Sunt zile în care nu-ţi vine să crezi ce vezi, ce auzi, ce ţi se întâmplă, când îţi doreşti ca bunul simţ să fie legea nescrisă care guvernează relaţiile interumane. Şi după ce treci de uimirea care ţi se imprimă pe chip ca o mască, te indignezi teribil, te revolţi în vorbe mai elevate sau nu, după labilitatea emoţională şi nivelul de instrucţie, şi constaţi că n-ai decât să te resemnezi şi să accepţi absurdul ca fiind inevitabil.
În urmă cu vreo câteva săptămâni am aflat de un spectacol mai mult decât interesant susţinut de o trupă de dans renumită şi unică în lume, spectacol care urma să se desfăşoare la noi în oraş. Am socotit şi scotocit bugetul familiei pentru perioada ce va să vină şi am decis că îmi pot permite un bilet, nu chiar în zona VIP, ci doar puţin mai în spate.
De la început mi s-a părut că locul ales de organizatorii turneului pentru spectacol n-ar putea să creeze atmosfera şi starea psihică şi emoţională care să ajute mesajul artiştilor către public, în felul acela în care arcuşul transformă voinţa violonistului în vibraţia corzilor de vioară. Intrarea spectatorilor în Sala Polivalentă se face prin ceea ce era odată holul principal, dar acum cu greu ai putea spune dacă e o ruină sau şantier. Înclin să mă opresc la prima variantă pentru că şantierele ar trebui să aibă un efect pozitiv în timp asupra clădirii, iar eu am sesizat doar opusul în ultimii ani. Aspectul de şantier este dat de cantitatea impresionantă de praf şi ciment măcinat, iar cel de ruină de treptele tocite, de lipsa unor porţiuni de pardoseală şi de găurile din pereţi. Sala e o sală de sport cu tribune de lemn, iar scaunele puse faţa scenei erau din plastic, legate între ele.
Am arătat biletele unei tinere domnişoare ce părea plasatoare, iar răspunsul ei a fost şocant: “ Nu se mai respectă locurile.” Aceasta în condiţiile în care un bilet a costat între 300 şi 50 de lei. Am descoperit motivul acestei “strategii” când am constatat că numerele de la scaune nu respectau nici o ordine, pentru că fuseseră aşezate la întâmplare. Am fost inspiraţi să ajungem suficient de devreme ca să evităm aglomeraţia de la intrare şi am avut norocul să găsim libere locurile probabile. Dar nu aş putea să spun acelaşi lucru despre doamne şi domni trecuţi de a doua tinereţe, îmbrăcaţi în ţinută de gală, potrivită pentru o sală de teatru (aşa cum ar fi meritat spectacolul) şi nicidecum în praful şi paragina Sălii Polivalente. Au avut cu siguranţă parte de cea mai incredibilă experienţă din viaţa lor plină de experienţă…
Spectacolul a fost perfect, muzică, sunet, dans, ritm… Dar…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu