi aveam teribil de mult timp pe care il preferam a-l folosi pentru scris. Tot atunci am intrat in clubul psi şi, desi am avut nesigurantele mele, pot spune ca datorită provocărilor de aici am crescut din plin. Anii trec şi, recunosc, amar, că citind comentariul lui Eddie, pe care-l stimez, preţuiesc şi cu care am enorm de multe lucruri in comun, o parte din ceea ce voiam a spune s-a evaporat. Dacă v-aţi uita pe blogul meu, chiar dacă am reeditat vreo scriere mai veche sau am incropit ceva nou am făcut-o doar in club, pentru club şi datorită lui. Dacă nu erau cuvintele şi provocarea aş fi inchis blogul demult şi as fi revenit cand drumul meu ar fi fost mai ofertant. Aş spune că pentru mine acest club e mai mult decat un reper, e un colac de salvare, e acel ''acasă'' la care mă intorc ca o fiică rătăcitoare ce sunt. Totuşi, nu poţi primi fără să dai ceva. Şi aici vine ceea ce am citit la Eddie şi, recunosc, îmi asum perfect cele spuse de el. Cu adevărat ar fi nevoie de mai multă interacţiune din partea mea, dar, desi incerc sa scriu, sa colind tabelele, să mă prind din nou in hora cuvintelor ce le ador, pe pagina de fb a clubului intru rar. Ciudat pentru una ca mine, care işi face socializarea nu pe blog, ci pe fb. ACUM, INDIFERENT DE SENTIMENTELE CIUDATE CE MĂ INCEARCA, imi cer scuze a luat-o tastatura razna-uitasem că şi problema lipsei laptopului din dotare m-a tinut departe de scris şi, din păcate, nu am rezolvat asta încă-, pentru mine clubul e ceva ce mă adapă, mă ţine şi mă umple de frumos. Dacă atunci cand era psi regulile erau uneori deloc permisive şi ratam teme şi cuvinte tocmai pentru că nu mă incadram in timp, imi place ca pot folosi provocările intr-un spaţiu mai larg şi mă simt mai libera. Ai venit la fix cu acest articol şi cred ca asa cum eu vreau sa mai schimb ceva doar in ceea ce mă priveste in raport cu voi, cred ca si vouă v-a prins bine o recapitulare a ceea ce suntem, am fost şi vom fi in acest club. Voi sunteţi perfecti, si simt ca e musai sa fiu mai atentă la ceea ce scrieti, nu ca pe o obligaţie, ci ca pe o parte din mine de care am nevoie sa fiu, cea de care imi amintesc doar, uneori. O fi linişte in club, va mai fi putin până imi rezolv toate noile mele probleme, în ceea ce mă priveşte, dar in inimă e tumult şi recunoştinţă. Vă mulţumesc. Mulţumesc, Eddie, pentru că ţii de noi, mulţumesc, Carmen, pentru şansa de a spune toate acestea.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Când am scris articolul, când l-am publicat am avut emoţii contradictorii. Pe de o parte am simţit că e nevoie de o încercare de a ne scoate din amorţeală, pe de altă parte m-am temut că am amorţit deja prea mult şi că nu ne mai pasă de-ajuns. Cu toate acestea să ştii că te-am aşteptat, genul acela de aşteptare despre care ştii că e urmată de împlinire pentru că, indiferent cât de zgârcit e timpul, tu rupi din el o fărâmă pentru plăcerea de a scrie. Iar dacă acest club e colacul de salvare, eu nu pot decât să mă bucur că suntem aici împreună, că pot citi poveştile tale fermecătoare, calde, versurile tale inspirate, sufletul tău împărtăşit în cuvinte.

      Văd că suntem de acord că libertatea aceasta nouă a intervalului de timp în care putem publica e benefică. Eu mă ţin cât pot de vechile reguli mai mult pentru o disciplină internă. Un termen limită mă mobilizează. Dar e bine să ştiu că atunci când timpul sau inspiraţia lipsesc la ora exactă a tabelului, acesta rămâne deschis pentru încă nişte zile.

      Problemele se rezolvă, apar altele noi... Important este că eşti aici, că scrii, că te simt aproape.
      Mulţumesc şi eu pentru comentariu! :)

      Ștergere