De ce? De ce îmi place parfumul de frezii şi de lăcrămioare? De ce mirosul scorţişoarei? De ce nu-mi place nici frigul, nici arşiţa, dar ploaia nu mă umple de tristeţe, fie ea repede şi ca ceaiul de caldă, fie măruntă, rece, statornică şi cenuşie? De ce aleg o culoare anume într-o anume dimineaţă?
De ce această melodie, şi nu alta? Dintre toate melodiile pe care le-aş asculta oricând, de ce sunt câteva pe care le-aş asculta oricât? Nu-i vorba de cuvinte, de mesaje, de romantice visări… dacă ar fi, n-aş întreba. Aş spune că am găsit cochilia care se potriveşte peste gândul meu (negândit poate).
Dar le-aş asculta oricât chiar dacă n-aş pricepe vreun vers. E vorba despre ceea ce simt, dincolo de înţelegere… sau înainte. E vorba despre o călătorie către înăuntru în care altcineva deschide uşi. E un vârtej care sapă adânc până în miezul fiinţei, se înfinge acolo şi creşte, cuprinde, învârte sentimente, frunze
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu