marți, 28 aprilie 2015

Obsesie sau pasiune?


Am pasiuni. Unii le-ar spune obsesii. Pentru că mă acaparează, pentru că mă mână, pentru că mă absorb, pentru că mă definesc.

Sunt pasiuni care mi s-au strecurat în suflet încetul cu încetul, altele care s-au declanşat brusc şi pot spune cu precizie data la care s-a întâmplat aceasta. Toate au un numitor comun. Cu cât mă scufund mai adânc în ele, cu cât le cunosc mai bine, întorcându-le privirii faţetă cu faţetă şi apoi sâmbure cu sâmbure, cu atât mi-s mai dragi şi cu atât mai greu de lepădat.



Aş putea să vorbesc ceasuri întregi despre ele, dar aş plictisi. Degeaba aş povesti despre o voce, despre precizia unei mişcări, despre o emoţie închisă în cuvânt. Pasiunea trebuie simţită, trăită, nu poate fi explicată şi înţeleasă.



Aveţi pasiuni? Obsesii? Vă lăsaţi conduşi de ele? Cât de mult? Vă scufundaţi în ele? Cât de adânc? De ce da sau de ce nu? Vă aştept la o ceaşcă de cafea şi la una de vorbă... cu pasiune, despre pasiune.


P.S. Observaţi cât loc ocupă pasiunile mele în spaţiul acestui aricol. Chiar seamănă a obsesii... :))

15 comentarii:

  1. Am câteva pasiuni, chiar şi obsesii! Şi plonjez în ele fără rezerve!!! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur să aflu că nu sunt singura... scafandră! :)

      Ștergere
  2. Pasiuni - hai să le zicem pasiuni, deşi nu sunt sigură că e întotdeauna cuvântul potrivit - am şi am avut, succedându-se, abandonate şi uneori regăsite.
    De exemplu - tricotatul; mama şi bunica mă ocărau fiindcă stăteam şi duminica cu andrelele-n mâini ("Aşteaptă măcar să iasă popa din biserică, că scoţi ochii morţilor cu andrelele tale!"). Şi acum n-am mai pus mâna pe andrele de vreo 10 sau chiar 15 ani. Şi-au mai fost, din aceeaşi gamă, goblenul, croitoria, ţesutul manual al covoarelor persane. Toate date uitării.
    Apoi lectura în general, SF-ul în special. Acum mi s-a umplut biblioteca de cărţi necitite; citesc aproape numai ce traduc. Cât despre SF... De prin '90 până prin 2000 am cumpărat şi citit aproape tot ce apărea. Pe urmă mi s-a pus pata pe computer. După ce am rămas fără bani fiindcă l-am cumpărat pe primul. am vândut la anticariat ciclul Fundaţiei lui Asimov (şi acum tocmai traduc al 4-lea roman din ciclu - m-o fi ajuns vreun blestem! :)) )
    A urmat proiectarea asistată, bazele de date, macrocomenzile. Am învăţat aproape de una singură de toate, au înlocuit scrisul poveştilor SF.
    Până au venit traducerile, care au alungat totul. E drept că scot bani din ele, dar cred că m-aş simţi cumva, pustie fără ele. Sau poate mă-nşel, poate le-aş abandona fără părere de rău.
    Şi-a mai apărut şi blogăritul. Pur şi simplu îmi place să fac bloguri noi. Îmi place să bat câmpii pe diverse teme.
    Şi-mi mai place o rochie pe care-o tot port, de vreo 10 ani, în fiecare vară, şi acum mă uit cu jale că s-a rărit pe la cusături.
    Şi-ar mai fi pisicile, după care mi se scurg ochii de când mă ştiu. Cred c-am avut primul orgasm din viaţa mea când admiram o gâgâlice de mâţă. =))
    Şi-ar mai fi versurile, abandonate pe la 20 şi ceva de ani şi regăsite când a apărut clubul psi.
    Şi, nu ştiu... cred că sunt nestornică. În general, mă aprind repede, ard cu flacără mare, mă sting şi-aştept s-apară altceva; sau mă sting ca să mă pot aprinde pentru altceva.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hai să enumăr şi eu: goblenul, părăsit repede după ce m-am căsătorit (şi eu coseam duminica, era o ocupaţie care mă relaxa, deci se chema odihnă), cărţile (din Sadoveanu şi Zola am citit tot ce am găsit la bibliotecă, inclusiv Mitrea Cocor, Marin Sorescu, Aurel Dumitraşcu, citit integral, adică patru cărţulii, Asimov - Fundaţia şi toate celelalte romane apărute în anii '90, Van Vogt, Le Guin şi alte SF-uri pe care le mâncam pe pâine, mai recent romane fantastice pentru adolescenţi, dar la acestea am renunţat mai repede. Am şi eu biblioteca plină de cărţi necitite, dar trăiesc cu speranţa că le-o veni şi lor rândul vreodată), filme şi seriale cu fiinţe supranaturale, din cele romantice, consecinţă firească a lecturilor mai sus amintite, muzică, exemplificată mai sus (youtube îmi recomandă accidental altceva decât Bon Jovi şi Hruşcă) şi Formula 1 la care am renunţat după prima retragere a lui Schumi, poezia, singura la care după ce am renunţat din întâmplare (de trei ori) am revenit de fiecare dată fără să îmi propun şi bineînţeles internetul care îmi oferă de toate, interacţiune, lecturi, jocuri, muzică, filme, activităţi acaparatoare în timpul meu liber, ca şi în cel în care ar trebui să mă ocup de treburi serioase.

