Limba română

Limba română este limba în care m-am născut, limba în care am copilărit, limba în care mi-am cunoscut familia, prietenii, prima iubire.

În ea am învăţat să dau nume fiecărui lucru, fiecărei emoţii. Îmi este ghid prin noţiuni aride de ştiinţă şi tot în cuprinsul ei pictez cu vorbe imagini, ating inimi, fac gânduri să strălucească. O idée s-ar stinge fără cuvintele care o definesc, un sentiment nerostit ar muri în singurătate după o vreme.

În limba română sunt munţi şi câmpii, sunt anotimpuri şi culori, păsări şi vise, flori şi iubiri, zboruri şi speranţe. Ea m-a legănat seara cu basme şi poveşti, mi-a fost alinare în lungi şi calde discuţii cu prieteni dragi.

Dincolo de gând şi rostire, limba română înseamnă şi cuvânt scris, e poarta larg deschisă către ştiinţă, istorie, literatură. E bucurie pentru suflet şi încântare pentru spirit. E întâlnirea cu mari scriitori, e lumea văzută prin ochii lor, e posibilitatea a o mie de vieţi trăite în imaginaţie. E cheia către tot ce mintea omenească a descoperit , a inventat şi a creat. Pentru că, şi după ce am deprins abilitatea de a pricepe informaţii redate în alte limbi, ele ajung mai deplin şi mai percutant la înţelegerea mea atunci când sunt învelite în vorbele dintâi.

Dacă viaţa m-ar duce între vorbe străine, mi-ar fi de preţ clipele în care aş auzi muzica limbii mele de acasă. Ar fi ca un Crăciun adus peste an, cu tot cu Moş, cu sanie şi daruri, cu clopoţei, brad împodobit, colinde şi cozonaci.

În această limbă mi s-a întâmplat trecutul, îmi este prezentul şi mi se va petrece viitorul. Şi de aceea în limba română mi-e acasă, aşa cum mi-e acasă în grădină sau pe strada mea, aşa cum mi-e acasă între rude şi prieteni din copilărie.