      Unele pasiuni s-au stins repede, altele, de obicei blonde, au durat ani. Cea mai veche dintre ele e muzica şi vocea lui Hruşcă. A împlinit luna aceasta 31 de ani, dar e pusă de vreo cinci ani într-un con de umbră de celălalt blond de mai sus

      Ștergere
  3. pasiunea se distinge de sora ei extremista, obsesia! delimitarea consta in crezul care-l mana in constanta apelului la pasiune in tot ce face subiectul! dinafara orice actiune repetata i se poate asocia atributul de obsesiv atunci cand constanta e redundanta. nu duce nicaieri, e o proiectie a subiectului care slefuieste in tot ce face cu placere, dar nu afla o figura, fateta, imagine care sa-l multumeasca. si desi si poate ca incercarile repetate chiar si la infinit sa nu fi dus nicaieri, un obsedat de ceva amana mereu acest atribut cu care altii-l identifica, plusand 1, 2, 3 si tot asa peste. devotiunea, respectul fata de lucrul ce starneste in subiect pasiune si pe masura implicarii sale in acel lucru se si observa concret o evolutie a sa in aceeasi latura profesionala din care obiectul pasiunii sale face parte, mai sunt alte optici cu care manat de intriga adanca din tine plonjezi fara sa simti temperatura scazuta a strandului neprimitor al necunoscutului fascinant. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De acord cu tine, Adi! O pasiune creşte şi te creşte, te alimentează spiritual şi emoţional, îţi influenţează evoluţia, gândirea, îţi modifică perspectiva asupra lumii.
      Ceea ce n-am punctat suficient, cred, în articolul meu este că mie un domeniu mi se pare cu atât mai fascinant cu cât ştiu mai mult despre el, cu cât îl cunosc mai în amănunt. Iar până a ajunge la o cunoaştere atât de adâncă petrec ore, zile, ani săpând prin cărţi sau, mai nou, pe internet. De aceea întrebarea din titlu. :)

      Ștergere
  4. Am multe pasiuni :)

    Timbre, acvaristica, muzica,numiamtica, fotografia, filmul si tot ce tine de lumea acestuia, istoria, calatoriile, F1 (desi de cand nu mai e Schumi parca i-a disparut farmecul), internetul si bloggingul, si marea pasiune: animalele (cainii , caii, pisicile,mi-as dori sa am o ferma sau sa am o pensiune pentru animalute, un pet shop si un cabinet veterinar)....

    Cam astea ar in general :) daca mai caut cred ca mai gasesc si altele :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am colecţionat timbre în copilărie. Am avut şi acvarii, trei la număr, cu aproape 400 de litri de apă luate împreună. Încă le duc dorul. Am ţinut şi pisici până să ţin... copii. După ce vor pleca pe la casele lor copiii am să ţin pisică din nou, în casă, nu în curte.

      A fost o generaţie de fani F1 care au părăsit-o când a murit Senna, o alta pentru care F1 nu mai are farmec fără Schumi... Toţi marii campioni se retrag cu alai. :)

      Mulţumesc pentru vizită, Eddie! :)

      Ștergere
  5. ''Eu nu am idei. Eu am obsesii. Idei poate avea oricine'' cred ca Paler zicea asta...

    RăspundețiȘtergere
  6. Cred ca pasiunea este un ingredient secret al vietii. Important. In sistemul meu de referinta, poate cel
    mai important. Pentru ca inseamna entuziasm, inflacarare, placere. Daca faci ceva cu pasiune poti trece peste toate obstacolele, indiferent cat sunt ele de complicate. Din pacate sunt multe lucruri pe care le facem din obligatie. Pentru ca nu avem incotro. Sau asa credem.
    Pentru ca asa trebuie. Sau asa credem. Pasiunea din “cealalta” parte a vietii ar trebui sa ne furnizeze
    combustibilul pentru supravietuire.
    Cred ca a trai astfel incat activitatile pasionante sa fie cele dominante si in sensul castigarii existentei este un adevarat har. Eu am de lucrat la acest capitol(!:))
    Imi place sa creez si sa experimentez “giumbuslucuri”, sa citesc, sa invat, sa ma invat, sa descopar si sa ma descopar, sa mai scriu cate ceva si poate chiar mai mult, daca ingerul meu pazitor ma va calauzi. Si daca voi putea prin blogul meu sa aduc putin zambet celor care-l citesc, ar fi perfect! Totul cu pasiune.
    Sunt atat de multe de “gandit” ! Totul e sa nu intru in panica!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multă vreme am făcut ceea ce trebuia făcut şi mi-am lăsat pasiunile puţin mai în urmă. Puţin, pentru că nu pot fără ele. Acum cred că am reuşit să echilibrez balanţa. N-a fost greu să-mi modific o parte din priorităţi. Când vine vorba de obsesiile mele tind să fiu extrem de îngăduitoare. :)) A fost cu adevărat dificil să-i fac pe cei din jurul meu, direct afectaţi de schimbare, să accepte, să mă accepte în versiunea aceasta îmbunătăţită... din punctul meu de vedere. :))

      N-aş putea spune că profesia îmi e pasiune, dar nici că nu e. Ceea ce îmi erodează plăcerea, satisfacţia şi entuziasmul e partea administrativă a activităţii, supusă nesfârşitelor schimbări întru atingerea haosului spre care mi se pare că tinde întreaga societate românească. :) - amar

      După părerea mea, blogul tău aduce zâmbet, aduce senin şi culoare. Pe cele de "gândit" eu zic să le iei la rând, în ordinea în care îţi răsar în cale. E o metodă bună de a preveni panica. Şi dacă reuşim să ducem un singur gând până la împlinire e o realizare mai mare decât o sută de proiecte începute şi neterminate.

      Mulţumesc pentru companie la cafeluţă şi la şuetă! :)

      Ștergere
    2. Multumesc, Carmen pentru aceste ganduri. Si o sa tin seama de sfatul tau:)
      Incepe sa-mi placa cafeluta bauta impreuna! :):):)

      Ștergere
    3. Şi mie! :)
      Cred că ar trebui să ţin şi eu seama de sfatul meu. :))

      Ștergere